Luceta a deschis ochii și, din reflex, s-a uitat spre ceasul deșteptător : era 6 dimineața, ora ei normală de trezire.

18E sâmbătă, i-a șoptit o voce interioară, culcă-te la loc. Și-a tras perna peste față ca să blocheze razele soarelui ce nu țineau cont de zilele săptâmânii și a început să numere oi ca să adoarmă la loc. Ajunsese deja la numărul trei sute, când a realizat că un zgomot supărător nu-i dă pace. Cei care locuiesc la bloc vor înțelege cel mai bine despre ce vorbesc: sunetul apei trase la toaletă. Era enervant și se repeta la fiecare câteva minute, de parcă vecinul care locuia la etaj și-ar fi propus să epuizeze rezerva de apă a planetei.

- Chinezi împuțiți! s-a ridicat Luceta din pat, azvârlind perna în perete.

Luceta a intrat în baie și a început să lovească în țevi.

- Lumea doarme la ora asta, a strigat înspre gura de aerisire.

Ziua era ruinată. S-a privit în oglindă și, nemulțumită de imaginea reflectată, i-a întors spatele. Singurul ritual pe care-l avea dimineața era periatul părului deasupra vasului de toaletă, așa că a întins mecanic mâna după perie. Trăgea cu dușmănie ca și cum și-ar fi pieptănat vecinii chinezi de la etaj, care îi stricaseră ziua și arunca smocuri de păr în wc. După minute bune de tortură a scalpului, în sfârșit era mulțumită de rezultat. A apucat șnurul toaletei și a tras apa cu dușmănie. Un zgomot ciudat, de țevi sugrumate, a speriat-o. WC-ul s-a umplut de apă până sus, scoțând la iveală bucăți de degete, amestecate cu carne și mult păr.

Luceta a împins capacul toaletei ca și cum acest gest ar fi trebuit să oprească, ori să ascundă ceea ce ochii ei văzuseră, dar refuzau să creadă. Apa continua să se prelingă de sub capac, murdară și rece. Luceta ar fi vrut să țipe, dar parcă nu-i ieșea niciun sunet. Teama îi sugrumase corzile vocale și singurul urlet se auzea doar în capul ei. Se ținea de perete și privea wc-ul cu groaza cu care te uiți la ultimele secunde ale unei bombe cu ceas. Și-a adunat câteva fărâme de curaj și a ridicat capacul toaletei. Dintr-o dată au țâșnit degetele pe care le văzuse mai devreme, vinete și murate de la atâta apă și câteva bucăți de piele cu păr pe ele. Din adâncurile canalizării continuau să iasă la suprafață rămășițe ciudate de carne și oase de parcă wc-ul se transformase într-o uriașă mașină de tocat oameni.

Luceta a vomitat mâncarea pe care o mâncase în toată viața ei, adâugând un plus de grotesc și scârbă tabloului pe care vi l-am descris. A ieșit din baie clătinându-se și a fugit direct spre telefonul din sufragerie. Deși știa pe de rost numerele de urgență, în acele momente nu și-a putut aminti telefonul poliției. A început să răsfoiască un carnețel aflat pe măsuță, formând numărul cu degetele încleștate :

- Alo, poliția? Din wc-ul meu ies oameni morți.

După care a început să povestească persoanei de la dispecerat lucruri confuze și greu de crezut. În cele din urmă, un echipaj de poliție a ajuns la fața locului. Doi ofițeri au bătut la ușa Lucetei, iar femeia, care stătea cu ochii agățați de vizor, le-a deschis numaidecât.

- Ce-ați pățit, doamnă, așa de dimineață? A întrebat-o unul dintre polițiști, măsurând-o cu privirea.

- Am baia plină de degete! A răspuns cu glasul tremurat. Și bucăți de carne cu păr pe ele.

Doar văzând-o, te-ai fi putut lesne gândi că e una dintre acele ființe singuratice cărora nimeni nu le calcă pragul casei și care inventează scenarii penibile doar ca să le dea cineva atenție.

- Unde e baia?

- Haideți după mine.

I-a condus cu teamă, dar și cu rușinea că cei doi bărbați aveau să-i vadă patul desfăcut și lucrurile ei intime de fată bătrână. Polițiștii au intrat în cameră plini de curajul pe care ți-l dă autoritatea și uniforma statului. Baia era deja inundată de la apa refulată din vasul de toaletă. Pluteau laolaltă mormane de hărtie igienică, cârpe îmbibate de mirosuri care te otrăveau, căteva degete cu unghii roșu colorate, smocuri de păr prinse de bucăți de scalp, oase mărunte, fecale și alte minunății pe care oamenii le trimit în gura nesătulă a canalizării.

Luceta a fugit de parcă toate acele resturi ar fi urmărit-o și i-ar fi cerut socoteală. Polițiștii au chemat întăriri și i-au interzis femeii să părăsească locuința, ori să vorbească cu cineva. În douazeci de minute în fața blocului era o adevărată armată, ce a alertat întreg cartierul. S-au format rapid echipe ce aveau misiunea de a scotoci prin toate apartamentele. În nebunia creată, cu greu au băgat de seamă că trei indivizi de origine chineză s-au strecut pe la ieșirea din spatele blocului și au dispărut într-o mașină care îi aștepta.

- Fug chinezii, striga Luceta.

- Nimeni nu părăsește clădirea, a strigat procurorul chemat de poliție la fața locului. Dați mașina în urmărire.

Mai multe echipaje de poliție, alertate, au pornit în căutarea celor trei chinezi. Șoferul mașinii gonea, ignorând semafoarele și semnele de circulație. O cursă nebună și periculoasă se derula pe străzile Bucureștiului, neobișnuit, la vremea aceea, cu asemenea infractori. În goana lor, fugarii au accidentat altă mașină, rănind mai multe persoane. Chinezii au coborât, căutând disperați o scăpare. Doar unul dintre ei a fost prins – cel care condusese mașina. Numele lui era Liu. Ceilalți doi – Zhong și Chen – au reușit să se salveze, urcându-se într-un taxi care i-a dus departe de locul accidentului. Erau salvați, iar șoferul taxi-ului nici nu bănuia pe cine transportase. Îi lăsam deocamadtă pe Zhong și pe Chen și ne îndreptăm atenția spre cel de-al treilea chinez care se afla în custodia poliției. Nu părea rănit, așa că a fost încătușat și îndesat în mașină în vederea interogării. Singurele lui cuvinte au fost că nu vorbește limba română, așa că l-au lăsat în pace, în așteptarea unui translator.

- Ce-a zis ăsta? Că nu știe limba? Se mira unul dintre polițiștii care îl urmăriseră.

- Așa se pare, i-a răspuns un altul.

- Atunci pot să-i spun vreo două, că tot nu pricepe : de ce paștele mătii nu ai stat în țara ta, mă gălbejitule, să mănânci câini cu orez? Am așa o boală pe voi, că vă înmulțiți ca furnicile și vreți să ne cotropiți.

- Îți răcești gura de pomană, rădea celălalt polițist. Nu vezi că se uită ca boul și nu spune nimic?

- Băi comunist nenorocit, a continuat polițistul, noi l-am omorât pe Ceaușescu acum șase ani ca să scăpăm, ai înțeles ? Nu mai vrem comuniști în România. Sper să-ți ia ăștia gâtul la Rahova!

Chinezul îl privea străin și absent ca și cum ar fi fost complet surd și idiot să nu priceapă sensul vorbelor, fie și măcar din tonul cu care polițistul îi aruncase atâtea cuvinte în față. Mai târziu, anchetatorii aveau să descopere că domnul Liu era student în București și înțelegea destul de bine limba română.

- A zis domnul procuror să-l ducem la secție până primim alte ordine.

- Și translator la mine ? a sărit chinezul Liu ca ars, într-o română stricată.

- Uite-l, mă, că are glas. Habar n-am ce zici, prietene, nu vorbesc chineza! Dar o să primești translator când o să vrem noi, ai înțeles?

În vremea asta, echipa ajunsă la blocul de unde țâșneau degete prin canalizare a început ancheta tuturor apartamentelor.

- Îi auzeam cum trăgeau apa la wc non stop, explica Luceta. M-au trezit din somn.

- Îi cunoașteți pe proprietari ?

- Sunt chiriași. Chinezi toți, seamănă între ei ceva de speriat.

- Să mergem în apartamentul de la etajul unu, le-a ordonat procurorul polițiștilor care erau pregătiți de intervenție.

Ușa apartamentului era descuiată, arătând graba cu care cei trei bărbați plecaseră. Un miros înțepător de acid sulfuric i-a pus în gardă, însă nimeni și nimic nu-i putea pregăti pentru ce aveau să descopere. Holul de la intrarea în locuință era singura încăpere care nu spunea povestea celor petrecute acolo. În rest, toate lucrurile din jur, toate obiectele lăsate în urmă erau martorii oculari ai unei crime ce avea să îngrozească întreaga țară.

Bucătăria ar fi înmuiat și cele mai împietrite picioare, iar baia și sufrageria completau perfect imaginea unui masacru epic. Polițiștii priveau uluiți, neștiind ce să cerceteze mai întâi. Obiecte domestice prezente în orice casă, se transformaseră în adevărate instrumente de tortură. Pe masa din bucătărie se afla montată o mașină de tocat carnea, care nu reușise să fărâmițeze mulțumitor bucățile de carne și pielea destul de groasă și de elastică a celor care sfârșiseră între cuțitele ei.

Criminalii o abandonaseră fără să se mai obosească să șteargă urmele.

- I-au fiert înainte de a-i toca. A exclamat îngrozit un polițist care analiza câteva rămășițe aflate pe fundul unui castron.

- Păi nu vezi ce cazan e pe aragazul ăsta? Aici încape și un elefant, i-a răspuns un altul.

Într-o găleată metalică aflată tot în bucătărie pluteau niște măruntaie umane ce nu apucaseră să ajungă la fiert.

- Se pare că au avut mult de muncă, a încercat să glumească procurorul. Fotografiați totul, să nu vă scape nimic.

În cada din baie se aflau două ferăstraie și două satâre care serviseră, probabil, la tranșarea victimelor. Pereții, împroșcați cu sânge și bucăți mărunte de carne și oase așteptau tăcuți să fie descoperiți și analizați. Prin toată casa erau aruncate cârpe îmbibate de sânge, arătând neglijența și lipsa de umanitate a criminalilor.

Un tocător de lemn, despicat în două, era dovada vie că oasele umane sunt greu de sfărâmat. Cuțitele de bucătărie, incapabile să facă față carnagiului, cedaseră cu lamele tocite și rupte. Se lucrase temeinic la acest masacru. O liniște de mormânt se așternuse la locul crimei. Anchetatorii păreau să se înțeleagă din priviri, păstrând un cod al tăcerii de înțeles în asemenea momente. Fiecare bucățică, fiecare os, orice fărâmă de țesut uman era adunată cu grijă, pentru a întregi acest puzzle compus din mii de piese. WC-ul era plin ochi de resturi care nu mai încăpuseră în gaura de evacuare. Carnea fiartă, tocată, topită în acid zăcea peste tot, iar mirosul morții îți lipea nările și îți făcea inima ghem.

(Va urma)