Premierul Victor Ponta se va întâlni, într-o întrevedere privată, cu adjunctul secretarului de Stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, care va sosi marţi în Bucureşti, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Precedenta vizită a adjunctului secretarului de Stat Victoria Nuland a avut loc în urmă cu un an, în perioada 10-11 ianuarie 2014, în cadrul unui turneu european, când s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi cu procurorul-şef al DNA, Laura-Codruţa Kovesi, dar nu şi cu premierul Ponta, care a plecat atunci cu soţia în vizită privată în Italia.
La acel moment, Ponta a argumentat că avea demult programată vizita în Italia şi că ministrul Corlăţean era îndreptăţit să exprime poziţia Guvernului.
La rândul său, Nuland a evitat să comenteze absenţa premierului Victor Ponta pe parcursul vizitei sale la Bucureşti, precizând că nu doreşte să se implice în dezbaterea politică internă din România, şi a apreciat că este "o coincidenţă" faptul că Ponta a avut "alte obligaţii" de onorat în timpul vizitei sale la Bucureşti.