Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că un proiect de lege care să reglementeze situaţia pensiilor militarilor va fi trimis în perioada următoare către Parlament, potrivit Mediafax. El a susţint că nu este vorba despre reintroducerea unor pensii speciale, ci de reglementarea unor "deficienţe".
Victor Ponta a precizat că astăzi au avut loc discuţii la Guvern, între reprezentanţii asociaţiilor de rezervişti şi miniştrii Apărării şi Afacerilor Interne, Mircea Duşa şi Gabriel Oprea.
Ponta a explicat că nu poate fi vorba de pensii speciale în cazul rezerviştilor, ci doar de îndreptarea unor lucruri nefuncţionale.
"Pensii speciale nu se poate, dar un sistem care să îndrepte tot ceea ce a mai apărut pe parcurs că nu funcţionează şi tot felul de anomalii, da, trimitem în Parlament, însă nu prin ordonanţă de urgenţă, că nu ar fi corect şi nu ar fi bine", a afirmat premierul.