Poseidon Kaliakria Cup a împânzit Marea Neagră cu yachturi

Poseidon Kaliakria Cup a împânzit Marea Neagră cu yachturi

O pădure de catarge a răsărit miercuri după amiază în Marina Eforie Nord, toate echipajele fiind nerăbdătoare să audăsemnalul de start pentru cea mai mai mare cursă de yachting de pe litoralul vestic al Mării Negre.

De dimensiuni variate, construite din lemn sau fibră de sticlă, cu vele din din material textil sau fibră de carbon, având la bord echipaje instruite, campioni naționali și internaționali, câte un master chef notoriu, antrenor emerit de gimnastică artistică multiplu laureat olimpic, un amiral, ziarişti sau pur și simplu iubitori ai navigației cu vele și echipaje încropite pe ultima sută de metri, cele 42 de ambarcațiuni înscrise la prima ediţie a Regatei Internaţionale Poseidom-Kaliakria Cup au stârnitcuriozitatea și admirația privitorilor. Printre velierele de tradițiee prezente  în competițiile nautice s-au numărat și Corsarul, Petra, Windwalker, Incognito, Farrfallina, Life, Apolodor, Simina și Mistral.

Prezenți la festivitatea de deschidere a  regalului nautic din data de 11 iunie 2014, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, preşedintele federaţiei Române de Yachting, Robert Băraru și primarul Ovidiu Brăiloiu alături de reprezentanții Autorităţii Organizatoare, Black Sea Sailing Asociation, Kaliakria Resort, Clubul Nautic Român și Morski Klub Balchik (Bogdan Grădinaru, Angel Lingorski, Dan Mihăescu şi Atanas Atanasov) au  urat vânt prielnic participanților şi tenacitatea de a reedita spectaculosul eveniment, în anii viitori. Prima seară s-a încheiat cu un cocktail în note joase de saxofon,într-o lumina ambientală  oferită de apusul soarelui printre marea de catarge  și bucuria revederii, dintre veliști.Joi, prima zi de competiţie a debutat cu finalizarea înscrierii echipajelor în cursă, ședința tehnică cu skiperii, urmată de cele două starturi, care au reprezentat încălzirea pentru ce urma să vină, cursa offshore de 60 de mile maritime, între Eforie și Balchik. Cortina spectacolului de veliere, la care publicul a fost format dinn turiștii aflați pe litoral, a căzut  după patru ore de navigat în largul staţiunii Eforie Nord, ore în care fiecare echipaj s-a mobilizat pentru a obține locuri cât mai bune în clasament. Seara, la ora 20:00, a început banchetul veliștilor, organizat pe peluza impecabilă a Marinei Eforie Nord, în aer  liber, cu muzică live și spectaculoase focuri de artificii, care ţâşneau spre stele, ca nişte prelungiri eterice ale catargelor.

În ciuda superstițiilor, ziua de vineri, 13, nu a fost una ghinionistă, ba din contră toate velierele plecate în cursă ajungând într-un final la Balchik, chiar dacă pentru unele echipaje drumul a durat chiar peste 24 de ore, ceea ce evident le-a adus şi descalificare pentru acest parcurs. O cursă complexă, de anduranţă, în care sportivii au dat dovadă de pricepere și profesionalism, curaj și plăcere, pornind în competiție dimineața la ora 8:00 cu vânt din pupa și cer parțial  înnorat, traversând zone cu vânt travers și temperaturi de peste27 grade Celsius. Apoi, la apus, vântul se rotise atât de tare încât s-a navigat cu vânt strâns, iar în jurul orei 23:00, un front atmosferic o lovit năucitor cu o furtună descurajantă, cu ploaie și grindină. Trecerile la linia de finiş au început  sâmbătă dimineaţa şi au durat de pe la ora 02:00 până în jurul ore 11:00,dar toate echipajele soseau la cheu, în Marina Balchik, cu zâmbetul pe buze. Şi aveau suficiente motive pentru o stare de spirit excelentă, atât pentru că reuşiseseră o veritabilă performanţă ca navigatori cât şi pentru că pe cheu, pe esplanada complexului Marina City, îi aşteptau mesele întinse, cu băuturi reci şi meniuri alese, pentru a le compensa truda. Prima de zi de concurs în largul Marinei Balchik a început la ora 11:00, la start lunând parte, de data aceasta 64 de veliere, evident echipaje sosite de pe litoralul bulgăresc, care nu se încumetaseră să să parcurgă, inţial, drumul până la Eforie Nord.Sâmbătă, vântul  a înregistrat  o creștere în intensitate pe parcursul ambelor regate inshore, fapt ce i-a bucurat pe sportivii dornici de adrenalină. Noaptea de 14 iunie s-a încheiat cu o petrecere reflectată în apa piscinei de la Kaliakria Resort, petrecere în cadrul căreia au fost desemnați și câștigătorii primei ediții a Regatei Internaționale Poseidon-Kaliakria Cup, regată compusă prin alăturarea a două competiții deja existente, Trofeul Poseidon, iniţiat în urmă cu trei ani de BogdanGrădinaru, preşedintele Asociaţiei Black Sea Sailing şi Kaliakria Cup, organizată de Angel Lingorski, proprietarul Kaliakria Resort, de şapte ani. Regata s-a încheiat duminică cu o ultimă cursă inshore și defilarea  echipajelor românești pe drumul spre porturile gazdă.

Ne puteți urmări și pe Google News

La finalul celor patru zile de competiție, s-au desemnat câștigătorii regatei Poseidon KaliakriaCup, dar și medaliații  celor două evenimente nautice care au compus cea mai mare competiție de veliere mari de pe litoralul Mării Negre, respectiv regatele  Poseidon și Kaliakria.             

Clasa Racer          

  • 1 – Wind Walker (GBR ),  skipper Miroslav Stanev  -  Bulgaria                                       
  • 2 – Incognito        (ROU)      “         Magdalena Ion     - România                                        
  • 3 – Life                (ROU)      “         Sorin Iorga           -  România                

Clasa Cruiser              

  •   1 –Phoenix           (BUL)        “        V. Nikolov            -   Bulgaria                                         
  •   2 – Bonvi              (ITA)          “       S. Lupaşcu            -   România                                          
  •   3 – Nord Burgas  (BUL)         “       G.Kaloianov        -    Bulgaria                  

Clasa Rally                

  • 1 – Mistral            (BUL)         “       I. Marinov            -    Bulgaria                                         
  • 2 – Deva                 (BUL)        “      K.Yalnazov          -    Bulgaria                                         
  • 3 – Sea Adventure(BUL)        “      R.Hristov             -    Bulgaria