Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu ar trebui să rămână în arest, iar companie să-i ţină preşedintele României, Traian Băsescu. În acest fel a comentat preşedintele PSD, Victor Ponta, încarcerarea pentru 29 de zile a mogulului Realitatea TV.
Victor Ponta a spus că, din punct de vedere juridic, nu se poate pronunţa asupra unui dosar pe care nu-l cunoaşte decât din relatările din presă.
"Din punct de vedere politic, cred că domnul Vîntu nu ar trebui eliberat. Cred că Traian Băsescu ar trebui să stea în aceeaşi celulă cu domnul Vîntu. Au multe lucruri să-şi spună. Se cunosc de foarte mult timp şi cred că pentru România va fi o perioadă bună în care cei doi vor sta împreună şi noi am putea să scoatem ţara din criză", a declarat Ponta.
Victor Ponta a criticat recent, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, influenţa mogulilor asupra deciziilor luate de PSD în vremea în care partidul era condus de Mircea Geoană. "Pe vremea lui Geoană influenţa mogulilor era de 100 %", spunea Ponta pentru EVZ.
Preşedintele PSD a mai susţinut că, spre deosebire de Geoană, nu a avut şi nici nu e interesat de întâlniri şi discuţii cu Sorin Ovidiu Vîntu.
Citiţi AICI interviul în care Ponta spune despre Geoană că era dependent de patronii trusturilor de presă