Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că prin împrumutul pe care România îl acordă Republicii Moldova, decidenţii din ambele state arată cetăţenilor că pot fi împreună şi la bine şi la greu.
Victor Ponta a declarat, marţi, că Acordul de împrumut între România şi Republica Moldova în valoare de 150 de milioane de euro a fost aprobat de Camera Deputaţilor în unanimitate, ceea ce arată locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului că pot fi împreună şi la bine şi la greu.
"Republica Moldova are astăzi, acum, nevoie de un sprijin financiar pe care nu-l poate primi din altă parte decât din partea noastră pentru a trece peste o perioadă dificilă. O perioadă dificilă pe care o au în special din cauza sancţiunilor economice pe care Federaţia Rusă le-a impus Republicii Moldova pentru un singur gest, dar un gest fundamental. Anul trecut, Republica Moldova, în persoana premierului Leancă a semnat Acordul de asociere la Uniunea Europeană. Or, pentru că au fost sancţionaţi pentru asta eu cred că este datoria noastră să-i ajutăm. La nevoie se vede cine ţi-e prieten şi cred că prin ceea ce am făcut astăzi şi facem în continuare arătăm că pentru cei care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului suntem împreună şi la greu şi la bine", a declarat premierul român, într-o declaraţie comună de presă cu omologul său moldovean, Valeriu Streleţ, la Palatul Victoria.
Victor Ponta a subliniat că împrumutul acordat Republicii Moldova va fi returnat României în cinci ani.
"Am constatat că şi unii din deputaţi nu cunosc aceste lucruri şi am obligaţia să explic cetăţenilor României să dau socoteală despre modul în care folosim banii publici. În primul rând, cei 150 de milioane (de euro - n.r.) reprezintă un împrumut. Republica Moldova va restitui acest împrumut României într-un termen de cinci ani. Dobânda este exact dobânda cu care se împrumută şi România, deci o dobândă foarte mică, mai mică chiar decât a FMI. Deci, pentru România nu este nicio afacere, nu e un câştig, dar nu e nicio pierdere. Este un ajutor pentru cineva care ne este atât de apropiat şi care are nevoie acum de acest sprijin", a declarat premierul, conform Agerpres.
Ponta a mai declarat că cel mai mare proiect de investiţii între România şi Republica Moldova este cel în domeniul energiei.
"Îi spuneam domnului prim-ministru Streleţ că ieri (luni - n.r.) BERD a desemnat consultantul, banii vin tot de la BERD, pentru studiul de fezabilitate pentru interconectarea România-Moldova pe energie electrică. De asemenea, studiul de fezabilitate pentru gaz între Ungheni-Chişinău este deja în lucru şi se finalizează sper în acest an. (...) În final, însă, pentru energie electrică şi pentru gaz undeva la 250 de milioane de euro vor fi investiţiile comune. Practic, România nu doar că a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, am trecut înaintea Federaţiei Ruse, dar va fi şi ancora de siguranţă din punct de vedere energetic şi poarta prin care Republica Moldova se leagă de sistemul energetic european", a declarat premierul român.
Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a fost primit marţi la Palatul Victoria de premierul Victor Ponta în cadrul unei vizite oficiale pe care o întreprinde la Bucureşti.
Tot marţi, premierul moldovean a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Deputaţii au ratificat marţi Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, în valoare de maximum 150 de milioane de euro, document semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015. Acordul a fost ratificat de deputaţi cu 312 voturi favorabile şi trei abţineri.
Premierul moldovean nu a reuşit să ajungă în Parlamentul României, la momentul votului din Camera Deputaţilor din cauza întârzierii avionului.