Povestea porcului violat de un important politician. David Cameron a vorbit în premieră despre cartea în care este acuzat că a făcut lucruri şocante

Povestea porcului violat de un important politician. David Cameron a vorbit în premieră despre cartea în care este acuzat că a făcut lucruri şocante

După o săptămână în care s-au vehiculat tot felul de istorii care de care mai bizare despre tinereţea sa aventuroasă, premierul britanic David Cameron a produs o scurtă declaraţie, menită să lămurească povestea cu porcul violat.

Printre alte “dezvăluiri”, “Call me Dave” (Spune-mi Dave), o biografie neautorizată semnată de Michael Ashcroft şi jurnalista Isabel Oakeshott, şefa departamentului politic al Sunday Times, susţinea că în tinereţe, pe când era student la Oxford şi aspira să intre în frăţiile influente ale celebrului centru universitar, David Cameron şi-ar fi introdus “o parte foarte intimă a anatomiei sale" într-un  cap de porc mort, în cadrul unei stranii ceremonii de iniţiere.

Duminică seară, pentru prima oară de la apariţia în presă a poveştii, premierul a dezminţit categoric întâmplarea cu pricina, precizând că motivele pentru care Lordul Ashcroft  a scris o asemenea carte sunt cât se poate de evidente, scrie dailymail.co.uk.

Ne puteți urmări și pe Google News

David Cameron, centru, în 1988, la Oxford

“Call me Dave” citează mai mulţi foşti colegi de studenţie ai lui Cameron care ar fi declarat au fumat împreună marijuana de mai mult ori şi că au fost martori ocular la incidentul cu porcul. Daily Mail precizează că apropiaţii premierului britanic încearcă să afle care au fost sursele respectivului volum pentru a fi aduse în faţa instanţei.