POSTELNICU: "E prea devreme ca să ştim cauzele şi mecanismele tehnice ale scandalului de la Société Générale."
Ştim însă cauza sa fundamentală, care e foarte simplă şi cunoscută şi în România. Rezumată în câteva cuvinte, cauza este adesea exprimată printr-o întrebare, de obicei pusă cu condescendenţă ţâfnoasă: „Ascultă, dar dumneata ce pregătire ai?“.
De cele mai multe ori, întrebarea este adresată tânărului ambiţios care propune seniorilor o soluţie cam îndrăzneaţă sau pur şi simplu ieşită din tiparele companiei sau organizaţiei în cauză. „Pregătirea“ despre care se cer detalii devine etalonul prin care este judecat modul viu şi independent de a gândi. Dacă „pregătirea“ vine de la o facultate fără nume sau din alt domeniu, atunci ideea e descalificată. Prejudecata învinge.
Obsesia cu „pregătirea“ a rezultat într-o stratificare pe caste a personalului băncii franceze şi, în general, a Franţei corporatiste. La vârful piramidei se află absolvenţii de Grandes Écoles, universităţile de elită ale Hexagonului. Sub aceştia, o plebe de oameni care nu au diplome la fel de bine cotate, lucru care le blochează accesul la oportunităţi.
Potrivit interogatoriului, Jerôme Kerviel, angajatul SocGen din centrul scandalului, a pus la cale pariurile sale riscante pentru a le dovedi şefilor că şi un absolvent al unei facultăţi fără renume este în stare să facă profituri de milioane de euro. Se pare că nu acumularea de profituri a constituit motivaţia tânărului trader. Setea de a fi respectat şi de a-i fi recunoscută competenţa, dorinţa de a fi acceptat în rândul bancherilor de elită, iată factorii care l-au mânat pe Jerôme Kerviel într-o furtună de pariuri riscante care a nimicit credibilitatea sectorului financiar francez.
Existenţa unui aşa-zis „sistem de caste“ care influenţează disproporţionat şansele de succes în Franţa, fie în politică, afaceri sau cercetare, mi-a fost confirmată aproape fără excepţie de-a lungul anilor. Indiferent de sectorul în care profesau, foarte mulţi francezi pe care i-am cunoscut mi-au spus că plecaseră în căutarea succesului profesional în Marea Britanie, SUA sau aiurea tocmai pentru a scăpa de influenţa disproporţionată pe care, în Franţa, diploma şi numele unei şcoli ajung să o aibă asupra oportunităţilor la care cineva poate avea acces.
E drept că iarna nu-i ca vara şi, din multe privinţe, România nu e Franţa. România suferă însă de o obsesie asemănătoare cu „pregătirea“. Prea multe anunţuri de recrutare impun condiţia absolvirii unei anumite facultăţi, ca şi cum o meserie nu se mai poate învăţa altfel. Pe Wall Street sau în City-ul londonez sunt sute de bancheri care au absolvit filologia, fizica sau ştiinţele politice. În România încă punem prea des semnul egal între diplomă şi capacitatea posesorului său de a face ceva, ca şi cum sistemul de învăţământ nu ar fi decăzut într-aşa un hal încât nicio diplomă nu mai oferă garanţia stăpânirii unei profesii - lucru confirmat de multiple sondaje.
Rapiditatea cu care pot înconjura astăzi globul atât informaţia, dar şi oamenii sau bunurile înseamnă că poziţia lor pe hartă nu mai dictează prea mult avantajul competitiv al unei economii. Calitatea forţei de muncă devine cheia dezvoltării şi a succesului- cu condiţia ca dictatura diplomelor să fie eliminată.