PP-DD sesizează Avocatul Poporului și îi cere să conteste la Curtea Constituțională ordonanța de urgență privind aleșii locali.
"Deși PP-DD nu este afectat de consecințele Ordonanței de Urgență, întrucât aleșii locali ai partidului rămân fideli electoratului, (...) nu putem să nu observăm faptul că nu va mai fi respectată voința electoratului exprimată la alegerile din iunie 2012, iar voturile românilor nu se vor mai regăsi în reprezentarea corespunzătoare a mandatelor din administrația publică locală", precizează PP-DD, într-un comunicat de presă.
Reprezentanții PP-DD se declară ferm împotriva migrației politice.
"Având în vedere contextul generat de recenta Ordonanță de Urgență pentru reglementarea unor măsuri privind funcționarea administrației publice locale, care legitimează traseismul politic, PP-DD rămâne consecvent valorilor și principiilor promovate în fața electoratului, sens în care se pronunță încă o dată, ferm, împotriva migrației politice", se arată în comunicatul citat.
De asemenea, formațiunea politică susține că există astfel riscul ca partide care nu erau înființate la alegerile locale din 2012 sau nu se regăseau pe buletinul de vot să aibă azi reprezentanți în administrația locală.