Victor Ponta a declarat că ştie numele viitorului premier, dacă PSD va răsturna prin intermediul moţiunii executivul Grindeanu.
Secretarul general al guvernului a precizat în acest sens că, cel mai probabil Carmen Dan sau Lia Olguţa Vasilescu sunt candidaţii pentru şefia viitorului cabinet social-democrat.
„Probabil că pe doamna Carmen Dan sau pe Olguţa Vasilescu, oamenii care sunt foarte apropiaţi. Eu vă spun ce-mi spun colegii mei nu sunt un confident al domnului Dragnea ca să ştiu pe cine va nominaliza domnul Dragnea”, a spus Ponta.
VESTE ŞOC pentru PONTA. „Politica nu se face pe prietenii”
Războiul deschis dintre Victor Ponta tinde să devină tragico-comic. Președintele partidului a comentat declarațiile acestuia conform cărora Guvernul în ultima perioadă a fost condus de Dragnea şi de fostul secretar general al Executivului, Mihai Busuioc, care era „un personaj cheie”, în condiţiile în care la el ajungeau toate documentele pe care ar fi trebuit să le primească premierul Sorin Grindeanu, de la informările de la servicii, până la cele care ţineau de negocierea cu UDMR.
„Într-o ţară normală, premierul este cel care conduce Guvernul. Într-o ţară anormală, aşa cum a fost România în ultima perioadă, în loc premierul să conducă Guvernul, acum, în ultima perioadă conducea domnul Dragnea Guvernul cu secretarul general, domnul Busuioc. Un personaj pe care nu îl cunoaşteţi foarte bine, care s-a dovedit în ultimele zile că, de fapt, era cheia şi cu doamna Sevil Shhaideh care ţinea banii”, a afirmat Ponta.