Premierul Victor Ponta a declarat jurnaliştilor străini prezenţi la Bucureşti că poziţia Ungariei faţă de Rusia reprezintă un motiv de îngrijorare şi ar trebui discutată la nivel european
"Nu vreau să vorbesc despre un (stat) vecin, dar cred că poziţia Ungariei faţă de Rusia nu este un motiv de îngrijorare doar pentru România, dar ar trebui ca această chestiune să fie discutată la nivel european", a spus prim-ministrul român, potrivit Agerpres.
Ungaria a încredinţat anul trecut companiei ruse Rosatom un proiect de construcţie a două reactoare nucleare de 1.200 MW fiecare, finanţat parţial dintr-un credit rusesc. Acordul i-a atras critici Ungariei pentru apropierea de Rusia, într-un moment în care UE pune presiune pe Moscova pentru a dezamorsa conflictul tot mai acut din Ucraina, comentează Reuters, potrivit aceleiaşi surse.
Premierul Victor Ponta a mai spus că România şi-a întărit armata pentru a contracara ameninţarea din Rusia, inclusiv prin dublarea numărului său de avioane de luptă la 24.