Biografia celui ucis în timp ce încerca să-l prindă pe autorul jafului de la Braşov dezvăluie destinul paradoxal al unui erou ce şi-a găsit sfârşitul din prea multă iubire de semeni.
„Am făcut şi eu ce-am putut“, spunea Gheorghe Lâlă când apropiaţii se mirau şi-l întrebau de ce s-a spetit să-l ajute pe un oarecare, de care abia ce auzise. Prietenii se obişnuiseră să-l vadă făcând lucruri de felul acesta. Săptămâna trecută, Gheorghe Lâlă era pe o stradă din Braşov, pe care tocmai avea loc un jaf. Alertat de cineva, a alergat după infractorul înarmat, care tocmai omorâse un om şi rănise un altul. Cumva în firea lucrurilor. „Nu putea fi altul acolo“, aşa sună cuvintele de după, care aduc linişte.
Un gest normal
Gestul lui Gheorghe Lâlă nu i-a surprins pe cei care l-au cunoscut. Fie că este vorba despre o rudă, un prieten, un preot din localitate sau un angajat al băncii cu care colabora, ceea ce pentru mulţi pare o decizie nebunească, pentru ei nu e nimic mai mult decât un gest care-l caracterizează pe cel care a devenit, post-mortem, erou.
„Erou, bunătate, iubire, dragoste, ajutor sunt cuvinte simple, goale, care îşi pierd sensul. Sunt deseori folosite în exces, bagatelizându- se esenţialul“, spune Patricia, nepoata celui care şi-a pierdut viaţa împuşcat în inimă de tâlharul unei case de schimb din Braşov. „Asta a fost esenţa vieţii lui“
Ajungea să te uiţi la ochii lui blânzi şi la zâmbetul său cald pentru a-ţi da seama ce fel de om era, spune Patricia. Recunoaşte că, iniţial, nu a fost de acord cu gestul unchiului său: „Până mi-am dat seama că asta a fost esenţa vieţii lui. A strigat cineva după ajutor şi a fost de-ajuns pentru a sări să se ofere. A iubit oamenii foarte mult, şi nu doar familia şi prietenii, ci oameni pe care poate nu-i cunoştea foarte bine“.
Patricia a scris câteva cuvinte pentru cei care vor să ştie cum era unchiul ei: „Dacă vă rămâne viu în suflet sau în amintire printr-o faptă, o vorbă sau un zâmbet, el este fericit că a avut o viaţă împlinită.“
Surorii lui Gheorghe Lâlă, Cornelia Vanca, nu îi este uşor să vorbească despre fratele mai mic, pe care l-a îngropat cu doar o zi în urmă, în oraşul său natal, Predeal. Îşi aduce aminte că „Bebe“, cum îi spuneau apropiaţii, a plecat în Portugalia, pentru o viaţă mai bună, înainte de 1989. La doar câteva zile după Revoluţie, s-a întors. „Îşi iubea prea mult părinţii, rudele, prietenii“, revine explicaţia, ca un laitmotiv al vieţii lui Gheorghe Lâlă.
„Suntem destui laşi“ Slujba din biserica nouă din Predeal pare să nu se fi sfârşit de o zi întreagă. E multă lumină înăuntru, se aude un cântec bisericesc. Gheorghe Lâlă este unul dintre ctitorii importanţi ai lăcaşului şi va fi pomenit la fiecare slujbă. „De când sunt eu aici preot, de 15 ani, a donat bani bisericii. Făcea donaţii săptămânale“, povesteşte preotul paroh Lucian Vitan. A aflat mai întâi de jaf, apoi a aflat că victima era „tocmai el“. Omul acela care zâmbea tot timpul când se întâlneau pe stradă. „Nu se putea să facă altfel“, crede preotul. „Suntem destui laşi, care am fugi în sens invers dacă am vedea sau auzi aşa ceva“. După asta sunt puţine lucruri de spus, mult mai multe de învăţat.
"Nu se putea să facă altfel la jaful acela. Suntem destui laşi, care am fugi în sens invers dacă am vedea sau auzi aşa ceva." - Lucian Vitan, preot Ştirea-şoc şi confirmarea de a doua zi Prietenii lui „Bebe“ încearcă să găsească acele cuvinte care să-l caracterizeze cât mai bine. Şi lor li se par vagi şi cumva lipsite de sens exprimări precum „om bun“, „o persoană deosebită“, dar nu se pot opri să nu le folosească.
„Era, într-adevăr, un om extraordinar. Ştiu că pare mult ce spun, dar aşa era. Pur şi simplu îi plăcea să ajute oameni“, încearcă să închege o descriere Verginica Eftimie, o prietenă bună de familie.
Nu prea se uită ea la ştiri, dar într-o seară a primit un telefon şi cineva a întrebat-o dacă a văzut ştirea despre jaful de la Braşov. Nu văzuse şi nici n-o prea interesa. Era însă vorba despre altceva, era o veste pentru care trebuia să stea jos. N-a vrut să creadă până n-a primit confirmarea, a doua zi dimineaţă. Îl cunoştea pe Gheorghe de prin ’86. Au devenit prieteni de familie, el a plecat prin străinătate şi s-a întors. Apoi - după multă vreme - i-a cununat băiatul. „Era genul de om care, dacă-i spuneai: «Mi-a căzut acoperişul» şi ai nevoie de 50 de milioane, se făcea luntre şi punte şi te ajuta. Nu ştiu dacă sunt mulţi ca el“, explică Verginica Eftimie. Mândru de băiatul său
Aceleaşi cuvinte se regăsesc şi în descrierea făcută de Ana Petrescu, prietenă şi colegă la firma lui Gheorghe Lâlă, din oraşul Săcele: „Dacă dumneavoastră, nişte străini, aveaţi probleme acum cu maşina în stradă, nu s-ar fi lăsat până nu v-ar fi ajutat“. Lui Bebe îi făcea plăcere să fie în preajma tinerilor, a copiilor, mai spune Ana Petrescu. „Era foarte mândru de Sebastian, băiatul lui, elev la Arte. Vorbea mereu despre el“, povesteşte femeia.
Firea eroului de la Braşov i-a impresionat până şi pe cei care nu-l cunoşteau prea bine. Chiar şi când intri în sediul băncii cu care Gheorghe Lâlă colabora găseşti persoane care au numai cuvinte de bine despre el.
„Ce să vă spun, era un om deosebit“, spune directoarea sucursalei, şi repetă, aproape obsesiv, aceste cuvinte. Pe hol, un alt funcţionar întreabă dacă poate fi de ajutor cu ceva. Află că e vorba despre omul care a fost omorât la Braşov. Şi, din nou, cuvântul „deosebit“ se aude, de parcă ecoul celor spuse mai devreme nu a mai apucat să se sfârşească.
MĂRTURIA UNUI DIPLOMAT
„Lâlă al nostru considera Portugalia ca fiind a doua lui ţară“
Ambasadorul Republicii Portugheze, E.S. Alexandre Maria Lindim Vassalo, prezent şi el la înmormântarea „eroului din Braşov“, l-a cunoscut pe acesta în urmă cu trei ani. Îl descrie în cuvinte simple, ca fiind un om simpatic, vorbăreţ şi deschis, care iubea şi Portugalia, ţara care l-a primit după ce fugise din România comunistă pentru că „vorbea prea mult“ despre regim. EVZ: Cum se explică legăturile lui Gheorghe Lâlă cu Portugalia? Cum a ajuns acolo? Alexandre Vassalo: La în ceputul anilor ’80 era student aici, în România. Avea probleme, era persecutat, din câte ştiu, şi-şi dorea să studieze în Portugalia. În plus, era un om vocal într-o perioadă în care, în România, astfel de persoane nu erau tolerate. Cum a reuşit să plece? Avea câţiva prieteni aici în ambasadă care l-au ajutat să ajungă acolo. După ce a ajuns în Portugalia, s-a căsătorit cu o portugheză. A stat acolo vreo zece ani. S-a întors după ce regimul lui Ceauşescu a căzut. Cu ce s-a ocupat cât a fost plecat în Portugalia? Lucra cu o companie în industria plutei, aproape de Porto. Apoi, prin ’91 a plecat. Învăţase portugheză foarte bine şi compania aceasta i-a dat posibilitatea să fie reprezentantul lor atât aici, cât şi în Moldova. Se poate spune că a fost primul român care a venit cu afaceri din Portugalia, după ’90. Cum l-aţi văzut ca om? Lâlă era un om foarte simpatic, de treabă, foarte bun în relaţiile cu cei din jur. Era foarte uşor să te împrieteneşti cu el. Invita oamenii să se bucure de viaţă alături de el. Era un pic şi portughez; îi plăcea să mănânce bacalhau (cod), să asculte fado. Mi-a spus că Portugalia era a doua lui ţară. Avea pasiuni despre care v-a vorbit? Ştiu că îi plăcea fotbalul. Şi, acum câţiva ani, era foarte încântat că avea o barcă în Delta Dunării. Şi se gândea încântat să facă ceva pe turism, acolo. Cum a fost văzut la ambasadă ceea ce i s-a întâmplat? La început am zis că e imposi-bil să fie „Lâlă al nostru“. Am zis că trebuie să fie vorba despre altcineva. Însă apoi am urmărit la televizor şi am aflat că era vorba de el. Dacă l-aţi fi cunoscut, v-aţi fi dat seama că era genul de om care ar fi făcut un astfel de gest, care nu ar fi stat fără să facă nimic într-o astfel de situaţie. (Andrei Udişteanu)