Ponta: Voi discuta cu Iohannis referitor la migranţii care pot veni în România

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în faţa Parlamentului, că va avea o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema numărului de migranţi pe care îi va putea primi România şi că îl va informa pe şeful statului că în prezent ţara noastră are capacitatea de a adăposti 1500 - 1700 de persoane. Şeful Executivului a atras atenţia că România trebuie să aibă o atitudine europeană pe acest subiect şi să evite discursul de tip xenofob şi şovin.

"Am văzut tot felul de cifre în presă. Şi în Occident presa e ca şi la noi, dă informaţii pe surse. Eu voi merge să discut cu preşedintele Iohannis, şi pe baza la ceea ce am de la ministrul de Interne şi de la celelalte structuri ale statului decizia politică se va lua în CSAT. Important e să ştim ceea ce putem să facem astăzi. Dacă ne angajăm la ceea ce nu putem face e mai rău. Eu vreau ca România să fie serioasă, plus că asta e partea strict tehnică şi logistică. (...) Vom informa că România are capacitatea de a adăposti 1500 - 1700 de persoane", a spus, Victor Ponta, în discursul pe care l-a susţinut la Parlament.

"România trebuie să fie o ţară europeană în care discursul şovin, xenofob, al unor politicieni expiraţi sau ne mai băgaţi în seamă nu trebuie în niciun caz să devină o regulă", a spus Ponta.

"Dacă vrem să fim europeni, suntem europeni. Nu mai apare acum un Le Pen românesc care a rămas fără serviciu în decembrie şi acum şi-a găsit serviciu să fie populistul şi şovinul de rezervă", a adăugat premierul.

"România a vrut să fie parte a Europei şi ne dorim ca în continuare să ne comportăm în acest fel. Vreau ca România să îşi asume toate obligaţiile şi să beneficieze de toate drepturile", a subliniat Victor Ponta.