Primarul Gheorghe Nichita a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că la manifestările organizate la Iaşi pe 24 ianuarie, cu prilejul sărbătoririi Unirii Moldovei cu Principatele Române, vor fi prezenţi premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, precum şi vicepremierii Liviu Dragnea, Daniel Chiţoiu şi Gabriel Oprea.
Conform edilului, la evenimentele care se vor desfăşura în cursul dimineţii de 24 ianuarie vor lua parte şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, precum şi ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.
"Este foarte important că avem o asemenea audienţă de la nivelul celor din Guvernul şi Parlamentul României. Asta îmi dă speranţe foarte mari că în sfârşit anul acesta vom putea să oficializăm 24 ianuarie ca sărbătoare naţională. Nu e o ambiţie persoanlă, ci e vorba de recunoaşterea oficială a rolului Moldovei şi al Iaşiului în formarea statului unitar român. Cred că Iaşiul are vocaţia Unirii şi trebuie să-i fie recunoscut acest merit", a afirmat primarul Nichita, conform Agepres.
La evenimentele de pe 24 ianuarie vor fi prezenţi şi liderii PDL Vasile Blaga şi Cătălin Predoiu. Cei doi vor sosi la Iaşi de pe 23 ianuarie, pentru a discuta cu membrii filialei locale a PDL.