Povestea fabuloasă a celui mai vechi teatru din România

Povestea fabuloasă a celui mai vechi teatru din România

Cei care vor să vadă cum arată teatrul național din Viena, Burgtheater, pot s-o facă printr-o excursie la Oravița. Asta pentru că naționalul vienez are o copie fidelă, veche de 200 de ani, fiind primul edificiu dramaturgic construit în România. A fost inaugurat pe 5 octombrie 1817, în prezența familiei imperiale austriece

Chiar dacă acum Oravița e un orășel cu puțin peste 10.000 de locuitori, în urmă cu două secole, lucrurile stăteau diferit. Începând cu 1719, aici au fost aduși 450 de coloniști din Tirol, specialiști în exploatarea minelor, apoi 5.000 de români din alte regiuni. În Oravița au început să vină trupe profesioniste de teatru din toată Europa. Profesorul Ionel Bota are o teorie interesantă. El spune că femeile, consoartele funcționarilor trimiși de la Viena, au fost cele care au cerut imperativ un astfel de lăcaș de cultură. În timp ce bărbații lor făceau afaceri, ele trebuiau să își ocupe timpul cu ceva. Și apoi, era indicat să aibă și cu ce se lăuda în fața prietenelor rămase la Viena.

Un scenariu inedit

Inaugurarea a avut loc în octombrie 1817, de două ori, la distanță de două zile, în prezența familiei imperiale austriece, Francisc I de Habsburg-Lorena şi Carolina-Augusta de Bavaria. Ca să nu se afle că vine în Banat doar pentru noul teatru, familia imperială a inventat o călătorie pe un traseu care includea localitățile Sasca Montană și Bozovici.

Ne puteți urmări și pe Google News

Monument baroc perfect conservat

Clădirea teatrului a fost construită după proiectul arhitectului Ion Niuni. A rezultat un monument neobaroc, cu două nivele. La intrare, se găsește holul principal de recepţii sau baluri, din foaier se intră în sala de spectacole şi printr-o scară laterală, se urcă la balcon. Sala de spectacol, cu 191 de locuri, are o formă semicirculară, cu loji la parter şi la balcon, fiind pictată de pictorul Francis Knée. Sub scenă e cușca sufleorului, de unde a „profesat” Mihai Eminescu în 1868. Remarcabilă e scena căptuşită cu o astereală de scânduri şi tencuită pe suport de trestie, care a conservat, în timp, acustica specială a acestui spațiu de joc.