Ion Adrian Alexandrescu, fostul paroh al Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Chitila, este denunţătorul deputatul Ioan Oltean, care e acuzat că ar fi luat şpagă de 600.000 de euro de la afaceristul Mihai Rotaru, în dosarul ANRP 4. Preotul le-a povestit procurorilor că îl cunoaşte demulți ani pe Mihai Rotaru, cel care îi sponsoriza biserica.
Alexandrescu a descris şi cum s-ar fi datmita: şoferul lui Mihai Rotaru ar fi venit în curtea lăcaşului de cult cu un sac plin cu bani, pe care i l-ar fi dat lui Ioan Oltean.
Preot penal
Ion Adrian Alexandrescu a făcut denunţul împotriva celor doi, în aprilie 2015, atunci când era în penitenciar, unde executa o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru corupţie.
în aprilie 2015, Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti a decis că Alexandrescu poate fi eliberat şi a decis trimiterea cazului la magistraţi. Judecătoria Găeşti (17 aprilie) şi Tribunalul Dâmboviţa (12 iunie) au decis că fostul preotul s-a îndreptat şi poate fi eliberat condiţionat. Alexandrescu a fost eliberat condiţionat pe 12 iunie.
Adrian Alexandrescu a fost condamnat definitiv, în aprilie 2014, de Curtea Supremă de Justiţie pentru trafic de influenţă în formă continuată.
Procurorii DNA au arătat că Alexandrescu pretins, pentru sine şi pentru un amic, Victor Ciocoiu, de la două persoane, un commisoane pentru intervenţii la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
Concret cele două persoane urmau să obţină despăgubiri de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza Legii nr. 9/1998, (privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria) sume de bani reprezentând un comision cuprins între 20 % şi 30 % din valoarea totală a despăgubirilor, pentru a urgenta soluţionarea dosarelor de despăgubiri şi a obţine virarea efectivă în cont a banilor, prin influenţa pe care susţinea că o avea asupra funcţionarilor din cadrul instituţiei sus – menţionate.
Expert în escrocherii
În cursul anului trecut, Ion Alexandrescu s-ar fi prezentat la mai multe unităţi de cult, prezentându-se drept „consilier al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel". Deşi recunosc că faptele săvârşite de acesta constituie infracţiune ce se pedepseşte cu închisoarea, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, prezidat chiar de către Patriarhul Daniel, se mulţumesc doar să-l avertizeze pe Ion Alexandrescu, scrie adevarul.