Evenimentul Zilei > EVZ Special > Povestea celui mai mare libero din istoria fotbalului. O viață dedicată lui AC Milan
Povestea celui mai mare libero din istoria fotbalului. O viață dedicată lui AC Milan

Povestea celui mai mare libero din istoria fotbalului. O viață dedicată lui AC Milan

A fost un fundaș de netrecut și se confundă cu una dintre cele mai mare echipe.

Tot în 1994, Baresi ajungea cu echipa națională a Italiei în finala Mondialului din SUA. Acolo unde italienii au pierdut trofeul după executarea loviturilor de departajare, în fața Braziliei, scor 2-3. A fost cel mai trist moment al carierei pentru Franco Baresi, care a ratat una dintre lovituri.

Avea 34 de ani și putea să-și treacă în palmares titlul de campion mondial, ocazia fiind unică. Trei ani mai târziu, în 1997, liberoul care a fost de netrecut în vremurile de glorie s-a retras din din fotbal. În semn de prețuire, AC Milan a retras tricoul cu numărul 6.

Baresi a devenit de șase ori campion al Italiei, în 1979, 1988, 1992, 1993, 1994 și 1996. Are în vitrină cele trei Cupe ale Campionilor (1989, 1994 și 1994), dar și două Supercupe ale Europei (1990 și 1994) și două Cupe Intercontinentale (1989 și 1990). A jucat în Seriea A 532 de meciuri și a marcat de 16 ori. A avut 81 de apariții în tricoul primei reprezentative, pentru care a punctat o dată.

 

PAGINA ANTERIOARA