Ponta și-a uitat procentele. Ar vrea să decidă el cine va fi premier...

Ponta și-a uitat procentele. Ar vrea să decidă el cine va fi premier...

Gestul lui Florin Cîțu a surprins întreaga clasă politică din România.

Fost premier, Victor Ponta afirmă că „în acest moment de criză trebuie să venim cu soluții imediate pentru problemele cele mai grave din viața oamenilor!”.

În timp ce toată lumea se întreabă ce urmează și cine va fi noul prim-ministru desemnat, liderul Pro România susține că are soluția pentru depășirea acestei situații. Pentru Ponta, șeful DSU este omul potrivit să conducă Guvernul României!

Surprinzătoare și alegerea pentru Ministerul de Finanțe!

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dacă România ar avea un guvern cu Raed Arafat prim-ministru și Florin Georgescu vicepremier și ministru de Finanțe - ar însemna că ne-am făcut datoria față de cei care ne votează și care ne plătesc salariile, birourile, mașinile, consilierii și secretarele!”, a scris Ponta pe Facebook.

Fostul președinte al PSD nu a scăpat prilejul să lovească în liberali pentru criza politică din prezent: „Între timp, unii se țin tot de jocuri politice! Fără să înțeleagă că lumea nu mai acceptă așa ceva în fața Crizei!”.

În finalul mesajului, Ponta transmite că „suntem ProRomânia - și acum (mai mult ca niciodată) trebuie să ținem doar cu România!”.