Editura Evenimentul si Capital

Ponta și-a cerut scuze și și-a asumat răspunderea

ponta_22
Autor: | | 2 Comentarii | 1201 Vizualizari

Presat de CEDO, care a cerut soluționarea problemei retrocedărilor, Victor Ponta a recurs la un procedeu pe care îl critica: asumarea răspunderii guvernamentale

###Asumarea răspunderii guvernului condus de Victor Ponta pe legea despăgubirilor pentru proprietățile naționalizate s-a desfășurat cu repeziciune. Cea mai notabilă absență de la lucrări a fost cea a lui Crin Antonescu, președintele Senatului. Exemplul său a fost urmat și de alții, astfel că din 588 de parlamentari au fost prezenți 401. Un aprig critic al asumării răspunderii pe vremea când Emil Boc folosea această procedură, Victor Ponta și-a început discursul spunând că este prima dată când recurge la această metodă, amintind că, în curând, se va împlini un an de când se află la conducerea Guvernului. „Este prima dată când folosesc acest instrument constituţional și nu intenționez, în perioada următoare, să-l folosesc din nou”, a promis Ponta. „O reparație istorică” În deschiderea discursului ținut în fața Parlamentului, premierul și-a cerut scuze față de toți cei care au avut de suferit de pe urma naționalizărilor, în mod deosebit față de cultul greco- catolic. Premierul a precizat că principalul obiectiv al legii este acela de a aduce o „reparație istorică” pentru cei care și-au văzut proprietățile confiscate de către regimul comunist. PDL amenință cu CCR După ce a eșuat în depunerea moțiunii de cenzură, pentru că nu a reușit să strângă de partea sa suficienți parlamentari pentru a o depune, PDL a anunțat că săptămâna viitoare va ataca la CCR proiectul de lege privind restituirea proprietăților. „Am spus-o de mai multe ori, acest proiect de lege, probabil această lege, are foarte multe neajunsuri, cel mai mare fiind acela că nu rezolvă absolut nimic. Nici măcar hotărârile definitive ale instanţelor, iată, nu vor mai fi puse în aplicare, decât după 2016”, a declarat Blaga. Victor Ponta nu s-a arătat deloc încântat de intenția PDL de a contesta legea la CCR, spunând că este „cel mai inconștient și iresponsabil gest din politica ultimilor 23 de ani.” Udrea: „Demers incorect și imoral” La rândul său, deputatul PDL Elena Udrea a afirmat că legea retrocedărilor reprezintă o încercare de amăgire a cetățenilor că Puterea ar avea soluții pentru problemelor lor, dar în fapt nu este altceva decât un demers legislativ profund incorect și imoral. Emil Boc, atac la premier În condițiile în care USL are o majoritate confortabilă, actualul guvern nu ar fi trebuit să recurgă la asumarea răspunderii, ci să treacă legea retrocedării prin Parlament, este de părere fostul premier Emil Boc. „Când ai 70% majoritate, nu înțeleg de ce nu se merge prin Parlament”, a comentat primarul Clujului. Acesta l-a mai invitat pe Victor Ponta să citească ce spunea atunci când guvernul Boc apela la această procedură. „Amintiți-vă ce era la gura dlui Ponta sau a Puterii de astăzi când guvernul pe care l-am condus își prezenta vreo asumare în Parlament. Repetă și ei practica asumării pentru că au ajuns la concluzia că nu au altă cale”, a spus acesta. CITIȚI ȘI:
  • PDL nu are suficiente voturi pentru a depune moțiunea de cenzură. Ponta: "Dacă anunţam moţiune şi nu reuşeam să o fac, mă ascundeam prin casă câteva zile"
  • PDL se face din nou de râs: a anunțat moțiune de cenzură, dar nu are cu cine!

Vremea rea a facut RAVAGII! Metroul, INUNDAT! HAOS in tot orasul

Pagina 1 din 1


Tag-uri: Ponta, guvern, asumare



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI