Editura Evenimentul si Capital

Ponta CONFIRMĂ COLAPSUL LUI DRAGNEA! Cine urmează la conducerea PSD?

Autor: | | 1 Comentarii | 11625 Vizualizari

Victor Ponta a afirmat că vor fi mai mulţi lideri ai PSD care vor semna scrisoarea prin care se cere demisia preşedintelui PSD. Fostul premier susţine că se poate ajunge la o ruptură în partid dacă Liviu Dragnea nu face un pas înapoi.

„Timp de un an şi jumătate nu au prea fost deloc oameni care să aibă curaj să-şi asume o critică. Eu mi-am asumat această critică şi am spus ce merge prost. Am văzut că în scrisoare sunt trecute foarte multe lucruri pe care le afirm eu de peste un an şi jumătate. Când au apărut lideri au fost singulari - doamna Andronescu, doamna Firea, faptul că acum sunt trei lideri importanţi, probabil că sunt şi alţii, eu am vorbit cu mulţi alţii care au spus că au semnat şi vor semna, e o realitate. Mă aştept ca despre cei care au semnat să spună Dragnea că şi ei sunt cu statul paralel, că şi ei sunt trădători. Nu mai merge, nu mai crede nimeni, iar domnul Dragnea, dacă a mai rămas cu un miligram de raţiune, ar trebui să elibereze Parlamentul, Guvernul, PSD şi ar trebui să se concentreze pe data de 8 octombrie când încă dă o bătălie importantă”, a declarat Ponta.

Victor Ponta a adăugat că Liviu Dragnea mai controlează, „cu funcţii şi avantaje”, oameni din Comitetul Executiv Naţional al partidului.

„În CExN, Dragnea controlează încă nişte oameni, dar nu controlează din convingere, controlează prin nişte funcţii şi cu diverse avantaje pe care le împarte de la Guvern şi de la Parlament. Problema este că toţi aceştia care mai stau cu Dragnea pentru funcţii şi avantaje trebuie să se gândească la ce scrie în această scrisoare”, a susţinut Ponta.

Ponta susține că Dragnea nu va face un pas în spate.

„Nu, pentru că Liviu Dragnea nu e Victor Ponta. Eu am avut curaj să-şi asum responsabilitatea, am condus partidul la victorii, m-am dat deoparte, îţi trebuie un anumit caracter să te dai deoparte când ştii că tu ca persoană faci rău partidului. Dragnea nu are acest curaj şi această responsabilitate”, a mai spus fostul premier.

Întrebat dacă se poate ajunge la o ruptură în PSD după şedinţa de vineri a Comitetului Executiv Naţional al partidului, Ponta a răspuns: „Dacă nu pleacă Dragnea, da şi îi aştept în Pro România”, transmite Agerpres.

Tudor Chirila, reactie HALUCINANTA! Ce a putut sa spuna despre cazul Codrutei Kovesi a DEPASIT orice imaginatie

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:15 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 19:12 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 18:17 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 17:13 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 16:35 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 08:29 Lovitură PUTERNICĂ dată Regimului Dragnea din partea Germaniei. România va pierde ENORM dacă Kovesi va fi arestată. 06:10 „Operațiunea Sebastian Ghiță îl denunță pe Florian Coldea” a fost un succes. Va fi și „Operațiunea Sebastian Ghiță o denunță pe Codruța Kovesi”? România lui Cristoiu 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 21:09 DEZVĂLUIRE despre Kovesi și politicienii care o susțin: Vor sa controleze JUSTIȚIA 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 20:34 KOVESI și IOHANNIS. Stăpânii lor vor să transforme România într-un STAT POLIȚIENESC. Acuzații GRAVE 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”