Editura Evenimentul si Capital

Poveştile fraților suspectați de comiterea atentatelor din Boston

suspecti_boston
Autor: | | 45 Comentarii | 8231 Vizualizari

În mai 2011, Djohar A. Ţarnaev, pe atunci elev în ultimul an la un liceu prestigios, a primit o bursă în valoare de 2.500 de dolari din partea oraşului Cambridge, Massachusetts, pentru a-şi continua studiile superioare. Acum, Ţarnaev este pe fugă, fiind descris ca fiind „înarmat şi periculos”, şi suspectat pentru implicarea în atentatele ce au vizat Maratonul de la Boston, scrie vineri agenția Associated Press, citată de Agepres.

###La câteva ore după publicarea unor poze neclare cu cei doi bărbaţi purtând şepci de baseball pe cap, începea să prindă gradual contur vineri descrierea celor doi principali suspectaţi în atac.Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, şi fratele său mai mare, Tamerlan, care a fost omorât noaptea trecută la Cambridge, locuiau împreună pe Norfolk Street din Cambridge, în afara Bostonului. Un unchi, Ruslan Ţarni, care trăieşte într-o suburbie a Washingtonului, a declarat pentru AP că cei doi locuiau împreună lângă Boston şi se aflau pe teritoriul SUA de aproximativ zece ani. Pe pagina lui Djohar Ţarnaev de pe reţeaua de socializare rusă Vkontakte este menţionat că tânărul a fost înscris la Cambridge Rindge and Latin School, de unde a absolvit în 2011, în acelaşi an în care a obţinut şi o bursă, mai transmite AGEPRES. Înainte de a veni în SUA, el a fost înscris la o şcoală din Mahacikala, capitala Daghestanului, o republică autonomă predominant musulmană din Caucazul de Nord al Federaţiei Ruse, care a devenit epicentrul insurgenţei islamice care s-a răspândit din Cecenia.Pe site-ul respectiv, el se descrie ca fiind vorbitor de cecenă, engleză şi rusă. Susţine că viziunea sa despre lume este „islamică” şi că ţelurile sale personale sunt „cariera şi banii”.Ţarnaev apare într-un material video publicat de autorităţi joi, identificat ca fiind suspectul numărul 2, mergând grăbit pe un trotuar, neobservat de spectatorii care erau absorbiţi de desfăşurarea cursei. Îl urma pe Tamerlan la aproximativ 3 metri în spate. Purta ceea ce părea a fi un hanorac gri sub o jachetă închisă la culoare şi pantaloni, cu o şapcă întoarsă la spate. Tamerlan era îmbrăcat cu nişte pantaloni kaki, un tricou deschis la culoare şi o jachetă mai închisă, cu o şapcă cu cozorocul în faţă şi posibil şi ochelari de soare. Tamerlan a fost arestat pentru violenţă domestică în iulie 2009, după ce şi-a lovit prietena. A fost boxer amator, participând la competiţia National Golden Gloves în acelaşi an.

Dragnea, anunt despre PENSII! Ce se intampla din 2020 cu TOTI pensionarii! Asta este situatia!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:45 Execuția procurorului general Tiberiu Nițu, victima DNA 14:59 Acuzații DEVASTATOARE! Un fost membru CSM aruncă BOMBA care cutremură Justiția. Cifrele care DESFIINȚEAZĂ DNA 11:40 Protestele magistraților, ILEGALE. Ce urmăresc Dănileț și Lăncrănjan prin ÎNCĂLCAREA legii 10:50 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news