Liderul PPE, Joseph Daul, a explicat de ce a lipsit preşedintele Klaus Iohannis de la summitul popularilor europeni, unde preşedinţii şi premierii s-au întâlnit să discute pe tema Brexit-ului.
Daul a explicat că nu a vrut înlocuitori de la PNL pentru ca "am discuta cu secretarii de la partide".
“M-am intalnit cu presedintele Iohannis vineri la Bucuresti. Stiam ca nu poate veni la summit-ul PPE. Am explicat deja, invitatia este transmisa personal si nu poate fi trimis altcineva in loc. Invitam sefii de stat si de guvern si nu dorim inlocuitori pentru ca dorim sa vorbim cu sefii. Daca as accepta inlocuitori am discuta cu secretarii de la partide. Respect decizia oricarei persoane care nu poate participa, mi-a spus personal ca nu poate veni de aceasta data. Nu voi dezvalui motivele pentru care nu a putut participa, dar am discutat despre temele pe agenda summit-ului PPE, am discutat despre chestiuni legate de aparare si altele. Relatiile cu Klaus Iohannis sunt foarte, foarte bune dupa momentul in care a fost ales si, apropos, am fost acolo in timpul campaniei pentru a-l sustine”, a declarat Daul pentru Hotnews.