Irena Sendler a părăsit ghetoul din Varşovia cu un pachet sub braţ, fără să trezească vreo bănuială. În lătrăturile asurzitoare ale câinelui ei, femeia a strâns mai tare pachetul la piept şi le-a făcut prieteneşte cu mâna gărzilor Gestapoului. Ce nu ştiau paznicii – dacă ar fi ştiut, ar fi ucis-o – era că Irena Sendler scotea pe ascuns bebeluşi din ghetou şi îi ducea în locuri sigure.

Sendler lucra ca asistentă socială pentru Biserica Catolică în Polonia ocupată. Autorităţile naziste îi permiteau să intre în ghetoul evreiesc ca să verifice existența unor semne de tifos. Germanii se temeau cumplit că boala se putea răspândi în tot oraşul.

Reprezentanții Gestapoului nici nu bănuiau că erau duşi de nas şi că Irena Sendler era, de fapt, implicată într-una dintre cele mai mari operaţiuni de salvare din toate timpurile. Dându-se drept angajată a Departamentului de Servicii Sociale, tânăra a reuşit să scoată din ghetou în jur de 2.500 de copii evrei – menționează scriitorul britanic în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut capul. Din culisele istoriei (Corint, 2018).

Ceea ce făcea ea era extrem de periculos, dat fiind faptul că, în 1942, Varşovia gemea de ofiţeri germani aflaţi pe urmele evreilor care izbutiseră să fugă din ghetou. „Transportul armelor, […] planificarea unor acțiuni de sabotaj împotriva nemţilor, nimic din toate acestea nu era atât de periculos ca adăpostirea unui evreu”, spunea Wladyslaw Bartoszewski, membru al Rezistenţei Poloneze. „Ai în casă o bombă cu ceas. Dacă te descoperă, te omoară împreună cu familia şi persoana pe care o ascunzi.”

Sub pretextul că inspecta ghetoul pentru a vedea condițiile de acolo, Sendler scotea pe ascuns bebeluşi şi copii mici, în pachete, valize, cutii şi cărucioare. Copiii mai mari erau scoşi prin reţeaua de canalizare a oraşului.

Irena mergea însoţită mereu de un câine, pe care îl dresase să latre când în apropiere se aflau soldaţi germani. Acest lucru îi permitea să acopere zgomotele pe care le făceau copiii ascunși în pachete. Odată scoşi din ghetou, ei primeau certificate de naştere catolice şi documente de identitate false. Acestea erau semnate de preoţi sau de angajaţi ai Departamentului de Servicii Sociale. Apoi, copiii erau duşi la orfelinate şi mănăstiri din împrejurimile Varșoviei – mai notează Milton.

Pe la mijlocul lui 1942, SS a început să adune un mare număr de evrei, pe care îi ducea în lagărul de exterminare de la Treblinka. Sendler i-a implorat pe părinţii evrei să renunţe la copiii lor, ştiind că aceasta era unica lor şansă la viaţă. Într-un interviu realizat cu puţin înainte de moartea ei, în 2008, Irena vorbeşte cu emoţie despre discuţiile avute cu părinţii copiilor respectivi: „Acele scene, în care era vorba despre renunțarea la un copil, îţi rupeau inima… Prima întrebare era: «Există vreo garanţie că va trăi?» Iar eu le răspundeam: «Niciuna. Nu ştiu nici măcar dacă astăzi voi ieși vie din ghetou.»”.

Sendler a ţinut o evidenţă a copiilor pe care i-a salvat, iar listele cu numele lor le-a ascuns în nişte borcane pe care le-a îngropat în speranța că aceștia aveau să-şi reîntâlnească părinţii după terminarea războiului.

În 1943, tânăra a fost arestată de Gestapo. Nemții intraseră la bănuieli în privința activităților ei şi își dăduseră seama că, de fapt, ea îi ajuta pe evreii din Varşovia. Sendler a fost bătută şi torturată cu sălbăticie (i-au fost rupte mâinile şi picioarele), apoi condamnată la moarte fiindcă refuza să dea informaţii – continuă scriitorul britanic.

Vestea că Irena avea să fie executată a ajuns la urechile membrilor Żegota, Consiliul secret pentru Ajutorarea Evreilor, care au reuşit să o salveze în ultima clipă, mituind un gardian german. Numele ei a apărut pe lista celor executaţi, lucru care i-a permis să trăiască în clandestinitate până la încheierea războiului.

Irena a dezgropat atunci borcanele cu numele celor 2 500 de copii evrei în speranţa că va izbuti să-i redea părinților. Aproape toți adulţii pieriseră însă în lagărul de la Treblinka.

Ulterior, ea a fost persecutată de autorităţile comuniste poloneze din cauza legăturilor pe care le avea cu guvernul din exil. Abia în 1965 a primit recunoaşterea oficială a curajului său extraordinar. Yad Vaşem, Centrul-Memorial al Holocaustului din Israel, i-a acordat titlul de „drept între popoare”.

După căderea comunismului, a venit şi recunoaşterea din partea propriei țări, Irenei Sendler fiindu-i conferite unele dintre cele mai înalte distincţii poloneze. În 2007 a fost chiar nominalizată la Premiul Nobel pentru pace. Acesta a fost decernat însă fostului vicepreşedinte american Al Gore, pentru contribuţia sa la lupta împotriva schimbărilor climatice – mai amintește Giles Milton.

Irena a rămas toată viaţa o persoană modestă. Când a fost întrebată despre activitatea din timpul războiului, ea a răspuns simplu: „Fiecare copil salvat cu ajutorul meu este o justificare a existenţei mele pe acest pământ, şi nu un titlu de glorie.”

Te-ar putea interesa și: