Fără voia ei, firește, Clotilde Marie Brigitte Armand (47 de ani) și-a asociat numele cu singurul accident de muncă mortal înregistrat în ultimele trei decenii la Distrigaz Sud Rețele SA. Pe când europarlamentarul era director de exploatare al celei mai importante rețele de distribuție pe care o are Bucureștiul, un angajat și-a pierdut viața și alți patru au fost răniți într-o explozie devastatoare. La scurt timp de la accidentul mortal pentru care vinovat a fost găsit doar bărbatul decedat, Armand lasă subit postul de director din România pentru unul inferior, de șef de birou, în Franța, în cadrul aceeași companii.

Exclusiv

Reluarea acestui caz dramatic, unic pentru Distrigaz Sud prin consecințele sale tragice, s-a produs după ce mai mulți angajați de la ”Gaze” ne-au contactat, sub protecția anonimatului, pentru a ne oferi informații nespuse până acum, din interiorul instituției. Au văzut cazul discutat la televizor și și-au spus că informațiile pe care le știu ar putea fi importante. De aceea, au pus pe tapet elemente noi care conduc la ipoteza că, explozia din Electronicii, sector 2, ar fi putut fi și consecința nerespectării colective, de către specialiștii de la vârful instituției, a procedurilor și instrucțiunilor care se aplică în astfel de cazuri de criză. Și nu doar vina maistrului Constantin Dumitru, care și-a pierdut viața în explozie, așa cum au stabilit în urma anchetei procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Foștii angajați ai Distrigaz Sud au vorbit acum, după 11 ani, exact cu reporterul care, la vremea respectivă, consemna declarațiile altor colegi de-ai lor, spuse imediat după explozia mortală.

„Din români hoți și proști nu ne scotea la ședințe”

”Vorbim doar sub protecția anonimatului chiar și după atâția ani. Chiar dacă am plecat de acolo (n.r. Distrigaz Sud Rețele SA). Nimeni nu-și imaginează în ce teroare s-a muncit în perioada în care ea (n.r. Clotilde Armand, inginer de profesie) a fost director de exploatare. Și cum ne jignea, cum se purta cu noi, cum ne amenința. Din români hoți și proști nu ne scotea la ședințe. A aruncat în stradă o colegă căreiea, vineri, la ora 14.00, soțul i-a adus copilul la serviciu, pentru o oră și jumătate. A concediat-o pe loc, nici nu i-a păsat ”, au punctat foști angajați ai Distrigaz înainte de a face alte dezvăluiri.

Referitor la acea explozie, caz mediatizat la acea vreme, sursele noastre spun, cu siguranța specialistului experimentat, că nu era o lucrare urgentă, ci una de extindere a rețelei din zonă. În acest context, graba nu se justifica în nici un fel, cu atât mai mult lucrul cu gazul deschis. Trebuia să existe un plan de intervenție.

Vocea muncitorilor revoltați care, la doar câteva ore de la explozie, își acuzau șefii de indiferență criminală spunând că mortul va fi de vină, își are ecou acum, la ani distanță, în spusele specialiștilor care ne-au contactat. ”S-a lucrat cu gazul deschis, altfel nu avea ce să explodeze. Așa cum au spus-o colegii noștri atunci, iată că mortul e de vină”, au spus ei.

„Cineva i-a obligat să lucreze cu gaz pe țeavă. O decizie criminală pentru că pe presiune redusă și medie nu se lucrează în gaz!”

„Era o extindere de rețea care fusese planificată. Nu era o lucrare urgentă, putea fi pregătită în detaliu. Gazele fuseseră oprite la data de 13 noiembrie în intervalul 08-16.00, exista o înștiințare pentru cei care locuiau în zonă. Oamenii și-au făcut treaba, au cuplat țevile. Ceva s-a întâmplat apoi. Probabil au fost scăpări de gaze sau au vrut să mai facă ceva și echipa s-a întors la lucrare a doua zi. Numai că, de data asta, gazele, care fuseseră deschise, nu au mai fost oprite. Dacă erau sistate temporar, trebuia să existe o altă înștiințare, ca și în ziua anterioară. Dar ea nu există.

În zonă, alimentarea cu gaze a fost sistată în intervalul 08-16.00,  doar la data de 13.11.2009, cu o zi înainte de tragedie.

Cum pe nimeni nu a interesat protecția acelor oameni, muncitorii, inginerul și maistrul au intrat în groapă când era gaz pe conducte și au sudat. Pe vremea aceea nu puteai refuza să intri, nu existau proceduri în acest sens. Așa că oamenii au fost obligați să lucreze cu gaz pe țeavă. Cineva i-a obligat să lucreze în gaz a doua zi, după cuplare. O decizie criminală pentru că pe presiune redusă și medie se lucrează fără gaz pe țeavă! Ce a urmat se știe. O expozie care ne-a ucis un coleg și a rănit alți patru!”, ne-a dezvăluit, revoltat, un fost agajat al Distrigaz.

Directorul de exploatare, obligat să controleze și să coordoneze astfel de intervenții

Povestea acestei explozii – singurul accident de muncă mortal produs în ultimii 30 de ani în București, la Distrigaz Sud -, s-a scris, conform surselor noastre, pe durata a mai puțin de două zile: 13 și 14 noiembrie 2009. Aproape 48 de ore, răstimp în care specialiștii din Distrigaz Sud Rețele SA (șefi de formație, de sector, ingineri), coordonați de Clotilde Armand – aflată pe atunci în postura de director de exploatare (o funcție operațională de mare răspundere), ar fi avut timp suficient să pregătească planul de măsuri de protecție în timpul intervenției.

Pentru că fișa postului deținut atunci de europarlamentarul de azi îl obliga pe titular să  controleze, să coordoneze activitatea de exploatare și să stabilească proceduri pentru siguranța echipei de intervenție.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE