Povestea plecării lui Coldea din fruntea SRI. Agonia unei demisii

Evenimentul zilei a fost cel mai informat ziar despre ce decizii s-au luat în cancelariile Puterii

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a solicitat, ieri, preşedintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut eliberarea din funcție. Potrivit unui comunicat al SRI, motivele pentru care Coldea a făcut acest gest „țin de demnitatea și onoarea militară și de riscul afectării grave a instituției”.

SRI: Nu a încălcat legea!

Serviciul Român de Informații a transmis opiniei publice că investigația privind afirmațiile din massmedia din ultima perioadă a fost „complexă” şi „minuțioasă”. „Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare și au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedință a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcari ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcție a domnului general-locotenent Florian Coldea”, se arată în comunicat.

A cerut eliberarea din funcție, dar a fost trecut în rezervă

În cadrul şedinței respective, Coldea a solicitat directorului SRI, Eduard Hellvig, „eliberarea din funcție şi punerea la dispoziția şi nevoile instituției, după aproape 12 ani de când exercită aceasta funcție”. „Primadjunctul directorului a prezentat motive ce țin de demnitatea și onoarea militară și de riscul afectării grave a activității instituției. În acest sens, directorul SRI a solicitat preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuțiile funcției de prim-adjunct al directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, directorul SRI”, se precizează în comunicat.

Comunicatul SRI este destul de confunz, probabil voit. Întrebarea la care instituția condusă de Hellvig trebuie să răspundă este: Dacă Florian Coldea nu a greşit şi a cerut doar punerea la dispoziție, de ce a fost trecut în rezervă?

Traian Băsescu s-a prezentat, ieri, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul deschis ca urmare a informațiilor făcute publice de fostul deputat Sebastian Ghiță despre „imixtiuni în justiție”.

Facturile lui Ghiță l-au îngropat

Decizia SRI a fost anunțată după ce Sebastian Ghiță a dezvăluit luni seara, printr-o nouă înregistrare difuzată de România TV, că Florian Coldea s-a folosit de facturi false pentru a demonstra că și-a plătit singur sejururile cu familia în străinătate. Ghiță a spus că Florian Coldea a mai fost cercetat într-o comisie și s-a apărat cu facturi false: „Coldea a fost chemat la o comisie internă a SRI. M-a rugat să îl ajut, să îi dau documente de la vacanțe. L-am ajutat cu banii pentru vacanțe şi nu am văzut asta ca pe ceva rău sau anormal. Eu am plătit multe din acele vacanțe şi documentele erau la mine”. Ghiță a dat amănunte despre cum au fost făcute documentele de călătorie false: „L-am rugat pe un prieten să mă ajute cu facturi şi chitanțe de la unele agenții de turism. Vestea proastă e că nu am putut să îi fac rost de documente lui Coldea de acum doi ani, patru ani. E foarte uşor de dovedit că documentele prezentate de Coldea sunt false”. Ghiță a amintit că a fost cu familia Coldea la Disneyland, în 2014 . „Sunt false, acele facturi nu au fost înregistrate niciodată la Fisc”, a punctat Ghiță.

Îndepărtarea lui Coldea din SRI, anticipată pas cu pas de Evenimentul zilei

Joi, evz.ro anunța, în premieră, citând surse credibile din apropierea președintelui, că generalul SRI Florian Coldea a fost chemat la Cotroceni de Klaus Iohannis.

Sâmbătă, EVZ a publicat un material despre biografia secretă a generalului Florian Coldea, cum a ajuns numărul doi din SRI și cum a rezistat 12 ani în fruntea unuia dintre cele mai importante servicii.

„Alarma de gradul 0!, ne-au spus acestea, s-a declanșat încă de ieri, după ultima dezvăluire a lui Sebastian Ghiță. Această întâlnire se pare că a avut loc la Cotroceni. Ea a avut loc la cererea președintelui Klaus Iohannis, care a refuzat să discute la telefon orice amănunt legat de acuzațiile publice lansate de Sebastian Ghiță la adresa șefului operativ al SRI și a cerut o întâlnire față-n față. Informația nu a fost confirmată oficial și nici nu ne așteptam la asta, fiind o problemă sensibilă a unei instituții care ține de siguranța națională. În cursul zilei de astăzi, de fapt începând cu ora 24.00, SRI a intrat într-o alarmă de grad zero, imediat după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță privind relațiile sale, de prietenie și colaborare cu generalul SRI Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI”, scria Dan Andronic.

Anunțul oficial al suspendării

SRI a dat, joi, un comunicat în care anunță suspendarea lui Coldea, după ce Sebastian Ghiță a povestit, în cea de-a șapte înregistrare video, cum își petrecea vacanțele cu adjunctul SRI, Florian Coldea. Ghiță a mai spus că Iohannis este prizonierul lui Coldea şi al lui Kovesi și că președintelui îi e frică „de ce dosare îi pot face doamnei Carmen Iohannis”.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la domnul general- locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziția Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuțiile funcției de prim-adjunct al Serviciului Român de Informații vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanțele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziție de general- locotenent Florian Coldea”, se arăta în comunicatul SRI.

Băsescu: Decizia a fost luată cu aprobarea lui Iohannis

Traian Băsescu a declarat că suspendarea din funcție a adjunctului SRI, Florian Coldea, s-a făcut cu acordul președinteului Klaus Iohannis. „Dacă dumneavoastră credeți că decizia de astăzi a lui Eduard Hellvig s-a luat fără aprobarea președintelui... Este exclus ca decizia de astăzi să fie luată fără aprobarea lui Iohannis. Eu am spus-o în mod repetat că trebuie să introducem sistemul de control parlamentar al serviciilor. Trebuie să facem legi în care acest control să devină real”, a spus Traian Băsescu.

Preşedinția a confirmat dezvăluirea EVZ după o zi

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a confirmat, vineri, că şeful statului l-a chemat joi, la Palatul Cotroceni, pe generalul Florian Coldea şi că a existat o discuție între cei doi, aşa cum scrisese EVZ cu o zi înainte. Dobrovolschi a precizat că nu are informații în legătură cu conținutul discuției.

Întrebată de jurnalişti dacă şeful statului a cerut informați de la Ministerul Afacerilor Interne sau de la o altă instituție a statului în legătură cu ancheta care îl priveşte pe Sebastian Ghiță, Mădălina Dobrovolschi a declarat că preşedintele Românei este „foarte informat”.

Vineri, EVZ prevestea înlocuirea lui Coldea

Evenimentul zilei a anunțat vineri, în exclusivitate, că pe site-ul SRI au fost operate câteva modificări, principala fiind la secțiunea „Conducerea”. „Până joi seara, imediat după directorul serviciului, Eduard Hellvig, apărea primadjunctul Coldea, șeful operativ al SRI și apoi ceilalți adjuncți. Acum Hellvig este urmat de ceilalți trei adjuncți. E important mesajul îndepărtării de pe site a lui Coldea, dat fiind că oficial el nu este demis din funcție, ci doar suspendat și pus la dispoziția directorului. Asta înseamnă că, aproape oficial, putem spune că funcția de șef operativ va fi eliberată curând și putem vorbi de eventualul înlocuitor”, scria Alecu Racoviceanu.

Kovesi anunță că nu pleacă de bunăvoie de la conducerea DNA

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a avut, ieri, o zi plină, acordând o suită de interviuri pentru a afla cât mai multă lume că nu intenționează să-şi dea demisia.

„Nu, nu îmi dau demisia. Am fost numită procuror-şef la DNA ca să-mi fac treaba. Şi treaba DNA e să investigheze fapte de corupție la nivel înalt. Asta am făcut. Pentru acest lucru sunt plătită. Nu am de ce să îmi dau demisia că am deranjat inculpați”, a precizat Kovesi pentru Agerpres. Ea a ținut să adauge că atacurile la adresa ei nu vizează doar DNA ci tot sistemul judiciar. Kovesi a negat şi că ar fi ofițer al unui serviciu secret străin, aşa cum spusese Sebastian Ghiță: „Exclus acest lucru! Este o acuzație gravă şi mincinoasă. Deci, nu este adevărat”.

Şefa DNA nu se pricepe la facturi

Referitor la factura prezentată de Sebastian Ghiță ca dovadă că a fost la Cluj cu un avion particular, împreună cu Mihnea Costoiu, pentru a acoperi plagiatul lui Kovesi, şefa DNA a reacționat: „A fost prezentată o factură referitoare la deplasarea făcută la Cluj pentru a se «rezolva », pun între ghilimele pentru că nu poate fi adevărat, cercetarea mea în cazul de plagiat în 2012. Vă rog să vă uitați pe factură jos. Comanda pentru factură a fost făcuta în 2009, iar plata în 2012.

Cum e făcută în 2009 o comandă pentru un avion privat, ştiind că în 2012 Codruța Kovesi va fi investigată pentru plagiat? Este din nou tehnică de maniplare şi îmbinare a unor chestiuni adevărate cu minciuni. Poate factura e adevărata, dar este folosită în alt context”.

De fapt, şefa DNA face o uriaşă confuzie între numărul de ordine din 2009 din Registrul Comerţului al unei firme, care conţine indicativul „J” pentru persoanele juridice, şi data comenzii. Sau este posibil să fi încurcat facturile prezentate de Ghiță.

Aproape că nu-l mai cunoaşte pe Ghiță

Şefa DNA a susținut că nu a avut întâlniri private şi nu a mers în concedii sau în excursii cu Sebastian Ghiță: „Nu am vorbit prin telefon sau prin mail cu acesta. Nu am participat la evenimente private organizate de el. Nu am fost şi nu sunt prietenă şi nici nu voi fi prietenă cu acesta.(…) La evenimente private, organizate de persoane care au dosare penale, au avut dosare penale sau care sunt investigate de DNA, nu am participat. Am participat la evenimente private organizate de şefi de instituții sau de reprezentanți ai unor instituții publice, dar nu la evenimente organizate în mod privat de Sebastian Ghiță sau de alte persoane pe care le cercetăm”.

Instituțiile ca inculpații

Cât priveşte relația cu SRI, procurorul- şef al DNA a spus că este una instituțională: „Eu nu cred că instituțiile publice în România au fost înființate ca fiecare, în mod separat, să acționeze. E nevoie de colaborare. Aşa cum inculpații se întâlnesc şi se constituie de multe ori în grupuri organizate şi se înțeleg cum să comită o infracțiune, aşa şi instituțiile statului trebuie să combată anumite fenomene infracționale colaborând”.