Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că urmează o fragmentare a PSD după Congresul ce va avea loc sâmbăta aceasta.
Victor Ponta a declarat că PSD s-ar putea rupe după Congresul de sâmbătă. Acesta a lansat o invitație către toți acei membri care nu sunt mulțumiți, transmițându-le că Pro România îi așteaptă cu brațele deschise.
„Evident că nu au ce căuta la PRO România nici cei din tabăra Dragnea, nici cei din tabăra peremistă. Nu ne-am plăcut niciodată, nu gândim la fel. Poate că o să-și facă alt partid sau o să tacă din gură și o să stea cu doamna Dăncilă până data viitoare, dar nu la PRO România.
Eu cred c-ar prinde bine PSD-ului să scape de acești oameni (n. r. Pleșoianu, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu), care, evident, au o gândire care n-are legătură cu social-democrația modernă, europeană.”, a declarat fostul premier.
Sâmbătă va avea loc Congresul PSD. Pentru funcția de președinte executiv s-au înscris patru persoane: vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, primarul Sectorului 5 Daniel Florea și deputatul Sorin Bota. Aici, favorit rămâne Daniel Suciu.
În ceea ce privește funcția de secretar general, concurența este foarte mare: președintele PSD Brașov-Marius Dunca; fostul secretar general, revocat după condamnarea lui Liviu Dragnea-Codrin Ștefănescu, liderul TSD-Gabriel Petrea, Felix Stroe, Rodica Nassar și Mihai Fifor. Deși Marius Dunca a plecat din pole position, strategii PSD fideli președintelui interimar cred că Mihai Fifor este mai potrivit pentru această funcție. Potrivit surselor EvZ, Marius Dunca este considerat un personaj cvasi-anonim și fără forța necesară acestei funcții. În afară de asta, Codrin Ștefănescu are încă multe organizații fidele, dar și unele care stau în espectativă, iar social-democrații nu vor să riște să se trezească cu „omul lui Dragnea” numărul trei în partid.