Andrei Postelnicu: "Cacofonia ştirilor recente a îngropat colapsul ultimei runde de negocieri multilaterale menite să liberalizeze comerţul global".
Alături de crize economice sau umanitare de pe aproape toate continentele, acest eveniment reflectă un climat global cu potenţial foarte nociv, mai ales pentru ţări precum România.
Eşecul încă unui efort de liberalizare a comerţului mondial - aşa-numita rundă Doha - este cu atât mai trist cu cât acest efort este menit să stimuleze comerţul şi dezvoltarea ţărilor foarte sărace, ajutând milioane de oameni să scape de sărăcie cu demnitatea muncii proprii, nu prin pomeni.
Acest scop nobil este veşnic o ţintă eşuată din cauza dezacordului dintre ţările bogate şi cele sărace în legătură cu subvenţiile pentru agricultură. Deşi galopanta creştere a preţului alimentelor ar putea fi abordată cu succes prin mai puţine subvenţii, nu mai multe. Cu toate că armate de economişti şi kilometri cubi de studii atestă irefutabil acest fapt, politicienii lumii se încăpăţânează să facă pe dos, punând pseudo-interese naţionale înguste mai presus de cele regionale sau internaţionale.
De la campania electorală americană la mediul politic european şi cel autohton, este din ce în ce mai pronunţată tendinţa de a evita problemele reale prin sloganuri ieftine, de a căuta ţapi ispăşitori în loc de a confrunta adevăruri incomode. Pe fondul crizelor din pieţele financiare, globalizarea sau „altcineva“ a devenit din nou inamicul favorit chiar şi pentru cei care au beneficiat de ea, dar vor să uite asta - vezi votul negativ al Irlandei asupra Tratatului menit să modernizeze aceeaşi Uniune Europeană de pe urma căreia nici o altă ţară nu a beneficiat mai mult decât... Irlanda.
Aceeaşi miopie cu leşinător iz populist, dar la o scară şi mai tragică, poate fi găsită în incapacitatea de a face ceva concret pentru a pune capăt crizelor din Darfur sau Zimbabwe, sau pentru a găsi soluţii viabile la probleme ecologice transfrontaliere. Cu toate că marea parte a provocărilor cu care se confruntă acum lumea necesită mai mult ca oricând întrunirea mai multor minţi şi resurse sub umbrela aceloraşi cauze urgente, asistăm la o tendinţă contrarie de izolaţionism trufaş şi egoism feroce.
Din păcate, România întâmpină acest context cu reflexe comportamentale anapoda. Ştim că am pierdut negocieri şi investiţii de miliarde din cauza tendinţei de a clocoti frenetic în ciorba proprie a intereselor meschine care nu au nimic în comun cu adevărata politică de stat. Am văzut prea des cât de repede reuşesc politicienii autohtoni să importe ideile şi obiceiurile proaste ale altora. Nu avem nici măcar umbra unei politici coerente în prea multele probleme de anvergură globală, fiind mult prea fascinaţi de pseudo-crizele noastre de mahala.
În contextul actual, costul absenţei unor discuţii despre probleme globale actuale sau al ignoranţei în legătură cu subiectul lor, riscă să fie însă mult mai mare. Numele şi vocea României sunt prea puţin auzite în sfera dezbaterilor internaţionale - fie ele legate de politică energetică, încălzire globală sau efectele crizelor financiare asupra ţărilor emergente. în nisipurile mişcătoare ale unui context global deja confuz, România fie stă pe loc, fie păşeşte haotic şi fără hartă.