Darren White, fostul șef al US Secret Service la București, face o serie de acuzații și dezvăluiri explozive. Mai exact, acesta acuză oficiali de rang înalt din Ambasada SUA în România că, în 2013, fiind înțeleși cu două angajate ale Școlii Americane din București, i-au fabricat o acuzație de agresiune sexuală asupra unei minore în urma căreia a fost retras din postul pe care îl ocupa. White susține că s-a luptat cu morile de vânt, mărturisind că, deși a depus sesizări către mai multe instituții ale statului român în legătură cu acest caz, nici una dintre ele nu s-a deranjat să ancheteze cazul semnalat. Plângerea făcută, spune fostul șef al US Secret, ar fi ajuns la Petre Tobă, șeful de atunci al Poliției Române, dar și la Codruța Kovesi, șefa DNA și la prim-adjunctul DIICOT de la acea vreme, Codruț Olaru.
Cu toate acestea, susține acesta, cazul său a r[mas suspendat undeva deși el a încercat să demonteze toate acuzațiile care i s-au adus. „Aceasta este o pledoarie pendru dreptate...”, spune Darren White într-un email trimis mai multor oficiali din Departamentul de Stat.
Darren White, fostul șef al Secret Service: ”În România se face justiție selectivă, agresivă, nu există legi egale pentru toți”
Nu sunt primele acuzații de făcute Darren White, fost şef al Secret Service în România şi în alte ţări din Est. Reamintim că, în ianuarie 2017, acesta spunea într-un interviu că ”problema corupției în România este una majoră” și că trebuie lideri responsabili care să pună punct acestui rău. ”Scandal după scandal, arestări, fraude- toate știrbesc imaginea României în străinătate”, a spus Darren White, în interviul pentru flux24.ro.
Mama minorei presupus agresată susține că Darren este prieten de familie
Potrivit informațiilor, mama minorei pe care White e acuzat că ar fi agresat-o a depus la rândul ei o plângere penală în care demontează acuzațiile la adresa lui Darren White, susținând clar că fiica sa nu a fost agresată de acesta și că Darren White este un bun prieten de familie.
Detalii despre cum a început povestea halucinantelor acuzații se regăsește într-un e-mail pe care fostul șef al Secret Service în România l-a transmis, în martie 2014, mai multor oficiali din Departamentul de Stat, potrivit flux24.ro.
„Pentru cei interesați,
Numele meu este Darren T. White și sunt de 24 de ani veteran al Serviciului Secret al Statelor Unite. Primii trei ani din carieră i-am petrecut în biroul central din Washington. Următorii patru ani am activat în biroul din Chicago, de acolo am fost trimis la Divizia de Protecție Prezidențială (5 ani), apoi din nou la biroul din Washington (trei ani ca lider și supervizor) de acolo am fost trimis la Divizia Tehnică de Securitate (șef de operațiuni – 2 ani), apoi am fost trimis să conduc biroul din Greenville, Carolina de Sud, ca agent rezident responsabil.
În noiembrie 2009 am preluat, în calitate de agent rezident responsabil, biroul nostru din București, România. Sub conducerea mea acest birou a fost evaluat ca numărul unu dintre birourile US Secret Service și a primit mai multe premii din partea comunității europene, inclusiv un articol principal în Forbes Magazine (care a inclus o fotografie în care apar alături de ambasadorul Gitenstein).
Am stat personal și am discutat cu conducerea Guvernului României și le-am dat plângerea penală depusă de către familia victimă (XXXX). După discuția mea cu procurorul general adjunct al României (echivalentul) și șeful Poliției Române (echivalentul directorului FBI), fiecare si-a exprimat indignarea și jena. Alți lideri politici au spus foarte clar că dacă Guvernul României ia măsuri (împotriva și Butcher și Nazelrod) vor fi cu siguranță represalii din partea Ambasadei Americii care vor avea impact asupra economiei lor, impact militar și impact asupra poziției politice cu americanii.
(...)
Conducerea României a ajuns să îmi spună că nu poate face mare lucru, din cauza imunității diplomatice a lui Butcher și Nazelrod. Sunt de acord că poziția și postura unor oameni ca Nazelrod și Butcher confirmă faptul că ei în mod obișnuit comit infracțiuni cu impunitate deoarece ei sunt dincolo de raza de acțiune a agenților federali, atâta timp cât comit aceste infracțiuni într-o țară străină. În plus, guvernul gazdă se teme de consecințele luptei pentru dreptate. Apropo, Melissa Schaub NU ARE imunitate diplomatică – de aceea sper că autoritățile locale o pot prelua în custodie, în temeiul plângerii penale modificate.
Aceasta este o pledoarie pentru dreptate. Vă rog citiți cu atenție documentele atașate. Am vorbit cu prieteni mei din România, familia XXXX, și dorim să zburăm către Statele Unite pentru a depune mărturie sub jurământ în fața procurorilor federali și / sau să vorbim sincer cu presa, atât cea străină, cât și cea internă. Cu respect, Darren T. White”
Citiți materialul complet pe flux24.ro.