Jurnalistul Mirel Curea îl acuză pe Victor Ponta într-o postrare pe FB că în anul 2000 a devenit ofițer acoperit al SIE. Mai mult, jurnalistul dă detalii privind misiunile pe care acesta le-a îndeplinit. În acea perioadă Victor Ponta era procuror, aceleași acuzații fiind aduse de Traian Băsescu în 2014.
Postarea jurnalistului Mirel Curea:
Victorașe, ia înfierează-i tu bine de tot pe toți ăia care zic ceva de Binom, de SRI, pe civilii care se vedeau cu securiștii, pentru că nu s-au făcut direct ofițeri, ca tine!
Pe parcursul anului 2000, în perioada premergătoare plecării la un stagiu de trei luni, dec 2000-feb 2001, în Italia, la Procuratura Naţională Anti-Mafia, Victor Ponta a fost selecționat, recrutaț, pregătit și trimis în misiune ca ofițer SIE sub acoperire, cu gradul de căpitan.
În Italia a executat misiuni foarte precise, în principal de cunoaștere a unor metode de lucru ale serviciilor de informații interne din Peninsulă, pe linii de muncă speciale, de care s-a achitat onorabil. Atât de onorabil, încât la întoarcerea în țară, a împartășit din cele aflate ofițerilor SIE cu atribuțiuni pe linia respectivă, sub forma unor cursuri. Idem în SUA, în martie 2001, la Departamentul Trezoreriei al SUA(US Secret Service), idem, în iulie 2002, la OLAF.
După, din nov 2002, în politică! Ca civilii!P.S. Deci, eu pe asta cu „dacă Dragnea este câh, Ponta este gigea” n-o halesc! Ambii sunt câh, în plus Ponta este și securist!
Reamintim că în octombrie 2014, Traian Băsescu, la acel moment președinte al României, a declarat public: "Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE", a anunţat preşedintele, precizând că acest lucru arată şi "saltul lui"."A fost, în perioada 1997-2001, ceea ce explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Nu este nicio bombă, este o realitate pe care eu sunt gata să o demonstrez".
Victor Ponta nu a avut nici o reacție.