Se ştie despre existenţa romilor din Geoagiu din scrierile lui Ioan Budai Deleanu, care a folosit această comunitate ca sursă a operei sale, Ţiganiada: „Căci auzisăm totdeuna, şi deobşte să zice cum că soiul nostru ţigănesc să trage de la Eghipet şi purcede din faraonii cei slăviţi [...] Acesta mi-au deschis ochii întru multe, iar mai vârtos pentru purcederea noastră, căci au fost născut şi crescut acolo, de-unde ne-am desghinat noi, nefericiţii”.
Însă în memoria colectivă a sătenilor romi din Geoagiu, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, locuiau aici doar cinci – şase spiţe de neam, ale căror urmaşi îi găsim şi astăzi: Bacrău, Trandafir, Buţi, Pojoni, Gligor, Ispas şi Acob.
În ultimii 60 de ani, populaţia romilor din Geoagiu cunoaşte o creştere naturală relativ stabilă, cu excepţia perioadei recente, când regiunile industrializate ale ţării, marile fabrici, uzine şi mineritul au suferit colapsul din anii 1990, aducând imigranţi din judeţele Hunedoara, Cluj şi Timiş, din Valea Jiului şi zonele limitrofe (Orăştie, Simeria, Petroşani, Călan, Brad), dar şi din regiunea Moldovei.
Astăzi romii reprezintă aproape o treime din populaţia Geoagiului (aproximativ 800 de persoane), cu toate că la ultimul recensământ al populaţiei s-au declarat doar 200 de persoane de etnie romă.
Au un teritoriu bine delimitat, de-a lungul râului Geoagiu, în centrul localităţii, pe strada cu nume sugestiv: Strada Muzicanţilor. Din punct de vedere religios, oamenii din Ţigănie formează majoritatea comunităţii grecocatolice din oraşul Geoagiu (din 405 enoriaşi, 100 sunt români, iar ceilalţi sunt romi). O bună parte dintre romi se declară ortodocşi şi aproximativ 7% dintre ei sunt creştini după Evanghelie. Însă indiferent de confesiune, practicile religioase ale comunităţii de romi sunt mai degrabă sporadice şi arareori regulate, cu excepţia noului grup confesional, ai cărui membri sunt mai activi.
Doar un număr redus dintre cei care se îşi legalizează căsătoria - circa zece procente - ajung să se cunune religios. Nunta şi botezul sunt mai degrabă practici excepţionale în rândul romilor din Geoagiu, iar sărbătorile religioase sunt în mare măsură puse în act prin manifestări laice.
Obiceiurile, ocupaţiile tradiţionale şi majoritatea practicilor sociale îi disting numaidecât de ceilalţi localnici. Aspectul caselor, al străzii, numărul mare al persoanelor care locuiesc în aceeaşi gospodărie, meseriile tradiţionale încă bine reprezentate prin cărămidari, fierari sau lăutari, stocul educaţional mic, gradul redus de integrare activă în comunitatea din Geoagiu, numărul extrem de redus al persoanelor angajate cu contracte de muncă, numărul mare de persoane care trăiesc din ajutor social, toate reprezintă elemente ale diferenţei de necontestat. „Casele s-or refăcut” Romii din Geoagiu locuiesc în cartierul Ţigănie pe strada Muzicanţilor din centrul localităţii: două rânduri de case de-a lungul râului Geoagiu, sensibil ieşite din peisajul general-rural al întregului oraş. La capătul străzii Muzicanţilor se înalţă de puţină vreme o nouă stradă a romilor. Un proiect îndrăzneţ, încă la început de drum, însă cu locuinţe noi, ceva mai încăpătoare şi clădite din materiale de construcţie mai trainice şi mai moderne.
Până recent, toate casele din Ţigănie erau construite din chirpici sau cărămidă nearsă, pământ uscat la soare, clădit pe structură din lemn şi erau acoperite cu papură şi paie. Toate casele aveau o singură încăpere, iar aria de întindere a întregii gospodării nu depăşea cu mult suprafaţa construită. Şi astăzi predomină casele de cărămidă, însă cu precădere în ultimii patru-cinci ani acestea au fost în mare măsură consolidate, reabilitate, iar cele aflat în stare avansată de degradare au fost demolate şi reconstruite din materiale de construcţie moderne.
Cu excepţia câtorva imobile aflate în partea de vest a cartierului, înspre centrul oraşului, toate celelalte case, noi sau vechi, au un singur nivel, în medie una până la trei încăperi de locuit şi găzduiesc în general, cinci până la cincisprezece persoane. Casele s-or… s-or refăcut! Era foarte săraci. Săraci! Erau… să vă spun… Făceau bolţari din pământ, aşa, de pământ, sau puneau lemne de la pădure, încleştat aşe. Le lipe cu pământ şi stăteau acolo. Şi… Cu papură şi cu… Şi cu paie. Ş-a lu' primariu o fost cu paie. Ş-a noastră, numa' le-am stricat acuma şi le-am modernizat… (T.C., 80 de ani) Casele nu aveau şi nu au nici astăzi dependinţe, iar romii din Geoagiu nu deţin pământ agricol sau grădini pe lângă case, cum au ceilalţi locuitori ai Geoagiului. Şi din aceste motive nu cresc animale sau păsări, doar câteva familii deţin unul – două animale de tracţiune, în special cai.
O stradă scurtă de circa 150 m - o hudiţă sau ulicioară, în grai local, uneşte şoseaua principală a localităţii Geoagiu de Ţigănie. Hudiţa e asfaltată, pe când strada muzicanţilor sau strada nouă din Ţigănie nu sunt decât pe alocuri pietruite. Infrastructura şi utilităţile din cartierul romilor abia acum se introduc. Însă, în urmă cu numai cinci ani acestea erau cu totul inexistente.
Astăzi cartierul este conectat la reţeaua electrică, iar casele au renunţat la lampă. Reţeaua de apă potabilă străbate întreaga comunitate, locuitorii cartierului având în prezent acces doar la două cişmele, amplasate pe strada Muzicanţilor. Reţeaua de gaz metan se întinde până la jumătatea comunităţii, cu perspective de extindere. Copiii încep devreme să ducă greul gospodăriei
Familia nou formată, în general prin trai împreună, fără documente de căsătorie civilă ori religioasă, locuieşte fie cu familia de origine a bărbatului, fie îşi întemeiază un nou cămin – o casă cu o singură încăpere de locuit, de obicei construită alături sau prin extinderea casei părinteşti a bărbatului. Vârsta căsătoriei este în general între 15 şi 18 ani.
Înainte vreme modelul endogamiei locale era predominant, însă astăzi doar e „mai bine s-o iei din cadrul comunităţii [pe soţie]” (T.B., 22 de ani).
Deasemenea, tradiţional se reproduce modelul endogamiei etnice şi ocupaţionale. Endogamia etnică se păstrează destul de strict în mare măsură datorită excluziunii sociale a romilor. Reproducerea modelului endogamiei ocupaţionale - „Tradiţiile aşa zic... sunt cărămidari din tată-n fiu, şi muzicanţi”.
Numărul copiilor unei familii se ridică la şase – şapte, uneori mai mulţi şi, doar ca o excepţie, mai puţini. Din totalul populaţiei comunităţii de aproximativ 800 de persoane, peste jumătate sunt minori. Cu o natalitate ridicată, respingând utilizarea metodelor contraceptive şi cu un model tradiţional al familiei numeroase, în general locuind trei generaţii în aceeaşi gospodărie, numărul populaţiei prezintă o creştere constantă.
Sărăcia şi lipsa educaţiei formale sunt neajunsuri care s-au reprodus destul de fidel împreună cu toate efectele lor, de la o generaţie la alta. Copiii încep devreme să ducă greul gospodăriei, merg la muncă cu ziua să asigure traiul lor şi al celorlalţi membri ai familiei, majoritatea copii de asemenea, renunţă la şcoală după încheierea ciclului primar sau, rareori, gimnazial, îşi întemeiază propria familie la vârsta pubertăţii, devenind poate prea devreme adulţi.
În mod cert sărăcia, lipsa educaţiei, detaşarea de ocupaţiile tradiţionale care se desfăşurau în cadrul grupului familial şi erau transmise intergeneraţional în cadrul aceluiaşi grup al familiei extinse, transformarea contextului socio-economic cu efectele sale asupra practicilor, obiceiurilor şi datinilor tradiţionale ale grupului etnic rom, îşi arată efectele şi asupra vieţii de familie. Sărăcia îi scoate din şcoli
Numărul copiilor de vârstă şcolară cuprinşi în sistemul de învăţământ este foarte scăzut. În general numărul de ani de şcoală absolviţi este de patru până la şapte ani. În ultimii doi ani primăria Geoagiu a delegat un mediator şcolar pentru comunitatea romilor care se asigură de accesul şi participarea copiilor la cursurile şcolii şi în învăţământul preşcolar, însă rezultatele sunt încă modeste.
Cauza, dar şi efectul prim al lipsei de educaţie, pentru comunitatea romilor din Geoagiu este sărăcia. Copii trebuie să muncească încă de la vârste mici pentru asigurarea hranei şi a celorlalte condiţii de viaţă.
Liderii locali sunt de părere că gradul ridicat de cuprindere a copiilor romi în sistemul de învăţământ dinainte de 1989 era benefic şi asigura acestora în bună măsură condiţii de viaţă decente, mai ales datorită nevoii de forţă de muncă din sectorul industrial, bine reprezentat în regiune (judeţul Hunedoara) în perioada respectivă.
Nu ştiu cum să vă spun, deci, în ciclul primar în general îi înscriu, în clasă. În general se înscriu, că ne ducem noi, şi avem recensământul şi… asta-i populaţia care trebuie să fie şcolarizată. Dincolo la grădiniţă nu îi mai primeşte, şi… Mergem fiecare pe unde stă. Deci vreau să vă spun că noi, cel puţin care suntem mai vechi, ştim care unde stă. Numai că după nume nu prea-i ştiu aşa. Dar nici nu ştie când îi născut [copilul], vreau să vă spun. Sau nu ştie care îi de şcoală, oare tre' să meargă la şcoală? (L.E., 52 de ani)
Majoritatea oamenilor din comunitatea romilor din Geoagiu au absolvit opt clase de şcoală. Absenteismul şi abandonul şcolar, în special în perioada gimnaziului pare să fie regula acceptată. Motivaţia justificatoare pentru abandonul şcolar este starea de sărăcie, nevoia de a aduce un venit în gospodărie alături de părinţi şi fraţi. Pentru fete, care se căsătoresc cel mai adesea devreme, la vârsta de 13 – 15 ani, îşi mută domiciliul în casa părintească a soţului, unde trebuie să muncească pentru întreţinerea gospodăriei, iar copiii vin foarte curând, frecventarea şcolii se termină de cele mai multe ori înaintea căsătoriei. Toate generaţiile prezente urmează acest pattern. Foşti muzicanţi, acum muncesc cu ziua
Dacă tradiţional romii din Geoagiu erau cărămidari şi muzicanţi, astăzi sunt în majoritate fără ocupaţie şi îşi asigură traiul din muncitul cu ziua în gospodăriile oamenilor mai înstăriţi din localitatea Geoagiu şi din regiune, din munca în străinătate (cca. 5%), din prostituţie, din şomaj sau din ajutor social.
De după război şi până în urmă cu cincisprezece – douăzeci de ani, romii lucrau îndeosebi în industrie şi-şi practicau ocupaţiile tradiţionale în paralel, fără documente. Astăzi situaţia este sensibil schimbată: ocupaţiile tradiţionale şi-au pierdut din importanţă, se practică tot mai rar, iar transformările pe piaţa forţei de muncă în regiune au reorientat persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Relaţiile din interiorul comunităţii
Forme de întrajutorare în comunitatea de romi nu prea există. Oamenii se ajută sporadic şi doar în situaţii de criză. Există însă câţiva lideri care se bucură de autoritate în rândul oamenilor din Ţigănie: referentul local din Primăria Geoagiu pentru romi, preotul greco-catolic, pastorul grupului creştin după Evanghelie şi încă doi – trei lideri informali dintre bătrânii comunităţii.
Aceştia activează grupuri pentru realizarea de beneficii comune sau pentru soluţii la crizele comunităţii. Tot aceştia au şi rol de mediatori între comunitate şi autorităţile locale sau între comunitate şi locuitorii din afara cartierului Ţigănie. Conflicte cu populaţia majoritară
Raporturile cu populaţia majoritară se datorează relaţiilor economice dintre cele două comunităţi, altfel izolate. Populaţia majoritară angajează pentru activităţile curente din gospodării, din agricultură sau pentru construcţii romi la lucrul cu ziua, fără acte şi cu un preţ avantajos.
Conflicte între majoritari şi locuitorii romi nu au loc decât sporadic. Cel mai actual conflict mocnit în memoria colectivă e cel legat de fondurile strânse de Primărie pentru casele romilor avariate sau distruse în urma unei inundaţii ce avusese loc vara, în urmă cu un an.
Românii se simt nedreptăţiţi pentru că şiau pierdut recolta din grădini în urma aceleiaşi calamităţi şi n-au primit nici o despăgubire, în timp ce romilor li s-au refăcut casele din materiale de construcţie achiziţionate de Primărie. În general, ajutorul oferit romilor din partea autorităţilor locale este privit ca un privilegiu nemeritat adus acestora şi ca un dezavantaj pentru ceilalţi.
Interacţiuni în afara localităţii
Cele mai semnificative interacţiuni cu alte localităţi sunt reprezentate prin sosirea şi integrarea noilor veniţi, în ultimele două decenii. Integrarea acestora în comunitate a implicat şi acceptarea unor noi maniere de-a face, valori şi comportamente. Românii majoritari în Geoagiu îi percep pe aceşti nou-veniţi ca fiind cauza şi mai multor neajunsuri în rândul populaţiei de etnie romă şi totodată iniţiatorii schimbărilor nefaste ale raporturilor dintre români şi romi.
Oamenii născuţi în familiile din comunitatea de romi a Geoagiului sunt în general sedentari, doar o mică parte dintre aceştia au plecat în căutarea unui trai mai bun, de obicei în apropiere, în aceiaşi regiune a ţării. Chiar şi în această din urmă situaţie membri familiilor rămân în strânsă legătură pentru tot restul vieţii.
Astfel, comunitatea romilor din Geoagiu reprezintă cel mai adesea destinaţia şi foarte rar punctul de plecare, în calea fenomenului migraţiei. Oameni care şi-au pierdut locul de muncă, care deţin o calificare medie într-un domeniu din industrie sau minerit în care cu greu ar găsi angajare, cu întreg complexul de probleme ataşat sărăciei, s-au integrat relativ uşor în comunitatea romilor din Geoagiu, degradând mai mult echilibrul precar al condiţiei socio-economice al acesteia.
Romii din cartier i-au asimilat destul de bine. Totuşi bătrânii din Ţigănie, cât şi românii majoritari din oraş, îi percep pe aceştia ca aducători de rele. Sunt nelegiuiţi care se ascund în cartier, care fură şi caută rost de scandaluri. Nu o dată au chemat poliţia să calmeze certurile zgomotoase iniţiate de aceştia. Îs localnicii şi viniturile, ştii. Şi îi desconsideră pe cei care îs veniţi aici, mulţi. Îs cei care şi până şi vin… or venit cu problemele. Deci marea majoritate care îs veniţi, or şi venit, că, na… Că îs fugiţi, mulţi îs fugiţi, că vin ăştia, mascaţii, şi intră aici în ei, no. Atunci se bagă la ăia, că ştiu că acolo se adună tot felul, că azi îi cu unu şi mâine-i cu altu' şi vine de la puşcărie, vine şi se bagă aicea, zice că nu-l găseşte aicea, că, no. (E.M.M., preot, 33 de ani) Oamenii care s-au născut şi au crescut aici, nu părăsesc comunitatea decât atunci când pleacă temporar în căutarea unui loc de muncă, în localităţile limitrofe sau în oraşele din regiune, pentru perioade scurte de timp şi în general, se întorc aici.
Interacţiuni cu autorităţile locale
Ajutorul primit de comunitate din partea autorităţilor locale – atragere de fonduri pentru consolidarea sau reconstrucţia locuinţelor din Ţigănie; construirea reţelei de electricitate, apă curentă şi gaze; facilitarea includerii copiilor de vârstă şcolară în sistemul de învăţământ şcolar şi preşcolar prin proiecte de tip „a doua şansă pentru educaţie” etc. – atrage raporturi tensionate între populaţia majoritară şi populaţia de romi. Aceasta din urmă fiind percepută ca privilegiată în comparaţie cu ceilalţi.
Or băgat apa… Curentu'. Da, marea majoritate cred că s-or conectat până acuma. Că de exemplu mai taie şi-aşa, no… Canalizare nu există în Geoagiu deloc. Adică există, dar doar la câteva blocuri aci care le-or făcut. Gaz… nu-s legaţi, nu ştiu dacă… îs legaţi… Ba-s legaţi, da' nu toţi, tot aşa, numa' partea asta dincoace. Da. Nu, nu, nu, ăia de-acolo nu-s legaţi. (E.M.M., preot, 33 de ani) Da, care muncesc şi care vor să-şi facă ceva şi să iasă din starea aia, ş-or realizat şi or avut şi ajutor de la primărie, şi din partea localnicilor, că… iau din impozitul meu şi alu altu', şi a lu' altu' şi dau dincolo fonduri, acuma sincer. Şi apă li s-o tras, şi curent... Primăria o venit şi i-o ajutat. Dar ei se pot lua şi de bunăvoinţa lor, sau să pună şi ei, să-nţeleagă că este în folosul lor, şi să pună mâna să facă pentru că se face pentru ei şi spre binele lor, să-nţeleagă lucrul ăsta! Că nimeni nu face, aşa, cum se zice, Dumnezeu îţi dă… (învăţătoare, 52 de ani) Material preluat din volumul „Romii. Poveşti de viaţă” realizat de Fundaţia Soros. Interviurile au fost realizate de Melinda Dincă.
CITIŢI ŞI: