Nu este singura întâmplare frumoasă pe care o evoc, după atâția ani, cu aceeași emoție, dar și cu durerea că unii dintre cei cu care am trudit pentru ca revista noastră să fie cu adevărat o prezență în presa studențească nu se mai află, astăzi, printre noi. Mă gândesc la Jeana Gheorghiu, primul redactor șef al „Universitas”-ului, la Andrei Aszody și la colega noastră Zoia Ceaușescu, așa după cum un gând ales de prețuire am pentru eminentul cărturar prof.univ.dr. Dan Grigorescu, desemnat de rectoratul Almei Mater bucureștene să sprijine redacția revistei la primele sale numere.

Iar, dacă tot m-a invitat să depăn amintiri, Ion Cristoiu, vechi și statornic prieten încă din anii când, fiecare în felul său, trudeam să dăm viață revistelor noastre – el, la Cluj, la „Echinox”, eu, la București, la „Universitas” –, de data asta, vă cer îngăduința să vă povestesc o altă ispravă foc de amuzantă din același răstimp.

V-am povestit, așadar, ce am pățit, în martie 1969, atunci când ne-am dus la cenzură – pardon: la Direcția Generală Presă și Tipărituri de pe lângă Consiliul de Miniștri al R S România! – cu tot tirajul numărului de revistă gata tipărit, iar tovarășii ne-au cerut să scoatem poemul lui George Țărnea. De fapt, lista materialelor care nu au primit „bun de tipar” era mai mare, dar nu insist asupra subiectului, nu cumva să mă acuze, un super-exigent cititor, că pozez acum în disident!

În fine, ieșind de sub teascurile tipografiei „Informația” numărul în regulă, nu mică ne-a fost mirarea să vedem că miercurea următoare în revista „Viața Studențească”, organul central al Uniunii Asociațiilor Studenților din România, era reprodus interviul pe care subsemnatul îl realizase cu conf.univ.dr. Alexandru Valentin, prodecanul facultății de filozofie, fără a se face, însă, mențiunea că este preluat din „Universitas”.

Fapt pe care mi l-a semnalat chiar Zoia, care mi-a și cerut să telefonez la redacția „Vieții Studențești” și să văd cum stau lucrurile. Zis și făcut! Am sunat la redacție și l-am întrebat direct pe redactorul șef, Niculae Stoian, de unde și până unde povestea. Numai că, răspunsul lui „Nea Nae”, cum îi spuneam noi, studenții care colaboram la revista al cărui șef era el, în loc să mă lămurească mi-a tăiat-o scurt: „Să ziceți mersi că a fost așa!”

După care mi-a închis telefonul. „Asta nu poate să rămână așa!” a luat foc Zoia. După care mi-a zis scurt: „Mâine (adică joi, n.n.) este ședința UTC pe Universitate. Iei cuvântul și spui tot ce s-a întâmplat. Ăsta este pur și simplu furt calificat”.

Ușor de zis dar greu de făcut! Fiindcă, la mijloc, era o poveste mai încâlcită, care începuse încă de când au apărut primele numere ale revistelor de institut, adică din toamna anului universitar 1968-1969. Pe scurt se punea problema dacă este nevoie ca aceste reviste să fie considerate ca fel de subredacții ale „Vieții Studențești”.

Idee care îi aparține lui Niculae Stoian, dar care nu era împărtășită de către toate redacțiile revistelor de institut din București și din țară. Noi, cei de la „Universitas”, precum și colegii de la „Echinox” (Cluj-Napoca), „Alma Mater”(Iași), „Opinia Studențească” (Craiova) și mai mulți alți nefiind de acord și susținând ca revistele să fie coordonate numai de către conducerile institutelor universitare de care aparțin.

Pentru că pentru mai tinerii noștri cititori, numele poetului Niculae Stoian este aproape necunoscut sau, mai rău, este asociat cu o serie de caracterizări negative de genul „versificator proletcultist” sau altele de acest soi , deschid o mică paranteză. Foarte adevărat, Niculae Stoian (pentru noi „Nea Nae”) a scris într-o epocă marcată de tarele „artei militante politic” și altele de acest soi.

Era însă un mare sufletist și un susținător al nostru, tinerii care uceniceam întru ale presei și, mai ales, un om căruia, iarăși mulți din generația mea, îi datorăm sfatul și ajutorul. Numai că, fiind eu un „anti” jurat în ceea ce privește inițiativa sa, era și de așteptat rezerva cu care mă privea.

A venit, așadar, și ziua de joi, ziua ședinței UTC pe Universitate. Ședință condusă de – ați ghicit, de Niculae Stoian, membru al Biroului CC al UTC! Drept pentru care am urcat la tribună și am spus ceea ce trebuia spus. Colac peste pupăză, am cerut ca revista „Viața Studențească” să dea erată și să ne plătească drepturi de autor pe text.

În sală s-a așternut o tăcerea grea pe care numai aplauzele Zoiei o spărgeau. Când s-a terminat ședința Nea Nae m-a ajuns din urmă și m-a luat din scurt: „Ce-i cu tine? De ce te-ai apucat să faci pe grozavul în ședință? Crezi că mă sperii?Uite, na! Nu dau nici erată și nici bani nu vedeți. Așa, ca să te înveți minte!”

Atât i-a trebuit Zoiei! „Cum îți permiți să vorbești așa cu prietenul și colegul meu? Te rog să îți ceri imediat scuze!” Nea Nae a rămas interzis , după care și-a revenit: „Cum vorbești tu cu mine? Eu sunt membru al Biroului CC al UTC”. „Oi fi cine zici că ești – i-a replicat Zoia – dar acum te-ai purtat ca un bădăran și trebuie să îți ceri imediat scuze”.

Pe Nea Nae l-au lăsat pur și simplu nervii: „Ce spui, măi fătuco? Cine te crezi tu că ești?” După care, văzând că Zoia are o țigară în mână, i-a trântit-o: „Mai bine stinge țigara aia, nu vezi cum arăți, malagambisto?” (Precizez că termenul „malagambist”, în limbajul de atunci, era un epitet care stigmatiza pe tinerii cu ținută și comportament excentric, derivat fiind de la numele unui renumit baterist și dirijor de la Teatrul de revistă, Sergiu Malagamba.)

De data asta, răbdarea Zoiei era la capăt! „Hai să mergem, nu avem ce discuta cu un prost crescut”. Și m-a luat de mână să ne îndepărtăm. „Prost crescută ești tu!” – i-a strigat Nea Nae. Până să apuc eu să mai schițez un gest, Zoia i-a aplicat ditamai membrului Biroului CC al UTC o palmă zdravănă pe obraz. Și duși am fost!

De prisos să spun ce zarvă a fost a doua zi prin diverse birouri importante al Universității! Mai ales când s-a aflat că sâmbătă suntem convocați, conducerea revistei, direct la Primul Secretar al CC al UTC! Așa că, sâmbătă, pe la orele prânzului, eram acolo Zoia, Jeana și subsemnatul. Primul care a luat cuvântul a fost, bineînțeles, Nea Nae. „Uitați tovarășe Prim Secretar, tot scandalul l-a provocat el, Cionoff! După ce le-am reprodus, colegial, un text din revista lor, acum vrea și bani pentru text”.

„Minți de îngheață apele – a luat foc Zoia – eram lângă prietenul meu Șerban când ți-a cerut să dai erată și să precizezi unde a apărut textul. Despre drepturile de autor a venit vorba după aceea”. „Ei, lasă, Stoian – a intervenit primul secretar – că nici Șerban nu e chiar așa de vinovat. După câte îmi amintesc, tu chiar mi l-ai lăudat pentru câteva articole”.

(Din nou, deschid o paranteză și precizez că era vorba despre o recenzie la o carte a academicianului C.I. Gulian pe care am publicat-o în „Viața Studențească”, prin mai 1966, în care formulam o serie de observații critice. Fapt care l-a deranjat pe autor care a protestat la redacție dar nu a prea avut succes în fața lui Nea Nae).

„Așa este – a luat repede vorba Niculae Stoian – Șerban nu e băiat rău, dar e oltean și de asta este și cam repezit. De fapt, nu el strică, strică fătuca asta, ea l-a ațâțat”. Apoi, văzând că, de nervi, Zoia și-a aprins o țigară, a luat-o scurt: „Nu ți-e rușine, fumezi de față cu primul secretar al UTC-ului? Stinge imediat țigara!”

Abia atunci a realizat gazda noastră că Nea Nae habar nu are cu cine stă de vorbă: „Stoian, taci din gură!” Și, către Zoia: „Tovarășa Ceaușescu, vă rog să vă liniștiți”. Instantaneu, Nea Nae a sărit în picioare: „Tovarășe Iliescu, are dreptate tovarășa Ceaușescu, am procedat foarte urât. Îmi cer scuze”. „Nu de la mine – i-a răspuns Zoia –, lui Șerban trebuie să îi ceri scuze”.

„Bine, hai, dați mâna și încheiați conflictul” – a continuat primul secretar diligențele de mediere. După care, i-a mai spus lui Nea Nae: „În numărul viitor dați erată și le plătești și drepturi de autor”.

Ceea ce s-a și întâmplat, așa că, dispărând motivul litigiului, Zoia nu a mai avut nici-un resentiment față de Nea Nae. Ba chiar, ori de cât ori cineva mai aducea în discuție incidentul, comentam exact în termenii standard ai comunicatelor oficiale: „Întâlnirea și convorbirile s-au desfășurat într-o atmosferă caldă, tovărășească”. Și, cu asta, punct!

Preluare de pe Cristoiublog.ro

Te-ar putea interesa și: