Ce tipi şi tipe mişto am fost în vieţile noastre anterioare! Ce aventuri, câtă înţelepciune, ce peisaje, ce de bogăţii şi plăceri ne înconjurau!

Trebuie adăugat că eram, bineînţeles, nişte personalităţi pregnante, că aveam psihologii complexe, poate şi pentru că proveneam toţi din culturi exotice. Aud din ce în ce mai des femei şi bărbaţi (care se comportă normal în societate, altminteri) povestind cu preocupare, cu pasiune şi cu un oarecare sentiment de mândrie despre cine au fost ei în vieţile lor anterioare. Energia investită în acţiuni de sondare astrologică se arată din ce în ce mai mare, pe măsură ce lumea devine mai pragmatică şi mai tehnologizată, la adăpostul termopanului cu folia de protecţie nedezlipită. O să râdeţi, aşa cum şi eu am râs la vremea mea, dar şi mie mi-au furnizat nişte surse binevoitoare informaţia că în cea mai apropiată viaţă anterioară am fost un monarh însingurat, desprins de popor, preocupat de chestii profunde şi, normal, necăsătorit. Partea care mi s-a părut cea mai amuzantă este aceea că viaţa asta este singura de până acum în care m-am căsătorit. Să mori de râs! După mii de ani de evoluţie spirituală, am reuşit în sfârşit să păşesc în Casa de căsătorii a Sectorului 5, unde domnul Cătălin Chiriţă in person ne-a înmânat o pungă cu eşantioane de detergenţi pentru tinerii însurăţei. În loc de smirnă, vin, ulei şi podoabe, iată ce am ajuns să primim în jalnicele noastre vieţi posterioare! Ziceţi şi dumneavoastră, nu e uneori mai bine să faci ce e important de făcut undeva, cândva, la loc sigur, într-o viaţă anterioară?! Acum, ca fost monarh, nu pot să zic că în viaţa asta nu sunt bine anturat. E plin în juru-mi de regine, prinţese negre şi albe, neguţători, maeştri chinezi ai săbiei, presopuncturii şi tincturii de iod, înţelepţi ai deşertului, şefi de trib şi alţi deosebiţi. Nu înţeleg de ce se bucură unele persoane fine (în viaţa asta) atunci când aud că recent, acum câteva sute de ani, au fost negustori de sclavi. Sau îmblânzitori de cobre. Sau cavaleri morţi de ciumă la Cruciade. Care este avantajul? De ce n-a fost nimeni Mihai Viteazu, în afară de Gigi Becali, bineînţeles?! Sau o fi fost Anna Karenina, că şi ea a sfârşit tot decapitată, sărăcuţa. Şi pentru că tot e un moment al bilanţurilor, încercaţi să vă imaginaţi un pic ce înghesuială a fost la Napoleon, ce pile, ce intervenţii, ce nebunie... Şi nu înţeleg cum, deşi populaţia a crescut exponenţial faţă de epoca de înflorire a civilizaţiei Egiptulului, noi tot de-acolo ne extragem necesarul de vieţi anterioare, care e uriaş în acest moment. De-asta, mă gândesc că ultimele 5000 de ani vor deveni foarte curând insuficiente pentru a mulţumi pe toată lumea. Şi va trebui să recurgem şi la soluţii de masă, mai puţin romantice dar necesare: iobagi, vivandiere, ciobani, tăietori de trestie, culegători de banane şi de orez, şerpaşi, eschimoşi, naufragiaţi, vânzători de electrocasnice sau agenţi de asigurări. Poate că va trebui să ne consolăm cu ideea că într-o viaţă anterioară am fost un copil ucis de soldaţii americani în Irak sau deţinut politic într-o ţară comunistă. Oare cum se vor simţi cei care, peste 1000 de ani, vor afla că au fost şoferi de TIR sau homeleşi?! Sau creatori de modă penibili din România?! Sau un actor fără rol, la Teatrul Municipal din Reşiţa?! Sau pensionar colecţionar de pungi folosite şi cutii goale de margarină?! S-a cam dus, teleap-teleap, gloria noastră. Şi ferească Dumnezeu să nu ajungeţi să fi fost Ion Iliescu. Poate că e mai bine să ne gândim la vieţile noastre posterioare cu tot atât dragoste ca şi la cele anterioare şi să nu lăsăm moştenire nişte existenţe de rahat. Cum spunea poetul: La toţi morţii de faţă şi din viitor, sănătate! O! vieţi anterioare, indiferent când veţi fi avut loc, sunteţi cele mai bune, ţineţi-o tot aşa! La mulţi ani, pentru orice eventualitate! P.S. Şi Crăciun fericit, pentru cei incorecţi politic.