Evenimentul Zilei > International > Post-Brexit, Franța trage de Germania să facă armele viitorului
Post-Brexit, Franța trage de Germania să facă armele viitorului

Post-Brexit, Franța trage de Germania să facă armele viitorului

Ministrul francez al Armelor a solicitat parlamentarilor germani să dea undă verde demonstratorului viitorului avion de luptă european

Notificarea contractului privind demonstratorul New Generation Fighter, adică avionul de vânătoare-bombardament care va fi cheia de boltă a noului avion de luptă european al viitorului, SCAF, este așteptată cu nerăbdare de Dassault Aviation și Airbus, parteneri în acest proiect european (care reunește Franța, Germania și Spania).

Cu atât mai mult cu cât ar fi trebuit să fie făcută în iunie 2019, la Salonul Aerian de la Paris, apoi în septembrie …

„Lansarea acestei prime faze de dezvoltare a SCAF înseamnă lansarea primei faze de dezvoltare a proiectului european de apărare pentru secolul XXI. În contextul geopolitic actual, el permite Europei să-și păstreze suveranitatea industrială și operațională, îi permite să facă față amenințărilor de mâine „, au argumentat Eric Trappier, CEO al Dassault Aviation și Dirk Hoke, CEO la Airbus Defense & Space, către liderii politici.

S-a avansat că această notificare va fi făcută în luna ianuarie. Dar nu a fost așa.

Într-un articol publicat în Le Figaro și semnat de generalii Philippe Lavigne, șeful statului major al forțelor aeriene franceze, și omologii săi german și spaniol, Ingo Gerhartz și Javier Salto, se arată:

„Sperăm că acest sistem va avea capacități aeriene care îi vor permite să obțină superioritate operațională în viitoarele operațiuni având multe domenii, pentru a garanta libertatea de acțiune pentru toate forțele, fie ele terestre, maritime sau aeriene (…)Forțele noastre aeriene trebuie să achiziționeze un sistem de arme de nouă generație care să poată îndeplini misiuni în toate sectoarele războiului aerian”, au insistat cei trei generali, după ce au amintit că „orientările militare și politice ale anumitor state(…) au testat din nou securitatea țărilor europene”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: