Popescu demontează suspiciunile de blat

Popescu demontează suspiciunile de blat

Președintele Viitorului a reacționat dupăsemnele de întrebare ridicate la fi nalul partidei cu FCSB (scor 1-2)

FCSB a luat o gură de oxigen și a scăpat de ultima poziție din clasamentul Ligii I. După cinci eșecuri consecutive în campionat, „roș-albaștrii” au avut șansa de-a da peste o formație abulică, FC Viitorul, pe care au învins-o cu scorul de 2-1. În cazul unui eșec, FCSB ar fi doborât contraperformanța fostei ASA București (viitoare CSCA, CCA și Steaua), care legase și ea cinci înfrângeri, în sezonul 1947 - 1948.

Primul eșec pentru dobrogeni

Victoria celor de la FCSB a dat naștere, ca de atâtea alte ori după meciurile cu Viitorul, discuțiilor legate de corectitudinea cu care dobrogenii și-au apărat șansele. Fapt este că elevii lui Gică Hagi, neînvinși până duminică, au prins o seară mizerabilă și au jucat mai prost decât în oricare dintre celelalte șapte partide ale sezonului intern. Fundașul central Bogdan Țîru a părut că abia începe alfabetizarea în fotbal, iar mijlocașii Andrei Artean și Vlad Achim s-a întrecut în mingi oferite adversarilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Popescu a avut o reacție publică

Ieri, Gică Popescu, preșe dintele Viitorului, a avut o ieșire publică, după ce jurnalistul Costin Ștucan a scris pentru gsp.ro un material în care atrăgea atenția la evoluția catastrofală a lui Țîru. „Suntem o țară bolnavă dacă la prima înfrângere pe care Viitorul o suportă după aproape o jumătate de an, gata, susținem că a fost blat. Dacă cineva își închipuie că Hagi și-a riscat averea într-un club de fotbal, după care se apucă să facă astfel de mizerii înseamnă că nu-i cunoaște absolut deloc nici caracterul, nici filosofia despre fotbal și viață”, a spus Popescu. „Baciul” a mai oferit un argument care ar exclude relația de prietenie dintre cele două cluburi: „Pentru toți cei care susțin astăzi că am făcut blat, i-aș întreba dacă știu cine a fost echipa care a împiedicat decisiv FCSB-ul în primăvară ca să ia titlul de campioană. Decisiv, rețineți! Știți cine? Viitorul Constanța!”