Primele fricțiuni între liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și șeful Pro România, Victor Ponta, au ieșit la iveală încă înainte de moțiunea de cenzură.
Victor Ponta a transmis unor apropiați că are informații că Tăriceanu negociază pe la spatele lui cu PNL și Klaus Iohannis. Acesta a spus că liderul ALDE, împreună cu Daniel Chițoiu, a avutr întâlniri la Palatul Cotroceni în care au discutat variantele post-moțiune. Întâlnire de care el nu a fost anunțat, așa cum ne-au precizat surse politice.
Dacă Ponta crede în varianta unui premier independent susținut de PSD și ALDE, Tăriceanu aeste convins că președintele Klaus Iohannis nu va desemna un nou premier din partea unei coaliții formate în jurul PSD.
Am putea avea o majoritate de stanga, a declarat Victor Ponta.
La rândul său, Tăriceanu spune că guvernarea va gravita în jurul PNL, un Guvern monocolor sau o coaliție a opoziției. O alta variantă este un Guvern tehnocrat.
Călin Popescu Tăriceanu a reiterat ideea că ALDE nu va participa la o viitoare guvernare.
Chiar dacă nu este un candidat al PSD, rămân cu îndoieli foarte serioase că președintele va numi un nou premier din partea unei grupări coalizate în jurul PSD.
Să vă spun și care este raționamentul și cum cred că va judeca președintele. PSD-ul și coaliția din care am făcut parte s-a erodat foarte tare, are împotrivă 70% din populație și nu cred că are suflul necesar pentru a duce o nouă guvernare. De aceea nu cred că președintele va da un mandat tot celor de la PSD. Democratic, cred că așa este normal ca la guvernare să vină o coaliție care beneficiază de încrederea populației.”, a conchis Călin Popescu. Tăriceanu.
A început săptămâna decisivă, opoziția anunțând că dacă cei 237 de parlamentari care au semnat moțiunea, vor veni la vot, aceasta va trece fără probleme. Votul va avea loc joi, în Parlament.