Alarmă falsă pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Autorităţile suspectau o luare de ostatici la bordul unei aeronave spaniole

Alarmă falsă pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Autorităţile suspectau o luare de ostatici la bordul unei aeronave spaniole

Jandarmeria olandeză a evocat miercuri o posibilă luare de ostatici într-un avion care a aterizat pe aeroportul olandez Amsterdam-Schiphol, o alarmă care s-a dovedit falsă în cele din urmă, transmite AFP.

Potrivit presei olandeze preluate de Associated Press, ar fi fost vorba de un avion de pasageri care venea de la Malaga, în Spania.

Conform portalului de ştiri Nu.nl, avionul a fost escortat pe aeroportul olandez de două avioane de luptă F16. Potrivit BBC, forţele de securitate olandeze au înconjurat avionul operat de compania Vueling care a negat orice luare de ostatici. Confuzia a fost creată din cauza comunicării defectuoase dintre pilotul aeronavei şi turnul de control, a explicat compania. Trupele de intervenţie ale poliţiei olandeze au urcat la bordul avionului unde şi-au dat seama că a fost într-adevăr vorba de o neînţelegere.

Alarma falsă vine după ce, miercuri dimineaţă, se anunţase că o parte a Aeroportului Schiphol din Amsterdam a fost evacuată după ce mai mulţi muncitori au descoperit în apropiere, îngropată, o bombă ce datează aparent din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial în apropierea principalei structuri a aeroportului.

Ne puteți urmări și pe Google News