Premierul Victor Ponta a declarat, azi, la Cacica, la inaugurarea Pieţei Sf. Ioan Paul al II-lea, că toţi cei care cred în Dumnezeu şi în viitorul României "trebuie să trăiască împreună şi să-şi cinstească religia şi tradiţiile".
"Vreau doar să vă mulţumesc pentru invitaţie, să vă spun că sunt mai bine de 30 de ani de când am venit prima dată, de peste deal, din Pârteştii de Sus, aici, la Sărbătoarea Sfintei Fecioare. Atunci îşi începuse pontificatul Sf. Ioan Paul al II-lea. Sunt foarte bucuros că putem să fim azi, aici, la acest moment cu totul şi cu totul special şi vreau doar să spun încă o dată că România este ţara în care toţi credincioşii ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi sau neoprotestanţi, toţi cei care cred în Dumnezeu şi în viitorul acestei ţări trebuie să trăiască împreună şi trebuie să-şi cinstească religia şi tradiţiile", a spus Ponta.
Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marek Szczygiel, a spus cu acelaşi prilej că Sanctuarul de la Cacica este un loc deosebit de important pentru polonezii şi credincioşii din România.