Tradiția populară, folclorul, este la noi în România de o frumuseţe și înțelepciune fără seamăn. Ziua de 25 iulie era dedicată „somnului morţii” sărbătoare veche, probabil, dacă nu cu siguranță, chiar din neolitic. Dacii, lupii adică, ştiau multe despre tainele morţii. Nu se temeau deloc de ea, tocmai pentru că îi ştiau secretele şi se bucurau când unul dintre ei pleca în lumea lui Zamolxe pe ”lumea cealaltă”.
25 iulie
Povestea cu Omar Khayyam, vizirul Nezam al-Melik și Bătrânul din Munte. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 25 iulie s-au născut Omar Khayyam, Thomas Eakins, Arthur James Balfour, David Belasco, Walter Brennan, Ion Alexe, Mihai Codreanu, Theodor Grigoriu, Petre Grant, Nagy Imre, Varujan Vosganian.
Pe 25 iulie calendarul creştin-ortodox aminteşte de Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfinţii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic. Sf. Olimpiada şi Eupraxia.
Tradiția populară, folclorul, este la noi în România de o frumuseţe și înțelepciune fără seamăn.
Iata, ziua de 25 iulie este dedicată „somnului morţii” sărbătoare veche, probabil, dacă nu cu siguranță, chiar din neolitic. Dacii, lupii adică, ştiau multe despre tainele morţii. Nu se temeau deloc de ea, tocmai pentru că îi ştiau secretele şi se bucurau când unul dintre ei pleca la Zamolxe, pe ”lumea cealaltă”.
Coloniştii greci au adus contribuția lor, cultul lui Thanatos, frumosul, dar temutul zeu al morţii. Creştinismul a preluat motivul suprapunând Adormirea Sf. Ana. „Cel care lucrează în această zi pot să cadă în somn şi să doarmă trei zile sau chiar o săptămână” (Pamfile, 1997, pagina 138).
Tot astăzi se ducea de mâncare, în pădure, lupilor, sub ochiul atent al Lupului Şchiop şi al Filipilor, ca să se pecetluiască legământul cu ei, strămoşii totemici, ca să nu atace turmele, ciobanii şi pădurarii. (Speranţia).
Despre ai noştri lupi o să mai avem multe de spus, pentru că sunt nu mai puţin decât 54 de sărbători ale lupilor într-un singur an.
Dar astăzi este singura zi în care îl pomenim pe Omar Khayyam, marele poet, matematician, filozof, astrolog. Să știți, dragi lupi, padawani și hobbiți că de fiecare 25 iulie o să vă povestesc cele ce urmează, cât oi mai avea zile și voi putea să mă târăsc până la tastatură. Puțin schimbate de fiecare dată, că doar a mai trecut un an, am mai învățat ceva.
Mai întâi să avem o mică discuție asupra timpului. Asupra datei nașterii marelui poet. Wikipedia, această sumă a erorilor noastre, dă ca dată a nașterii 18 mai 1048. Este greșit, ca mai tot ce este pe net, nu s-a trnsformat corect calendarul persan kajar, în pahlavi, apoi musulman, apoi în cel iulian, apoi gregorian. Imensul ”Webster’s Biographical Dictionary” o lucrare savanta, de peste două mii de pagini, nu dă nicio data a nașterii, spune doar că se crede că Khayyam a încetat din viață în anul 1123. Gary Goldschneider dă ca zi a nașterii lui Omar, în clasica sa lucrare ”The Secret Language of Birthdays” ziua de 25 iulie. Bine face, așa este, doar am fost la mausoleuol lui Khayyam din Nishapur!
Omar a fost cu siguranță un Leu, nu un Taur. Și mereu, când o să fie 25 iulie, cât m-o mai ține Dumnezeu, o să-l amintesc în această zi a zodiei Leului, pe Omar Khayyam. O lumină a Orientului, foarte popular şi în Occident. Tradus, rubbayatele, catrenele lui, în 87 de limbi.
Khayyam a edificat limba persană, farsi, în secolul XI. Numele lui Omar Khayyam, catrenele lui, rubbayatele, citate din opera lui m-au urmărit în toată Asia. Am învăţat astrologie și multe altele la Madrasse Omar Khayyam! Aşa că nu o să vă supăraţi dacă astăzi o să vă spun, din nou și mereu, o poveste cu Omar Khayyam, una din multele pe care le ştiu:
Prin secolul XI, în Persia s-au întâlnit trei flăcăi : Omar Khayyam, Nezam al-Melik şi Hassan Sabbah. După vechiul obicei al zoroastrienilor, mândrii adoratori ai focului, cei trei adolescenţi chiar dacă erau musulmani şiiţi, învăţăcei la Bişapur, au făcut jurăminte înfricoşate pecetluite cu sânge, noaptea, la o răscruce de trei drumuri. Pe vremea aceea islamul era mai înțelegător, mai tolerant, mai înțelept, cu fața către algebră, dans și poezie. Sufi!
Cei trei au jurat să rămână veşnic prieteni şi să se ajute între ei, mai ales dacă unul va ajunge la rang înalt şi la bogăţii nemăsurate.
Norocul şi intrigile bine aranjate l-au slujit pe Nezam al-Melik, numit în farsi pahlavi ol-Molok, care a ajuns puternicul şi bogatul vizir al Persiei.
Într-o bună zi, în faţa sa s-a arătat vechiul său prieten din copilărie, Omar, care i-a adus aminte de jurămintele făcute. „Ascult şi mă supun!” a spus preaputernicul vizir la auzul parolei secrete pe care numai ei trei o ştiau. „Cârmuirea satrapiei Nişapurului şi a toate pământurile, oamenii şi animalele sunt ale tale, dragul meu prieten Omar Khayyam şi îţi aparţin în vecii vecilor!” a spus zâmbind, vizirul.
Omar a mulţumit prietenului său, dar a refuzat cinstea cu eleganţă: „Preaputernice, eu nu mă gândesc la putere, porunci şi oprelişti faţă de popor. Eu sunt un filozof, poet şi matematician. Porunceşte să-mi dea o simbrie în fiecare an!” Iar vizirul a dat poruncă, înscrisă în pergamentele cancelariei persane şi respectată până la stingerea ultimului descendent al familiei lui Omar Khayyam, ca imensa sumă de zece mii de dinari (aproape un milion de euro, astăzi) să fie rentă anuală.
Scăpat de grijile zilnice, Omar Khayyam a devenit cel mai mare poet, matematician, filozof şi astrolog al timpului său. După cum se observa în secolul XIV, în „Istoria înţelepţilor” al lui al-Quifti : „Omar al-Khayyam, imamul Khorsandului, cel mai învăţat al timpului său, care preda ştiinţa şi filozofia grecilor şi care îndemna la cunoaşterea vieţii prin curăţirea pornirilor trupeşti, întru puritatea sufletului, şi care porunceşte să se respecte obligatoriu relaţiile ideale dintre oameni potrivit principiilor vechi greceşti !”
Khayyam, la rugămintea prietenul lui, vizirul, numit și Sultan Malik Shah, Jalal-al-Din, calculează și edifică un nou calendar persan, valabil și astăzi. Scrie și publică prima lucrare de algebră în persană. Face observații ale cerului și publică niște efemeride, tabele astrologice, celebre și astăzi, ”Ziji Malikshahi”.
Dar, este celebru în toată lumea pentru nenumăratele catrene, rubbaiate, în care primul, al doilea și al patrulea vers rimează. Cu tot respectul pentru traducători, care au trudit din greu la catrene, dar doar în persană, în farsi, realizezi adevărata dimensiune a geniului poetic al lui Omar. Vedeți domniile voastre, rubbayatele nu trebuie traduse, ci adaptate. Trebuie să intri în mintea poetului, ce a gândit, ce a vazut, ce a simțit, ce vin a băut și ce a spus... Parcă simți parfumul trandafirilor de Shiraz, gustul vinului rubiniu și atingerea catifelată a preafrumoaselor fete. Este o magie a cuvântului, a ritmului și a imaginii sugerate. Să vă mai spun că Omar Khayyam a compus primele melodii de dragoste persane?
Omar a mai avut un rol, care i-a cerut multă diplomaţie şi mult timp. Cel de al treilea prieten, Hassan Sabbah devenise Bătrânul din Munte, căpetenia Haşişimilor, temuţii asasini ismaieliţi din celebra fortăreaţă Alamut, fiind astfel o ameninţare potenţială pentru ordinea de drept, adică pentru prietenul cel puternic şi bogat, vizirul Nezam al-Melik. Multe legende dar şi istorii adevărate s-au ţesut în jurul Bătrânului din Munte.
Adevărul este că mândrii şi nărvaşii persani nu şi-au iertat niciodată că au fost cuceriţi de câteva triburi sălbatice de arabi şi islamizaţi cu forţa. Au vrut mereu să fie diferiţi, altceva, să se delimiteze de rudimentarii arabi. Secta ismaieliţilor a Bătrânului din Munte a focalizat energiile naţionale şi dorinţa de libertate. S-a bucurat de o mare popularitate şi a fost susţinută cu bani, arme şi oameni.
Hassan era divinizat de popor. Cuvintele lui s-au păstrat. "De ce trebuie să moară o sută de mii de oameni pe câmpul de bătălie? Nu este mai bine să trimit un asasin, un haşişim, care să ia gâtul regelui duşmanilor? În cel mai rău caz pierd un om, dar am câştigat bătălia! Daţi-mi mijloace ca să vă salvez viaţa!" Şi i se dădea, i se dădea, i se dădea...
Fortăreaţa de la Alamut devenise, prin fortificaţiile ridicate, imposibil de cucerit, iar cu banii şi oamenii pe care i-a primit Hassan şi-a ridicat o armată de fanatici. A adunat din toată Asia orfani, copiii condamnaţi de soartă şi i-a crescut ca pe proprii copii, în lux şi dragoste. Şi cu mult opiu, darul macului. Dar copiii, apoi tinerii, făceau zece ore de antrenament războinic pe zi.
Au devenit călugării "buida" un fel de "shaolin". Inflexibili, fanatici, credincioşi Bătrânului până la moarte, gata să moară în orice secundă. Soldaţii perfecţi, arme mortale de neoprit!
Istoria persană a consemnat evenimente de necrezut. Au intrat în legendă. Numai doisprezece călugări buida au respins o armată de 50.000 de arabi trimisă de califul din Bagdad. Apoi cei doisprezece buida l-au asasinat şi pe calif! Asta, în numai trei săptămâni. Şi cei doisprezece, fără o zgârietură, s-au întors umili şi speriaţi la Alamud, cerându-şi scuze, ploconiţi în faţa Bătrânului că... le-a luat prea mult timp!
Frica supremă, terorismul adevărat, cel care te urmăreşte în fiecare moment, de nu poţi să te bucuri, să mănânci, să trăieşti, nici să dormi o secundă, a fost inventat de Bătrânul din Munte.
Sigur, în acele timpuri teroarea era adresată califilor, generalilor, şefilor, regilor, împăraţilor. Teroarea, în acele timpuri, apăra pe oamenii de rând, pe săraci, pe orfan şi pe văduvă.
Acum, în prezent, este invers! Numai poporul este terorizat, mor numai oameni de rând. Şi-au cumpărat ticăloșii cei bogaţi şi puternici imunitatea, în decursul secolelor? Sau, nu cumva, sunt complici la actele de terorism? Bune întrebări...
Bătrânul din Munte a avut o alianţă trecătoare şi cu Cavalerii Cruciaţi pe care i-a ajutat să cucerească Ierusalimul. Filozofia şi tehnicile spirituale ale Bătrânului au stat la baza formării Ordinului Cavalerilor Templieri. În timpul lui Hassan Sabbah ismaeliţii controlau, în ascuns sau pe faţă, un teritoriu de la Cairo până în India.
În arhiva Ordinului ezoteric al Bătrânului din Munte s-au păstrat scrisorile dintre Omar Khayyam şi al-Melik pe de o parte şi Omar Khayyam şi Hassan Sabbah, pe de altă parte, foştii buni prieteni.
„Cum să mai te cred, frate, şi să am încredere în tine, că vizirul al-Melik doreşte că se împace cu mine. Eu am spus de nenumărate ori că sunt gata să mă împac cu el şi să-i recunosc puterea şi suzeranitatea. Dar nici nu am primit bine scrisoarea ta, dragă prietene, cînd au venit oştenii lui al-Melik cu ordin să-mi ia gâtul, dar numai vitejia haşişimilor şi inundaţiile trimise de Allah, mărit fie în Mila Lui, mi-au salvat capul! Spune-mi, dar, în horoscoapele tale nu se găseşte o cale de împăcare şi dacă este aşa, ar fi bine ca vizirul să-şi ţină promisiunile! Eu, așa cum se cuvine, mai îmi cer odată iertare și mă înclin în fața vizirului. Oare o să-mi dea iertarea cerută?” scria Hassan.
Răspunsul lui Omar Khayyam a fost în catrenele sale nemuritoare :
„Chiar şi bătrân m-a prins în lanţ iubirea
Şi cupa-n mână mi-a ucis căirea
S-a sfâşiat veşmîntul pe care
Mi l-a ţesut cu grija ei gândirea.
Inima mi-e hambar de doruri vii:
Buze de jar şi vinuri rubinii.
Aud spunând : „Să-ţi dea iertare Domnul!
N-o cer... N-o dă... De ce am mai vorbi ?!”
Omar Khayyam are o statuie, un bust şi în Capitala României, undeva, la şosea, aproape de Muzeul Țăranului Român și lângă o școală. Bună vecinătate! Unul dintre gândurile mele materializate. Dar, vai, nimeni nu se mai gândeşte la amintirea celebrului om, statuia este neîngrijită, florile ofilite. Aşa cum ne batem joc de toate valorile noastre, dar și de cele universale - ce talent ciudat avem!
Se spune, în legendă, auzită de mine la Nishapur, că Omar Khayyam ar fi trăit peste o sută de ani. Se spune că 107 ani. Opera lui este imensă, poetică și științifică, aşa cum a fost înţelepciunea lui, înţelepciune pe care nu mă opresc niciodată să încerc să o fac parte din mine!
Nu o să vă supărați dacă astăzi, de ziua lui Omar Khayyam, o să răsfoiesc o carte dragă mie: ”500 de catrene ale lui Omar Khayyam”. Este una dintre multele ediții în farsi, engleză, franceză și română pe care le am. Trebuie să mă spovedesc vouă și să mărturisesc că am încercat să-l adaptez pe Omar la limba română. Repet, adaptare, nu traducere, dar Timpul, acest dușman mortal al omenirii și al Universului nu mi-a ajuns în săraca mea pustnicie.
Vedeţi, tineri lupi, padawani sau hobbiți, Forţa fără Înţelepciune este periculoasă şi duce către partea întunecată! Înțelepciunea fără cultură, artă și morală este periculoasă, inumană, robotică. De aceea Omar a fost matematician și astronom, dar și poet. Asta înseamnă astrolog!
Forţa să fie întotdeauna cu voi, pentru ca să fiţi mereu de partea ei luminoasă, pentru că lumina va aduce mâine, inevitabil, o altă zi!
☼ ♂ ♀
BERBEC O zi obositoare, din cauza vremii capricioase, dar și prin aglomerarea activităţii şi a schimbării de ritm. Seară plăcută cu cei dragi, cu planuri de viitor, şi de ce nu, o posibilă veste, de departe! Moderaţie în relaţiile cu Fecioarele şi Vărsătorii. Proiectele începute în această perioadă pot aduce rezultate excelente. Totuşi, este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să dotezi mica ta afacere cu tehnologie avansată, tehnică de calcul. Ziua îţi poate fi favorabilă în toate, mai puţin durerile de cap. La propriu şi la figurat. Despre durerile la propriu - atenţie la caldură, insolatie sau deshidratare - îmbracă-te corespunzător şi mai ales protejeză-ţi capul şi fruntea şi totul poate să fie OK!
TAUR Venus, patroana ta, este în aspecte bune, ca şi şansele tale. Eşti favorizat, mai ales în domeniul sentimental, legat de familie şi cămin. Astăzi poţi realiza ceea ce ţi-ai propus. Poate este vorba de o schimbare majoră în înfăţişare, „look”-ul cum se spune, poate o atitudine curajoasă - este la latitudine domniei voastre. „Cum vă place” – vorba lui Shakespeare. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmărește planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să vă asumaţi obligaţii pe termen lung. Cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, o să eviţi neplăcerile. Nativii care care posedă talente artistice sau literare au o perioadă de creaţie foarte bună.
GEMENI Examinezi cu atenţie situaţia şi optezi pentru soluţii prudente. Dimineaţa, fie la serviciu, fie în vacanţă, întâlneşti unele greutăţi. Eşti surprins, nu te aşteptai, însă, concentrează-te! Este o perioadă perfectă ca incepi un concediu placut si odihnitor. Un telefon și/sau o informaţie pe rețea îţi pot aduce surprize plăcute. Surprizele se tin lant, și din fericire, sunt numai din cele placute. Astazi ai o veste foarte buna de departe, care te surprinde placut! Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii, gen delegație de câteva ore. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Culmea este că şi duşmanii te ajută – probabil nu te mai vorbesc de rău un timp pentru ca se pare, că pentru o scurta perioadă aveţi interese comune!
RAC E semn că eşti provocat la o discuţie. Fereşte-te să iei decizii bazându-te numai pe informaţiile aduse de cei care „îţi cântă în strună”. Ar trebui să primeşti veştile pe care le aștepți. Eşti într-o perioadă în care eşti plin de energie. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect, termină lucrurile începute. Zambeste, tine capul sus si imbraca-te in alb. Daca vrei sa faci parte din elita trebuie sa te deosebesti prin eleganta dar si prin calm si detasare. Trebuie să te hotărăşti dacă iei tot concediul acuma, vara, sau mai păstrezi câteva zile şi pentru sărbătorile din iarna asta, pentru Crăciun.
LEU Ai o zi schimbătoare, dinamică. Aşa e joi, ziua lui Jupiter. Oferă-ţi un catharsis: mici cumpărături, o îngheţată bună, o cafea scumpă! Singurătatea existențială a Leului - azi te apasă mai mult! Nu neglija astăzi amănuntele, gândind numai „macro” şi în termeni generali, aşa cum ești adesea tentat să o faci, ai mult mai multe şanse să rezolvi cu bine problemele dacă cunoşti multe amănunte. Foarte bune rezultate în domeniul familiei şi al relaţiilor sociale. Ziua îţi este favorabilă, dar nu trebuie să forţezi. Perioada este, de asemenea, bună pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii.
FECIOARĂ Stăpâneşte-ţi pornirile extravagante, sau excesiv de vanitoase. Nu cheltui sub impulsul momentului. Întâlnirile sau activităţile sociale pot să-ţi aducă un oarecare confort şi te motivează. Un prieten mai vechi, de care nu mai știasi nimic, te caută astăzi pentru ca să-ți facă o propunere interesantă, dar sunt prea multe lucruri neclare ca să accepţi imediat. Atenţie mare la ce spuneţi şi mai ales cui spuneţi. Fecioarele şi flăcăii sunt mari amatori de adevăruri fundamentale, dar nu prea au tact sau diplomatie când să le folosească.
BALANŢĂ Astăzi pui accentul pe domeniul social, faci alianţe la serviciu, sau în concediu, încerci să obţii un consens avantajos pentru tine. O parte din planuri o să iasă, cealaltă... mai vedem! Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Este posibil sa primesti niste vesti si sa te nelinişteşti din cauza unor probleme cu de familie, poate proprietăţi şi/sau moşteniri. Totul se rezolvă cu bine, din fericire. În această perioadă trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Atenţie la regimul alimentar şi la băuturile reci. Dar este cald, bea apă suficientă, apă de calitate, filtrată.
SCORPION Pare o zi favorabilă, când conjunctura este alături de tine. Este avantajos să începi proiecte noi, să motivezi oamenii spre partea luminoasă a Forței. Bine faci, bine găsești, nu uita! Oboseala din ultimele zile s-a asternut peste stratul gros al altor nopti nedormite, asa ca astazi este bine să te odihneşti cât poti mai mult. Astazi poti finalizeza în condiţii bune afacerile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi înţelegeri reuşite, dar neconsistente. Probabil că trebuie să faci un drum scurt – doar pentru un procent dintre Scorpioni. Veşti de departe, consultă-ți e-mail-ul, sau contul de FB.
SĂGETĂTOR Limitează-te doar la activităţile de rutină şi evită eforturile şi deplasările care nu sunt absolut necesare. O dimineaţă obositoare, o seara plăcută, dar cu gânduri mereu la problemele tale. Nativii care care posedă talente au astazi o perioadă de creaţie foarte bună. Ziua de azi poate aduce unora dintre nativi şi o îmbunătăţire a situaţiei materiale. Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. O veste bună urmată de o pierdere. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni!
CAPRICORN Poţi primi multe veşti, date, informaţii. Dar, fii atent cum le interpretezi. Eşti surprins de atitudinea cuiva. Analizează, vezi dacă e în interesul tău, sau dacă e clar că pierzi timpul! Perioada îţi este, hai să zicem, aproape favorabilă. Ai energie, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Mai sunt şi nişte praguri de trecut, poate cauţi ceva, poate probleme în familie. Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie. Singurul aspect negativ se referă la risc – atenţie la accidente. Pentru o mica parte din Capricorni astazi banul se anunţă printr-o veste, nu foarte numeros, dar suficient.
VĂRSĂTOR Astăzi ai nevoie de o bună gimnastică a minţii şi a trupului. Ai adunat multe frustrări, ai muncit mult, este momentul să vezi cum poţi obţine şi foloase meritate. Configuratia zilei de astazi îţi ofera prilejul să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi. Un gest, o bataie pe umar o imbratisare si problemele pot fi mai uşoare, viaţa mai placută. O veste te influenţează, dar nu este exact ceea ce aşteptai. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la planurile tale de viitor. Idealizează mai puţin persoana iubită şi o să ai o viaţă mai fericită. Nu da şi nu primi bani cu împrumut, astazi nu trebuie sa faci speculaţii financiare – este un sfat prietenesc, nu o prezicere!
PEŞTI Ziua începe bine, dar apoi o ia pe arătură! Eşti pus în faţa unor probleme, probabil în duo, familie sau cu prietenii. Pot să fie doar situaţii frivole, nimic serios, dar totuşi, fii atent! Nu spera mult de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi aspectele nefavorabile care influenţează semnul zodiacului. In orice caz nu te poţi baza pe nici un ajutor: rezolvă problemele singur(ă). Informaţiile contradictorii creează dileme. Cu dragostea stai bine dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reprosurile şi discuţiile în contradictoriu. Noroc la bani, dar horoscopul nu spune la câţi. Oricum, conform teoriei nu poţi să ai noroc şi la bani şi la dragoste!