PPDD va intra în noul guvern pe 16 iunie

PPDD va primi un post de ministru în noul guvern și câțiva secretari de stat. Potrivit unor surse din PSD, votul în Parlament va avea loc, luni 16 iunie.

Astfel, Simona Man ar urma să primească Ministerul Românilor de Pretutindeni, iar secretarul executiv al PSD, Liviu Dragnea negociază încă cu reprezentanții PPDD câteva funcții de secretari de stat.

Pesediștii nu au nicio emoție la votul din 16 iunie, pentru că în urma alegerilor parlamentare parțiale din 25 mai au mia câștigat opt parlamentari. "Nu avem nicio emoție. În primul rând că avem nevoie de voturile a jumătate plus unul din cei prezenți, nu din numărul total al parlamentarilor. Și, în al doilea rând, din cei nouă parlamentari aleși pe 25 mai la parțiale opt sunt ai noștri, ai USD-ului", au declarat pentru Evz surse din PSD.

„În primul rând, nu ne aliem noi cu ciocoii, se aliază ei cu noi. În al doilea rând, nu le cerem nimic noi, ci le oferim câteva lucruri lor. Noi suntem la cuțite cu domnul Ponta, dar asta nu înseamnă că nu putem mări alocațiile copiilor dacă noi vrem asta, iar dânsul crede că e bine ce propunem noi. Alianța aceasta lucrează, dacă va lucra vreodată, începând de marți sau peste o lună, când se vor termina negocierile și e o alianță care va lucra până pe 17 noiembrie”, a spus Dan Diaconescu în cadrul emisiunii Actualitatea Românească de pe B1 Tv.