Povești de groază din România. Pădurea de la marginea Clujului, locul de aterizare pentru OZN-uri

Povești de groază din România. Pădurea de la marginea Clujului, locul de aterizare pentru OZN-uri

La marginea municipiului Cluj Napoca, în apropierea Muzeului Satului, începe Pădurea Hoia, o veche pădure de stejari, care se întinde pe 300 de hectare, până în apropiere de localitatea Florești.

Locul este parcurs zilnic de pasionații de senzații tari dar și de iubitorii de paranormal, care cred că vor surprinde vreo farfurie zburătoare sau vreo umbră inexplicabilă, pitită după un copac. Mai sunt și ufologii care cred că Pădurea Hoia, de la marginea Clujului, este un loc de aterizare pentru farfuriile zburătoare.

Cele mai tari probe care dovedesc că Pădurea Hoia este un un loc ”necurat”, sunt câteva fotografii surprinse de Emil Barnea, în anul 1968, în care se poate vedea deasupra pădurii. Aceste poze au fost atestate de specialişti în apariţii extraterestre ca fiind autentice. Apoi este vorba de mai multe imagini în care se spune că apar fiinţe bioforme, adică feţe umane sau doar corpuri. Întreaga teorie este amplificată de copaci care au forme ciudate, și din care curge un lichi care se aseamănă cu lava care țâșnește din vulcani. Au mai fost descrise sunete ciudate printre care „cele de ceas cu cuc”.

Legat de paranormalul din pădure sunt şi imaginile descrise de adepții teoriei, cu o persoană care pare să nu aibă o mână, despre care se spune că a fost surprinsă în timp ce se dematerializa parţial.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Una dintre cele mai interesante experienţe care mi-a fost relatată a fost când s-a filmat aceeaşi parte a pădurii la diferenţă de două săptămâni. La a doua filmare, copacii care în prima filmare erau drepţi – în a doua erau puternic contorsionaţi. De altfel în multe locuri ale pădurii sunt astfel de copaci şi în mod normal arborii nu cresc astfel", a scris Andrei Roxin în cartea lui.

Suntel drujbelor trebuie să ne trezească la realitate

Mulți clujeni spun că toate cele descrise mai sus sunt doar povești, legende create de unele persoane iubitoare de paranormal.

Un profesor clujean, care a dorit să rămână anonim, a declarat pentru EvZ că a studiat vreme de mai mulți ani toate legendele legate de Pădurea Hoia și că acestea sunt de fapt simple povestiri.

„Mai degrabă se aude suntetul drujbelor și în locul unui OZN, poți să vezi un pâlc de copaci tocmai doborâți de hoții de lemne, care nu sunt niciodată prinși de autorități. Acesta este un mare mister: de ce nu sunt prinși cei care fură lemne din Pădurea Baciu. Apoi, mai există un alt mare mister. Cum investitorii imobiliari reușesc să primească autorizații de construcții pentru blocuri care vor fi construite chiar în pădure”, a spus profesorul.

Cum s-au născut legendele?

Miturile despre Pădurea Hoia Baciu au apărut odată cu pozele din 1968, făcute de Emil Barnea, pe atunci angajat al Armatei. Acesta se afla în pădurea clujeană pentru a petrece un sfârşit de săptămână. Împreună cu el se aflau prietena sa, Zamfira Matea şi alţi doi prieteni. În jurul orei 13, a zilei de 18 august 1968, a apărut un OZN deasupra arborilor. Având un aparat foto, Emil Barnea a reuşit să-l încadreze în trei instantanee.

Specialiştii internaţionali ai fenomenului OZN spun despre aceste fotografii că sunt "cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat în România şi fără îndoială, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodată în lume".

În urmă cu cinci ani, expertul în fotografie Marian Ţigănuş a analizat pozele şi a ajuns la concluzia că e mai probabil ca în locul unui OZN, să fie un obiect de 20 de cm asemănător unei farfurii.

Celebrul specialist în fenomene paranormale din Cluj Napoca, Adrian Pătruț spune că nu l-a întâlnit niciodată pe Emil Bernea.

„Eu nu l-am întâlnit niciodată pe Emil Barnea, care a plecat din Cluj prin 1970. A murit de cancer la 1 ianuarie 1994, la Iaşi”, ne lămureşte Adrian Pătruţ, profesor universitar şi preşedintele Societăţii Române de Parapsihologie.

O parte a cercetărilor pasionaţilor şi curioşilor au ajuns la concluzia că anumite zone ale pădurii emit radiaţii foarte puternice, mult peste limita normală ceea ce ar putea afecta simţurile omului şi aparatele cu infraroşu.

"Referindu-ne la manifestările de la Pădurea Hoia Baciu, trebuie să menţionăm şi emisiile radioactive tranzitorii de tip beta şi/sau gamma, uneori foarte intense, respectiv deviaţiile magnetice, asociate mai ales cu prezenţa structurilor de culoare albă", ne explică Adrian Pătruţ.

Pe lângă UFO-logi și mentaliști, au loc și vrăjitoarele

Alături de pozele lui Barnea, un alt motiv pentru care Pădurea Hoia are un statut paranormal este dat de povestirile cu vrăjitoare, care stau la loc de cinste.

„Pădurea este specială. Când vine cineva la mine şi vrea să ia contact cu o persoană decedată îi spun să-mi dea un obiect al celui decedat. Eu mă duc în pădure, pun obiectul în faţă şi mă concentrez până apare spiritul şi răspunde la rugăminţele celui viu. În plus, când un client este bolnav sau are vreo vrajă neagră pusă şi îi merge greu, eu o extrag şi apoi vin aici în pădure să o vărs, să o las aici pentru că este un loc între lumi”, povestește Maria, o vrăjitoare de magie albă care vine să facă văjile în mijlocul pădurii, dar doar atunci când este lună plină.

Magia pădurii este explicată cel mai bine de profesorul Pătruţ, care crede că nu se poate vorbi despre OZN, ci doar de fenomene inexplicabile.

„Evident, nu ştim cu exactitate ce sunt fenomenele de la Hoia şi nici originea lor. Dar ele nu sunt spirite sau fantome, nu au origine extraterestră, nu vin din lumi paralele şi nici din alt timp…ele nu sunt nimic din ceea ce cunoaştem şi nici măcar din ceea ce noi ne-am putea imagina. Putem doar afirma că ele sunt manifestări ale unui superfenomen cu foarte multe”, a spus Pătruț.