Victor Ponta a avut o nouă ieșire virulentă la adresa reprezentanților PNL, acuzându-i că încearcă să obțină capital politic pe seama epidemiei de coronavirus. Într-o postare pe Facebook, el a afirmat că liberalii nu fac decât să-și promoveze interesele politice. Ponta spune că în spatele situației grave de la Spitalul Județean din Suceava s-ar afla președintele Consiliului Județean, liberalul Gheorghe Flutur, a cărui imagine este protejată.

„E clar că pentru PNL totul este doar interes politic de Partid – sunt atât de orbi încât nu înțeleg că acum nu mai este vorba de interes de partid – ci de supraviețuirea noastră ca nație! În loc să pregătească sistemul sanitar pentru Epidemie, ei se ocupau de Alegeri Anticipate! În loc să sprijine un Guvern de Uniune Națională, condus de un specialist cu autoritate – ei se ocupau să-l schimbe pe Cîțu cu Orban (adică ciuma galbenp cu holera galbenă)! Fac ședințe politice fără Raed Arafat și alți specialiști ca să nu le ia «fața»!”, a arătat Victor Ponta în postarea de pe Facebook.

Liderul Pro România susține că responsabil pentru situația de la Spitalul Județean din Suceava, unde s-au contaminat cu virusul Covid-19 în jur de 100 de cadre medicale, ar fi chiar președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, unul dintre liderii importanți ai PNL. Potrivit spuselor sale, Guvernul a evitat să adopte măsurile dure pentru protecția populației de teamă să nu piardă voturile, chiar cu riscul extinderii pandemiei:

„Acoperă dezastrul de la Spitalul Județean Suceava pentru că responsabil este Presedintele Consiliului Județean – Flutur de la PNL (dacă era Președinte de la alt Partid imediat luau măsuri cu fanfara)! Nu vor să impună restricții dure (ca în Franța, Italia, Spania și alte țări) ca să nu piardă voturile din Diaspora veniți acasă – desi Arafat, Despescu și ceilalți specialiști au propus de vineri dimineață, liderii PNL au amânat încă 5 zile! Putem calcula cât de mult am pierdut prin această amânare?”

Mai mult, Victor Ponta a spune că Guvernul refuză să suspende plata ratelor la creditele bancare pentru a nu-i deranja pe investitorii din afara României care nu susțin genul acesta de măsuri.

„Nu vor să suspende plata ratelor la bănci ca să nu supere niște investitori din afara României! Nu vor să ajute firmele românești ca să le bage în faliment și să fie cumpărate pe degeaba. Oamenii aceștia chiar înțeleg în ce lume trăim! Și nu înțeleg că interesul lor meschin de partid este împotriva interesului României!”, a mai scris Victor Ponta.