Ponta se întâlnește cu societatea civilă pentru a discuta pe tema crizei refugiaților

Premierul Victor Ponta îi invită pe membrii societăţii civile, care au transmis joi un apel la autorităţi să îşi reconsidere atitudinea în privinţa crizei refugiaţilor, la o reuniune cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, „pentru a face eforturi comune de implementare a deciziilor europene”, scrie Agerpres.

''Am primit apelul reprezentanţilor societăţii civile. Îl consider pertinent şi oportun. În cursul săptămânii viitoare îi rog să accepte o reuniune la Guvern cu reprezentanţii instituţiilor publice cu atribuţii în acest domeniu pentru a face eforturi comune de implementare a deciziilor europene!'', a scris premierul Ponta, joi, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe organizaţii neguvernamentale, între care Asociaţia Pro Democraţia, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Salvaţi Copiii România, Societatea Academică din România şi APADOR-CH, au solicitat autorităţilor să îşi reconsidere atitudinea în gestionarea crizei refugiaţilor şi să dea un semnal de încredere, umanitate şi solidaritate.

Potrivit unui comunicat al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, "ca reacţie la poziţionarea inadecvată a autorităţilor române în criza refugiaţilor, în ţară şi la nivelul UE, numeroase organizaţii ale societăţii civile îşi declară ferm dezacordul, cerându-le acestora să îşi reconsidere atitudinea şi să dea un semnal de încredere, umanitate şi solidaritate".

Apelul societăţii civile privind criza refugiaţilor a fost semnat până în prezent de peste 50 de organizaţii şi numeroşi cetăţeni, iar semnăturile de susţinere se strâng în continuare, precizează comunicatul de presă.

Semnatarii apelului susţin că "modul în care au reacţionat autorităţile române, prin vocea preşedintelui, a premierului şi miniştrilor, este inadecvat, ignorând atât tradiţia ţării care în nenumărate rânduri a deschis uşa refugiaţilor, cât şi spiritul tratatelor internaţionale la care România este parte".