Evenimentul Zilei > Social > Postul Crăciunului a început. Ce nu ai voie să faci și când este dezlegare la pește și vin
Postul Crăciunului a început. Ce nu ai voie să faci și când este dezlegare la pește și vin

Postul Crăciunului a început. Ce nu ai voie să faci și când este dezlegare la pește și vin

Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului este ținut cu strictețe de către credincioșii ortodocși. Acesta se întinde pe o perioadă de 40 de zile, de pe data de 15 noiembrie până pe data de 25 decembrie, Dumnezeu oferind oamenilor putința curățării trupești și sufletești.

Acesta închipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moise, dar și postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci așteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post și rugăciune, așa se cuvine ca toți credincioșii să aștepte și să întâmpine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.

Acest post ține 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie.

Canoanele care îi așteaptă pe credincioși timp de 40 de zile

În acest post, credincioșii ar trebui să consume mâncăruri de post. Se obișnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea, miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Mai mult, sâmbetele și duminicile, până pe 20 decembrie, inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin.

Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie, atunci se face dezlegarea și la pește. În zilele de marți și joi, credincioșii pot consuma pește, vin sau untdelemn.

În ziua de Ajun se mănâncă abia seara și doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame, deoarece cu semințe a ajunat și Daniil prorocul și cei trei tineri din Babilon, care au prevestit și așteptat Nașterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade, se mănâncă de dulce.

 Când este dezlegare la vin și la pește

Se mănâncă untdelemn și se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, dar și pe 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 și 20 Decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuiește Sfinții mai importanți.

Se face dezlegarea la pește pe când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea.

De asemenea, credincioșii pot mânca pește în zilele de luni, miercuri și vineri ale acestui post, doar dacă în aceste zile cade hrauml bisericii din enoria noastră.

Nu în ultimul rând, se face dezlegare la pește în zilele cu sfinți însemnați, dar și în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie dacă zilele acestea cad Marți sau Joi. Cu atât mai mult, când Marțea sau Joia se întâmplă hramul bisericii, conform cancan.ro.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.