Poveste inedită de iubire. Ea are 80 de ani, el 35. „Trăiesc dintr-o pensie. Nu sunt fraieră”

Poveste inedită de iubire. Ea are 80 de ani, el 35. „Trăiesc dintr-o pensie. Nu sunt fraieră”

O poveste de iubire inedită a făcut deliciul presei britanice în ultima perioadă

Iri Jones, o femeie în vârstă de 80 de ani din Anglia, are o relație cu un bărbat de 35 de ani. Povestea celor doi a început pe o rețea de socializare, acolo unde Iri Jones și Mohamed Ahmed Irbriham au început să vorbească. La doar 4 zile distanță, femeia a fost cerută în căsătorie, dar nunta n-a avut loc, așa cum și-ar fi dorit cuplul, în Egipt, pentru că cei doi nu aveau toate actele necesare.

Familia femeii nu este de acord cu această relație, considerând că egipteanul are alte motive pentru care a intrat în viața britanicii.

„Dacă se însoară cu mine pentru averea mea, o să fie dezamagit, pentru că trăiesc dintr-o pensie. Nu sunt fraieră. Sunt sinceră și i-am zis direct că nu poate să stea pe banii mei”, a declarat Iri.

Ne puteți urmări și pe Google News