Premierul Victor Ponta a plecat aseară într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Fără presă și fără miniștri. În lipsa sa, Guvernul va fi condus de vicepremierul Gabriel Oprea.
Premierul Victor Ponta a plecat aseară într- o vizită în Statele Unite ale Americii, unde se va întâlni cu Secretarul american al Comerțului și cu reprezentanți ai mediului de afaceri.
Deși toate vizitele oficiale ale prim-ministrului sunt anunțate cu câteva zile înainte, iar acesta este însoțit de reprezentanții mass-media, de această dată Victor Ponta s-a limitat la a confirma informațiile referitoare la deplasarea din SUA apărute în presă. Contactat de EVZ, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a precizat că premierul va sta peste Ocean până la sfârșitul acestei săptămâni. Niciun membru al Executivului și niciun jurnalist nu va face parte din delegație. „Premierul Victor Ponta se va întoarce duminică seară în țară”, a precizat Calotă.
Agendă
„Vreau să arătăm că suntem o țară în care merită să investești, nu doar pentru că suntem parteneri strategici ai SUA, ci și pentru că avem o legislație și un sistem care sprijină investițiile americane”, a mai spus premierul.
„Update” la foaia de parcurs în economie
În urmă cu o săptămână, înaintea ședinței de guvern, premierul Ponta s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Dean Thompson. După acea discuție, premierul le-a cerut miniștrilor să realizeze un „update” la foaia de parcurs pe zona comercială cu SUA, arătând că este nevoie de îndepărtarea oricăror bariere pentru marii investitori americani, astfel încât Parteneriatul strategic să fie eficient și din punct de vedere economic, nu doar politic și militar.
Vicepremierul Gabriel Oprea este cel care îi va ține locul lui Victor Ponta, timp de o săptămână, în perioada 10-17 februarie, cât acesta va fi plecat din țară.
Ponta a fost ultima dată în SUA la sfârșitul lunii septembrie, când a fost primit de vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.