Premierul Victor Ponta a anunțat că președintele UNPR, Gabriel Oprea, va deveni miercuri ministru de Interne printr-un decret semnat de șeful statului.
'Până acceptă președintele decizia Parlamentului și îi numește pe toți miniștrii să nu ne trezim că vineri nu mai există deloc ministru de Interne și avem o situație de urgență și nu are voie nimeni să semneze. Domnul Oprea o să preia funcția cu totul, nu doar ca interimar mâine, pentru că președintele pleacă după aceea din țară la Dublin. (...) Președintele va semna mâine un decret prin care domnul Oprea nu mai e ministru interimar, ci ministru plin', a declarat șeful Guvernului, într-o intervenție telefonică la România TV. Premierul a adăugat că va trimite miercuri de dimineață actele necesare pentru ca Gabriel Oprea să fie numit ministru și să poată depune jurământul în cursul zilei. "Nu s-a mai întâmplat niciodată în 25 de ani ca un Guvern după ce obține votul Parlamentului să nu finalizeze procedura la președinte, deci e o situație nemaiîntâlnită în România", a afirmat primul-ministru, citat de Agerpres. Ponta a dat asigurări că activitatea de zi cu zi a ministerelor este asigurată, precizând că 'niciun om normal' nu se aștepta la o asemenea situație.