Timpul nu cunoaște înfrângeri, ci doar victorii. Pe 2 ianuarie, la început de acest an, Arhiducesa Elisabeta Sandhofer, fiica Prințesei Ileana și nepoata Regelui Ferdinand, pleca la Domnul.
Și încă 110 ani rostuiți din desaga Timpului, un 4 ianuarie 1909 și 21 de salve de tun anunțau la Palatul Cotroceni nașterea „copilului întregirii mele“, cum avea să o numească Regina Maria pe Principesa Ileana. Născută pe pământ românesc, botezată și crescută în Biserica ortodoxă, Ileana și-a purtat pașii copilăriei pe front, printre răniți, alături de mama sa, Regina. Era altfel. Alt fel decât ceilalți membri ai Casei Regale, viziunea ei profundă, de adâncă solemnitate asupra vieții îi marca pe adulții ce-i stăteau mereu în preajmă. Legătura de suflet mamă-fiică a căpătat în timp pecetea unui legământ ființial, Regina transmițându-i nu doar credința și aplecarea spre cele sfinte, spre atmosfera sacră a Sfintelor slujbe la care participau împreună, în mănăstiri, dar și dragostea de Om, de românul simplu, contopită cu dăruirea și sacrificiul de sine pentru mai-binele aproapelui.
În semn ceresc parcă, întâia casă în care Ileana a locuit de copil a fost Mânăstirea Cotroceni transformată în reședință a Familiei Regale, spațiu ce avea imprimate în ziduri așezarea, tăcerea creatoare, pacea și evlavia dospite în secole de rugăciune. Pentru ca, la final de viață, ultima locuință să îi fie în chip providențial tot o mănăstire, dar de această dată una al cărei ctitor și stareță a ajuns.
Primele bombardamente
Anul 1914 ne așază în fața unei Românii crucificate în tensiune, ce se resimțea atât pe plan international, dar și în interiorul Familiei Regale: Regele Carol și Regina Elisabeta erau germani și erau de partea Austro-Ungariei și a aliaților germani, iar mama Ilenei, Regina Maria, avea convingerea că România trebuia să sprijine Marea Britanie. După moartea Regelui Carol și a Reginei Elisabeta, în 1916 Regele Ferdinand semnează, după o perioadă de neutralitate, declarația de război împotriva Puterilor Centrale, iar primele bombardamente au ca țintă Bucureștiul și în special zona Cotroceni. Familia regală, însă, reușise să se mute la Buftea, în locuința Prințului Barbu Știrbei. La vârsta de doar 7 ani, Ileana începe a-și urma mama în spitalele pline de soldați răniți, fetița înțelepțiță înainte de vreme învățând a le ține lumânările înainte de a-și da duhul, să panseze și să ajute doctorii și asistentele. Au rămas cutremurătoare notițele Reginei Maria despre acea perioadă: „Astăzi, Ileana a mers cu mine la spital pentru prima dată și m-a ajutat să le dau de mâncare răniților, purtând pe cap același gen de batic alb pe care-l port eu” (6 octombrie 1916).
Războiul i-a furat copilăria
Moartea Prințului Mircea a venit cu o lecție dură pe care avea să o învețe de la mama sa despre ceea ce înseamnă responsabilitatea pentru poporul tău, despre datorie și verticalitate, despre dăruirea și punerea în slujba țării până la epuizare. Deși era cu inima frântă, Reginei nu i se permitea izolarea spre păstrarea doliului, ci dimpotrivă, era nevoie de ea atât în spitale, cât și în consiliile organizate spre discutarea situației de pe front, în des fășu rarea războiului. Din perioada exilului la Iași, când foametea, bolile și disperarea marcau toate clasele sociale, micuța Ileana pregătea în taină coșuri cu bucăți de pâine și termosuri cu ceai, strecurându-se pe străzile orașului, pentru a le împărți celor nevoiași. Sub masca optimismului, a aplecării native spre alinarea suferinței oamenilor, se afla fetița care trebuia să facă pași repezi pe scara unei devreme-înțelepțiri, însă râzboiul i-a răpit copilăria și i-a lăsat deficiențe nutritive seriose, cauze ale numeroaselor intervenții chirurgicale pe care Prințesa avea să le suporte de-a lungul vieții. În toamna lui 1919, Ileana decide să doneze Crucii Roșii darul în bani primit de la colonelul Anderson și a preluat conducerea filialei de junior a Crucii Roșii din România, la doar vârsta de 10 ani, misiune pe care și-a asumat-o cu abnegație.
Moartea Regelui Ferdinand
Mai târziu, avea să adere și la Asociația Tinerelor Femei Creștine, a cărei președintă a devenit. Tăria de caracter a Ilenei a fost elocventă și în atitudinea de sprijinire a mamei sale în conflictul cu Carol, fratele său, care a culminat prin refuzul acestuia de a se alătura regimentului său, în războiul împotriva Ungariei, care invadase Transilvania. Regina Maria a scris atunci o scrisoare dură, în care-l acuza de a-și fi trădat țara: „Fii bărbat și du-te cu regimental tău acolo unde trebuie să te duci! “
Unul din momentele de cumpănă ale vieții a fost moartea Regelui Ferdinand. Relația tată-fiică a fost una plină de afecțiune, devotament și admirație reciprocă. Un fragment a rămas emblematic din memoriile Domniței Ileana: „Întreaga națiune l-a plâns ca pe un părinte iubit - și cu infailibilă perspicacitate a poporului, oamenii nu l-au numit nici Ferdinand eliberatorul, nici Ferdinand biruitorul, ci Ferdinand cel loial, Regele Țăranilor“.
„Porțile țării mele sunt ferecate pentru mine”
La 5 ani distanță, căsătorită cu Arhiducele Anton, exilată de propriul frate care simțea în prezența Ilenei alături de mama sa, Regina Maria, un contrabalans la toată conduita sa dictatorială ( atât în Familia Regală, dar și pe scena politică), i se refuză Prințesei întoarcerea în România pentru a participa la parastasul tatălui. Ileana avea însă o credință de nezdruncinat. Se căsătorise în Biserica Catolică, dar trăia în duhul Ortodoxiei, iar legământul ei cu țara în care se născuse era unit cu însăși ființa ei. Trăia, simțea, se ruga și cugeta românește. Cea mai mare dorință a Ilenei din acel al, 1932, a fost revenirea în țară pentru nașterea întâiului ei fiu, Ștefan. Răspunsul pe care l-a primit de la Regele Carol se întrevede prin scrisoarea - mărturie peste veac, trimisă de Prințesă unei prietene: „Îți scriu cu multă durere și mâhnire în suflet. Se pare că Guvernul Român a decis că, dacă eu aș da naștere copilului în țara mea, acest fapt ar reprezenta un pericol pentru stat și pentru șansele lor de a fi realeși, așa că porțile țării mele sunt ferecate pentru mine, ca și pentru un dușman, și trebuie să rămân printre străini (…)”.
Pământ „din sânul României”
Principesa Ileana nu a renunțat, însă, la dorința ei de a-și aduce pruncul pe lume pe pământul țării și a găsit o alternativă ingenioasă, plan la care a participat și Regina Maria. Astfel, Regina a ajuns la Modling, unde locuiau Ileana și Anton, aducând cu ea un vas de lut cu pământ „din sânul României”, care la cererea Ilenei a fost așezat sub patul unde urma să nască. Astfel, a venit pe lume, pe pământ românesc, Ștefan Habsburg, Arhiduce de Austria. Fiind cunoscută decizia crudă, injustă a lui Carol, deși atât pruncul cât și tatăl său erau apatrizi, s-a decis ca nașterea micului arhiduce să fie salutată așa cum se cuvine, cu salve de tun și în cântecul clopotelor de biserică.
„Va sosi și Timpul marilor încercări”
Remarcabil este că Prințesa a ținut în mod deosebit ca la fiecare naștere a celor 6 copii (Ștefan, Maria Ileana, Alexandra, Maria Magdalena, Dominic și Elisabeta), să îi fie adus cu mari eforturi din țară același vas de lut, cu pământ românesc, simțind astfel că își aduce pruncii pe lume într-un exil doar spațial, nu și unul sufletesc, lăuntric. Inima i-a rămas veșnic în țară, lângă omul simplu și cuminte al satului românesc, țăranul frumos cu ancestrală înțelepciune.
Avea să îi scrie Prințesa Ileana, mamei sale, Regina Maria: „Mamă, eu am o Scară de urcat, iar acum, după cum vezi, stau pe un «palier» și mă odihnesc. Dar va sosi și Timpul marilor încercări”.
***
Partea a 2- a, în ediția din 11 ianuarie