Dezamăgit de România postdecembristă, cunoscut mai mult în afară decât în ţară, caricaturistul Ştefan Popa Popa's iese rareori din atelierul din centrul Timişoarei. Puţini sunt liderii din toată lumea care nu au un portret semnat Popa's. De la Bush la Hugo Chavez, Ştefan Popa Popa's a surprins mii de personalităţi în desenele sale. Numele lui nu le este străin mai-marilor planetei, dar şi vedetelor de tot felul.
Într-un album lansat după Summitul NATO de la Bucureşti, unde a fost caricaturist oficial, a adunat scrisorile de mulţumire de la şefi de stat din toată lumea. În ultimii 20 de ani, a doborât toate recordurile în caricatură. Este şi în Guiness Book, cu 131 de desene într-o oră. În mod normal, pentru o caricatură îi sunt de ajuns două minute.
Stă în Timişoara şi rareori iese din atelierul în care îl asistă liliputanul Marcel şi Cristian, un băiat surdomut.
Popa’s este dezamăgit de România ultimilor ani. Atât de mult încât preferă să se concentreze pe contracte (cele mai multe în străinătate). În afară de caricatură, pictează icoane, dar face şi gravură. A ajutat chiar şi Poliţia, cu portrete robot. Este conştient de talentul său, iar modestia nu îl caracterizează. Pentru că a pierdut avionul prăbuşit la Baloteşti, călătoreşte numai cu maşina. „A fost un semn“, spune el.
EVZ: La începutul anilor ’90, eraţi foarte prezent în viaţa publică. De ce aţi dispărut? Popa’s: Consider că în 1990 persista bunul-simţ. Cred că societatea a devenit puţin bolnavă, iar bolile cele mai grave au fost jegomanismul, lichemanismul, hahalerita. Persistă şi la ora actuală. Este un genocid cultural ce se petrece la toate televiziunile. De ce să participi la aşa ceva?
Când aţi sesizat aceste fenomene? M-am retras în momentul în care am văzut că jurnalele răspund politic, financiar, iar normalitatea a depăşit o limită pe care nu o suport. Nici în Timişoara nu cred că este cineva care să spună că l-a văzut pe Popa’s pe stradă. Eu îmi desfăşor activitatea retras.
Chiar aşa de mult v-a dezamăgit România? În anumite privinţe şi în domeniul cultural, da. Sunt nonvalorile în faţă. Eu îmi fac datoria. Nu ştiu câţi există ca mine, care să fi făcut lobby aşa de mult. Eu mă duc, fac „bulevarde“, mă uit în spatele meu să văd dacă sunt politicienii români. Din păcate, n-am văzut pe nimeni. La ora actuală, nu sunt folosit nici de către preşedinţie, nici de către primul-ministru.
Ce aţi făcut în perioada în care publicul ştia mai puţin de dv.? Am făcut tipul de lobby pe care ar trebui să-l facă orice om de artă şi de sport al ţării. O ţară este cunoscută în afară prin sportivii şi prin artiştii săi. Eu mi-am făcut datoria de a fi prezent în locurile cele mai importante din Europa, în primul rând.
Câteva exemple? Bundestag, parlamentul german, unde am fost invitat de doamna Susanne Kastner (vicepreşedinte - n.r.) ca să-i desenez pe toţi senatorii germani. Sediul NATO, unde am avut expoziţie. Parlamentul European. Pe urmă prezenţa la decernarea Premiilor Nobel pentru pace la Oslo, mondialele şi olimpiadele de şah, festivaluri importante de film din lume, festivaluri de teatru.
Peste tot, prezenţa dv. a creat vâlvă. Faptul că senatorul german mi-a stat la coadă şi era trecut de două noaptea, pentru mine înseamnă mult. La Zagreb, am stat până la trei noaptea. Eu zic că e mare performanţă să determini un ambasador să stea la coadă. Sau să goleşti sala Parlamentului European în 24 de minute.
Cum s-a întâmplat? Am ajuns destul de târziu şi am început să fac portrete. Au fost parlamentari care, probabil, au intrat în sală cu portretele şi s-au lăudat cu ele. Dintr-o dată, m-am trezit cu puhoiul peste mine. Când am pus pe şevalet prima caricatură cu Hans-Gert Pottering (preşedintele Parlamentului European - n.r.), a şi apărut el. M-am fotografiat cu el... „Noi suntem cam de patru luni pe aici şi nu prea ne-am întâlnit cu Pottering“, mi-au zis parlamentarii români.
O ŢARĂ CARICATURIZATĂ
România în pielea goală
Cum se vede România prin ochii caricaturistului Popa’s? Este o boală gravă în România. Presa e interesată numai de senzaţii, nu şi de realizări. Mă uit la emisiunile TV, văd toate părţile negative. Dar ţara asta nu are şi părţi bune? Ţara asta creează genii. Avem copii talentaţi, care participă la concursuri internaţionale, nu vedem nimic. Avem Olimpiadă acum, o să scoatem câţiva campioni, dar abia acum o să-i descopere şi presa. De ce nu i-a descoperit până acum?
Vă uitaţi la televizor. Ce vedeţi? Tot felul de ţâţe goale, de femei îmbrăcate sumar. Asta înseamnă televiziunea? Altceva noi nu avem?
Asta ce arată despre România? Arată gradul de cultură. „Noi facem asta pentru rating“, spun ei. Dar nu populaţia te cultivă pe tine, ci tu, ca om de televiziune, cultivi populaţia.
Ei spun că televiziunea e o afacere. Păi, asta nu înseamnă egoism? Să câştig eu bani! Asta înseamnă egoismul care există dincolo de munţi şi pe care eu nu-l suport, ca bănăţean. Nu contează, mie să-mi meargă bine! Cumpăr whisky cu otravă, îl vând în România, fac bani. Păi, nu-i interesează şi societatea asta, cât e de sănătoasă? De ce nu există treaba asta mai mult şi în Banat, şi Transilvania, aşa cum e la voi?
Din ce vedeţi la TV, ce personaje v-au rămas în minte? Am un cult pentru Dan Puric, pentru Tudor Gheorghe sau Radu Gheorghe şi ador cântăreţii care se respectă, nu se coboară la orice.
Becali, Vadim, Băsescu, Oana Zăvoranu, Dan Diaconescu? Îmi plac oamenii care fac performanţă, care fac ceva pentru semenii lor. Nu prin ce se laudă, ci prin faptele lor. Unul care-şi ajută semenii discret îmi place mai mult decât unul ca Becali, care se dă cu pumnul în piept. Ce fac ei, vă garantez că nu va rămâne. Asta e diferenţa între noi, care facem performanţă şi ei, care fac circ. UN CARICATURIST LA SUMMITUL NATO Ca să-l prind pe Barroso, a trebuit să renunţ la Sarkozy
Cum aţi ajuns caricaturistul oficial al Summitului NATO? Sunt caricaturistul oficial al summitelor de aproximativ 18 ani. Am fost la Praga, la Davos, la Baule şi în mai multe locuri. De lobby-ul pe care l-am făcut acolo nu a profitat nimeni. Din contră, când am fost la Baule, eu am dat telefon la MAE şi le-am spus să-l roage pe ambasadorul României, Sabin Pop, dacă este disponibil, să vină şi să stea lângă mine şi să ofere el caricaturile. Eu zic că a dat foarte bine, pentru că este un punct de a începe o discuţie. Eu sunt desenator, nu sunt plătit să fac lobby. Reprezint caricatura românească de atâţia ani, dar nu există niciun decont Popa Ştefan la niciun minister. Pentru Bucureşti am fost solicitat, ca de obicei, de organizatori: Departamentul de Stat al Statelor Unite şi, respectiv, cei de la NATO. Am fost în zona de maximă securitate.
A fost condiţia dumneavoastră? Da. Pentru că nu am cerut din caimacul care s-a pus acolo nici cinci bani. Şi nu vă supăraţi că vă spun: expoziţia Popa’s a fost cel mai charismatic moment.
Ce făceaţi practic în zona zero?
Am avut o masă la care desenam pe oricine venea acolo, am avut o expoziţie pe şevalete, în care partea de sus era facsimilul, iar jos, împachetată frumos, era caricatura în original. Când venea un şef de stat îi ofeream originalul şi făceam poze cu ei. Prima poză pe care am făcut-o a fost cu Ban Ki-moon (secretar general ONU). Ca să-l prind pe Barroso, a trebuit să renunţ la Sarkozy. Nu puteam, veneau mulţi deodată. Gândiţi-vă că în delegaţia americană au fost nouă sute şi ceva de persoane. Eu nu ştiu dacă a rămas vreunul nedesenat. Am făcut peste 2.600 de portrete.
Care erau reacţiile lor? Ban Ki-moon a spus că, din momentul în care şi-a văzut caricatura, să-l consider unul dintre cei mai importanţi fani. Barroso a zis că în birou are un singur portret, caricatura pe care i-am făcut-o eu, pentru că el o consideră mai reuşită decât realitatea.
Bush ce a zis? Secretara lui mi-a spus că va fi pusă pe hol, înainte de Biroul Oval, la loc de cinste, pentru că de curcubeu îşi aduce aminte preşedintele cu foarte mare plăcere. El s-a bucurat că în spatele caricaturii am fost inspirat să fac curcubeul. A trecut de două ori prin expoziţ ie şi l-am întrebat dacă vrea să ia un album. Mi-a zis „Popa’s, mă întorc“. Nu a mai venit.
Sarkozy? Era foarte supărat pe ceea ce se discutase acolo cu Georgia. Chiar era cu cei din Georgia şi vorbeau despre insucces. El nu a pus mâna pe caricatură. Cei care îl înconjurau au luat-o şi i-au dus-o. El a venit cu doamna Merkel exact când a apărut Barroso şi, mă scuzaţi, fiecare om are gusturile lui...
De ce? Eu am fost cu doamna Ségolène Royal, contracandidata lui la alegeri. Când i-am făcut portretul, la Baule, a zis că am făcut-o ca pe un preşedinte. Mi-a promis că o să fiu primul invitat la Elysée dacă va fi aşa. Era cu vreo şase luni înainte de alegeri. Dar n-a fost să fie. Acestea sunt relaţiile. François Mitterrand, de exemplu, sâmbăta mă chema la Jarnac, la fratele lui. Acolo am cunoscut mulţi actori americani.
Au fost oameni care v-au spus „vreau să fiu aşa sau altfel“ în desenele dvs? Nu. Să ştiţi că treaba aceasta nu există. Depăşesc graniţele ţării şi nu există nici la omul de rând. Numai în România se aşază pe scaun şi zice „Fă-mă mai bogat, mai tânăr, mai nu ştiu ce“. Cum să faci pe hârtie pe cineva mai tânăr? La ce-i foloseşte? Asta vor în realitate, nu pe hârtie.
Ce discutaţi cu ei la summit? Prodi mi-a zis vreo şapte bancuri. Dar nu am înţeles niciunul. Mi s-a părut un tip foarte jovial. Când am făcut pozele cu nişte ziarişti italieni, a încercat să mă strângă în braţe. Doar că el e pe jumătatea mea. A fost cel mai simpatic.
Putin ce a zis când a văzut expoziţia? A admirat-o în felul lui, cu o o atitudine discretă. A luat ce trebuia să ia şi a plecat.
Vă ştiaţi cu Putin? Da, sigur. Gândiţi-vă că el are de la mine patru caricaturi. Prima dată ne-am văzut în Germania, la o sindrofie a parlamentului şi a lui Schroeder. Sunt vreo zece ani de atunci.
DISPREŢ
„Nu stric hârtia pe politicienii noştri“
Care este relaţia cu politicienii români? Să mă iertaţi, sunt puţini printre ei care ştiu ceea ce fac eu. Ce sunt politicienii români? Membrii unei găşti care fură ţara. Ce consider eu a fi un politician? Cel care face mai mult pentru naţia lui, pentru semenii lui, pentru că aceea este societatea din care vin. Nu vă supăraţi, dar nu văd nimic. Nu dau exemple. Ar trebui să vorbesc vrute şi nevrute şi ştiu că au atâta minte îngustă şi grad de cultură în privinţa asta, încât ar fi capabili şi de răzbunare, pentru că este o societate primitivă în politica românească.
Cum aţi defini primitivismul? Sunt puşi pe căpătuială individuală şi nu pentru scopul pentru care ei sunt aleşi acolo. Ei sunt aleşi să facă ceva pentru societatea din care au fost extraşi. Totul e o mascaradă. Apar pe la televizor să dea impresia că ne ajută. Dar nu ne ajută cu nimic. E un circ.
Dacă ar fi să ilustraţi lumea politică, cum aţi face-o? Aş da coala albă. Nu mai stric hârtia pentru ei. Eu sunt sătul de politica românească. De hoţia care există. Vă rog să mă iertaţi, ăsta e unul dintre motivele pentru care nu ies pe poartă afară. Sunt dezamăgit de această societate, creată de aceşti politicieni şi condusă într-un genocid cultural total, cu scopul de a fura. N-am văzut unul care să intre în Parlament fără să ceară un ban, care-şi plăteşte singur hotelul, care vrea să facă pentru ţară ceva. Arătaţi-mi unul, că-l mănânc! O grămadă de ambasade au comandat album Popa’s, iar ăştia din parlament au zis că nu-i interesează.
Care a fost motivaţia lor? Că-i Băsescu acolo, în albumul meu.
Cine a zis asta? Nu ştiu exact.
Câţi politicieni români au caricaturi de la dv.? În ’90, am scos un album „Animale care ne guvernează“. Porneam de la un măgar, de exemplu şi ajungeam la un prim-ministru. Am avut mari probleme. Fugeau de caricaturile mele. După ce am mai apărut pe la TV, au început ei să dea telefon că sunt interesaţi de caricaturi, pentru ca acum să vrea cam toţi. Dar am ajuns la concluzia că nu mai stric hârtia pentru ei.
Lui Băsescu i-aţi dat caricatura? Cu el am fost şi suntem în relaţii bune. Cât timp este preşedintele României, consider că nu trebuie să mă duc şi eu să-i iau aerul din jur, că sunt destui care o fac. Cât a fost ministrul transporturilor, aveam o relaţie foarte bună. Chiar am o poză istorică: eu, el şi o caricatură cu şuviţa. Lui îi plăceau caricaturile. Eu nu vreau să fiu în preajma cuiva, mai ales când are o funcţie mare. Plus că nu este un preşedinte al României care să fie pe gustul meu.
De ce? Pentru ca să mă reprezinte pe mine ca preşedinte trebuie mai multă seriozitate. Se coboară la chestii pe care niciunde în lume nu le face vreun şef de stat. Vezi „ţiganca împuţită“. Sau cum dansează prin nu ştiu ce birt.
CONVERTIT LA CATOLICISM
„Rolul preoţimii româneşti e aproape zero“
Din ce trăieşte Popa’s? Din contractele pe care le am. Eu trăiesc din caricatură şi din arta pe care o fac, că icoanele şi pictura nu sunt caricaturi.
Cât este tehnică şi cât este har în ceea ce faceţi? 99% harul Domnului, 1% muncă.
Aţi trecut la catolicism. De ce? Într-o societate în care te duci la slujbă, iar apoi frate cu frate, tată cu fiu se iau la bătaie, se încaieră, eu consider că degeaba au mai fost la biserică, nu fac parte dintr-o societate de oameni creştini. Spun întotdeauna că poporul român nu e în totalitate un popor creştin. Există foarte multe divergenţe, certuri, procese la tribunale, care sunt departe de creş- tinătate. Rolul preoţimii româneş ti este zero. Sau aproape zero.
Asta vine tot dintr-o dezamăgire faţă de societatea românească. De ceea ce se întâmplă în societatea românească. De chestiile bolnave ale societăţii. Pe care, din păcate, nu cred că voi mai apuca să le văd vindecate.
Ţineau atât de mult de religie, încât aţi trecut la catolicism? Nu. Am vrut să mă duc într-un loc în care nu există atât de mult circ, în care treburile sunt mai clare, iar respectul mai mare. În catolicism, respectul este extraordinar de mare. E diferenţă foarte mare între religii. Dumnezeu e acelaşi, şi într-o religie şi în alta. Măcar ultima parte a vieţii să o trăiesc în coordonatele pe care mi le doresc.
PERSONAJE
Dacă primiţi o invitaţie, în acelaşi timp, de la Putin şi de la Bush să îi desenaţi, pe cine alegeţi şi de ce? Depinde de ce vor şi de ce discut. Dacă spune „eu vreau să mă faci dârz, că sunt la cinci minute după ce am cucerit Georgia“, l-aş refuza. Mie mi-a plăcut foarte mult de Saddam Hussein, ca figură. Avea nişte ochi foarte pătrunzători. Am avut o satisfacţie extraordinară când au intrat militarii în biroul lui Saddam şi au filmat, iar pe masă era portretul făcut de mine şi trimis prin ambasador acum 15 ani.
Ce alte figuri v-au atras atenţia? M-au atras multe, cu privirea lor. Privirea lui Putin arată putere şi stăpânire de sine. Este printre puţinii care ştiu, înainte de a sta de vorbă cu el, ce vrei, ce doreşti, cu ce scop ai venit.
Ce vă sugerează Bush? Să fiu sincer, nu mi-a plăcut niciodată. E un om cu două feţe. Sarkozy? Mă abţin. Nu mi-a plăcut. Nu-mi transmite niciun sentiment pozitiv când îl „citesc“, cum îmi place mie să spun.
Gordon Brown? Un jovial, dar un lord.
Băsescu? Păcat că nu ascultă de oamenii din jurul lui, că l-ar dirija mai bine. Să ştiţi că Băsescu e un om sincer. Nu cred că face cu răutate ceea ce face. Deşi se spune că el bagă zâzanie peste tot. Nu este adevărat. Privirea nu spune asta.
Tăriceanu? Un om care a avut o educaţie după părerea mea aleasă, neavând foarte multă cultură. A iubit probabil partea tehnică mai mult.
Iliescu? Este un adevărat politician. Cred că este un tip sincer. Are o privire de om bun. Eu nu-s un adept. Dar mi s-a părut că e cel care a furat cel mai puţin.
CARTE DE VIZITĂ
Data naşterii: 11 iunie 1955 Locul naşterii: Caransebeş Traseu profesional: a publicat prima caricatură la 7 ani, într-un ziar local, şi a debutat în „Urzica“, la 14 ani. La 19 ani, în Franţa, este descoperit de Henry Coursaget, preşedintele Festivalului din Confolens, la care participa. Absolvent de Politehnică în România, termină în Franţa Academia de Arte Vizuale din Poitier. Denumit „Regele Caricaturii“, este cel mai rapid caricaturist din lume. A fost caricaturist oficial la zeci de evenimente (summitele NATO, Olimpiada de la Atlanta, WorldCup 1998 sunt doar câteva), iar expoziţiile personale şi-au pierdut şirul. Prin sindicatul caricaturiştilor din SUA, publică desene în reviste din toată lumea.