Ponta despre criticile preşedintelui Lituaniei: Aşa sunt şefii de stat, mai sfătoşi

Premierul Victor Ponta a afirmat că atenţionările făcute de preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, cu privire la instabilitatea politică a României, denotă faptul că toţi şefii de stat din Europa sunt "mai sfătoşi", în timp ce premierii "sunt cu treaba".

"Mă gândesc că aşa sunt toţi preşedinţii în Europa: mai sfătoşi. Prim-miniştrii sunt cu treaba", a declarat Ponta, rugat de jurnalişti să comenteze criticile liderului lituanian, potrivit căruia România trebuie să se maturizeze politic. Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a declarat astăzi, pe parcursul vizitei pe care o efectuează la Bucureşti, că instabilitatea politică din România se reflectă în capacitatea ţării de a performa în UE, dând ca exemplu absorbţia scăzută a fondurilor europene.

"Acesta este un avertisment: dacă nu veţi fi capabili să vă maturizaţi şi să vă comportaţi responsabil politic, atunci povara va fi pe umerii poporului, nu veţi putea avea suficiente resurse de la UE, nu vi se va deschide accesul la Schengen, iar acesta va fi eşecul tuturor partidelor politice", a afirmat preşedintele Lituaniei. CITIŢI ŞI:

  • Preşedintele Lituaniei: "România e paralizată de agitaţia politică"
  • Parlamentul european dezbate situaţia politică din România