Premierul Victor Ponta a anunţat că lunea viitoare va fi prezentată o analiză privind impactul reducerii TVA la 9% pentru apa de consum casnic.
Potrivit prim-ministrului, Executivul preconizează o reducere de TVA care să fie aplicată pentru o cantitate de 5 metri cubi de apă.
"Nu vorbim despre apa îmbuteliată, ea este inclusă, e 9% (TVA - n.r.) de la 1 iunie la apa îmbuteliată. (...) Toate băuturile nealcoolice sunt, nu doar apa. Discuţia de ieri (luni - n.r.) a fost despre o cantitate de cinci metri cubi de apă de la robinet. (...) Sigur, nu stau să-l verific pe om dacă o bea sau o foloseşte la altceva. Este o măsură europeană care are o importantă latură socială şi, dincolo de faptul că, de principiu, sunt de acord cu ea, când vii cu o măsură trebuie să vezi ce înseamnă, cât costă, care sunt efectele, pentru a şti că e o măsură care sună bine şi, mai departe, în practică, produce efecte. Luni vă prezentăm această analiză şi vedem dacă putem merge mai departe, dar nu e nicio legătură cu apa îmbuteliată, aceea pe care o cumpăraţi de la magazin", a declarat Ponta, citat de Agerpres.
Victor Ponta a răspuns astfel întrebat de jurnalişti de ce nu a fost introdusă apa pe lista produselor alimentare care vor beneficia de reducerea TVA la 9%.